Cartea care mi-a dat curaj să o întreb pe mama dacă a fost abuzată sexual

Abia la 22 de ani am avut curajul să o întreb pe mama dacă a fost vreodată agresată sexual. Răspunsul ei a venit destul de rapid, fugitiv. I s-a întâmplat de două ori, când era studentă. Deși mama nu era genul de fată care să-și poarte părul lung, coafat și lăsat pe spate, deși evita rochiile și fustele, în tren, când se întorcea din Iași, orașul în care a studiat, un bărbat pe la vreo 40 și ceva de ani s-a așezat lângă ea și i-a pus mâna pe coapsă, strângând-o ușor. S-a ridicat cât de repede a putut și a plecat în alt compartiment. A doua întâmplare a fost chiar în incinta facultății. Un profesor a chemat-o în cabinetul lui. Mi-a zis că nu-și mai amintește motivul. Probabil să discute legat de un proiect sau de o notă de la un parțial. Profesorul s-a apropiat de ea și a sărutat-o. Mama l-a îmbrâncit și a ieșit ca o furtună de acolo.

În discuția pe care am avut-o cu ea la telefon, îi spusesem că citesc Oriunde, Oricând, Oricui_, o culegere de mărturii ale adolescentelor din România despre abuzurile stradale, coordonată de GirlUp Romania. Sub influența lecturii, am simțit o nevoie acută de a-i povesti experiențele mele din adolescență, pe care, până în acel moment, le ținusem ascunse într-o casetă cu eticheta rușine.

Aveam 12 ani când am fost fluierată prima dată

Mă întorceam de la școală. Era o zi de aprilie destul de călduroasă. Purtam o pereche de blugi negri, deloc mulați și o cămașă albă, cu mâneci lungi și fără decolteu. Eram un copil. Asta nu a contat pentru muncitorii pe lângă care trecusem. Fata, ce funduleț ai! Mi-aș băga toată fața în el!, a strigat unul. Urechile au început să îmi țiuie și am grăbit pasul. Îmi era frică să nu vină după mine. Acasă, nu le-am pomenit părinților de întâmplare. Într-un fel, am simțit că a fost vina mea, că poate blugii ăia erau prea strânși pe fundul meu.

Târziu mi-am dat seama că omul se masturba la două fetițe care jucau șotron.

La câteva săptămâni distanță, într-un weekend, am ieșit cu o prietenă afară, în fața blocului. Jucam șotron când un alt bărbat a venit și s-a așezat pe banca de vizavi de noi. Când a venit rândul prietenei mele să arunce pietricica pe un număr, eu m-am așezat pe bancă. Abia atunci am sesizat că persoana aia ne fixa în timp ce își masa un membru care părea amputat. Inițial am crezut că ciotul pe care-l dezmierda era mâna lui. Târziu mi-am dat seama ce se întâmpla de fapt. M-am ridicat de pe bancă, am prins-o de mână pe fetița din vecini și am fugit până în scara blocului. Am stat încuiate acolo, bucuroase că abia fusese instalat interfonul. Nu am ieșit afară până nu l-am văzut pe acel om îndepărtându-se.

Cristiana, tu ai ciclu? Că eu am spermă

La finalul acelui an școlar, m-am mutat. Într-un sătuc care se afla la 5 kilometri de oraș. Fiind foarte aproape de casa în care locuiam, la două minute de mers pe jos, părinții au decis să mă înscrie la școala de acolo. Încă din prima zi, colegii de clasă au început cu tot felul de comentarii scârboase, de care nu aveam cum să mă feresc. Cristiana, tu ai ciclu? Că eu am spermă sau Cristiana, îți place să te f*** pe muzică? sau Cristiana, trebuie să vii cu mine la baie, să te pregătesc pentru liceu.

Odată cu trecerea timpului, am învățat să ignor genul ăsta de replici, însă ce uram din tot sufletul era faptul că mă atingeau. Obișnuiau să vină câte doi colegi și să mă împingă într-un colț. Unul dintre ei mă imobiliza, în timp ce al doilea își trecea mâinile pe coapsele mele, mă prindea de fund ori îmi strângea pieptul. Le strigam să mă lase în pace, ceream ajutorul colegelor, dar nimeni nu intervenea, din contră, stăteau în bănci și chicoteau. Nu am uitat nici acum, după atâția ani, când am vrut să ies din clasă într-o pauză și toți băieții au întins mâinile să mă pipăie. M-am simțit atinsă de o caracatiță lipicioasă. Am vrut să vomit. Când am ajuns în dreptul ușii, cel mai slab și pricăjit coleg și-a proptit de pelvis o cutie de lapte cu pai, s-a apropiat de mine și a apăsat pe cutie. Tot laptele a țâșnit din ambalaj, pătându-mi hainele și tenișii. Am fugit din clasă cu ochii injectați și nu m-am întors până nu am văzut că s-a apropiat profesoara cu care aveam următoarea oră.

În liceu, nu colegii de clasă îmi cauzau astfel de probleme, ci profesorii. Mai exact, doi profesori: cel de fizică și de sport. La ora de fizică, proful, pe lângă faptul că avea probleme cu transpirația – mirosea atât de urât încât am avut senzația că și-a uitat în buzunarul sacoului o bucată de brânză -, se uita extrem de insistent la pieptul meu nedezvoltat. Eram prin clasa a X-a când a venit lângă mine, m-a cuprins pe la spate și a început să șteargă cilindrul corect desenat din caietul meu studențesc. A trebuit să-mi țin respirația. Înainte să se îndepărteze, mi-a strâns umărul și mi-a lăsat în caiet un cilindru tremurat.

Fetele, haideți, mișcați-vă fundulețele

Eram și favorizată la note, lucru la care aș fi renunțat oricând doar să nu mă mai atingă. La un test pentru care nu am învățat mai nimic, am primit 9, în timp ce colegul meu de bancă, care copiase de la mine cuvânt cu cuvânt a luat 5…

Comparativ, profesorul de sport a fost mult mai nesimțit. Nu doar cu mine. La început făceam orele de sport. Dar am început să îmi caut scuze după ce am auzit comentarii de genul: Fetele, haideți, mișcați-vă fundulețele, ori C., nu-ți mai acoperi pieptul. Nici măcar nu ai ce să-mi arăți. Dacă erai a 12-a înțelegeam, sau I., vii cu mine la o cafea după antrenament? Când i-am dus scutirea, proful m-a luat pe după umeri și mi-a spus: Așa o să-i duci scutire și iubitului tău? Am dat din cap afirmativ.

Foarte multe femei pe lângă care am trecut, m-au oprit pe stradă să-mi spună că merit să fiu violată

Tot în perioada liceului, părinții obișnuiau să mă ducă și să mă ia de la școală, pentru că erau foarte puține mijloace de transport în comun. Ultimul autobuz era la ora 3. I-am rugat să nu mă ia cu mașina fix din fața școlii. Mi se părea rușinos. Nu discutăm acum despre cât de fraieră eram. Am stabilit cu tata un loc, peste drum de o mânăstire, foarte aproape de școala unde învățam. De obicei, acolo stăteau tot felul de indivizi cu ocazia. Într-o zi, când îl așteptam pe tata, un tip a început să mă înjure. L-am ignorat. Dar a început să mă fugărească. Ceilalți râdeau.

L-am apelat imediat pe tata: Hai mai repede, un handicapat mă urmărește! În mai puțin de 5 minute, a parcat mașina în fața mea. Am urcat și, când am trecut pe lângă indivizii ăia, tata s-a legat de ei. Domnule, suntem oameni serioși. Vă minte fata. Bineînțeles, tata nu a pus botul. Eu m-am făcut mică pe bancheta din spate.

Agresiunea verbală a continuat și, spre surprinderea mea, nu a fost doar din partea bărbaților. Foarte multe femei pe lângă care am trecut, m-au oprit pe stradă să-mi spună că merit să fiu violată pentru că purtam o fustă sau o pereche de pantaloni scurți sau o rochie de vară. Majoritatea aveau peste 50 de ani. Făceam ochii mari la ele și, fără să zic nimic, mă îndepărtam. Au uitat că și ele au fost tinere. Până și una dintre bunicile mele i-a spus mamei, după ce m-am vopsit blondă: De ce s-a făcut așa? Cristianei îi place să atragă atenția?

Citește Poveștile oribile ale femeilor care au făcut școala de șoferi în România din Vice.

Instructorul de la școala de șoferi mă atingea de fiecare dată

Terminasem sesiunea din vară – eram studentă la Cluj -, îmi luasem toate examenele, însă a trebuit să mai stau o lună într-un cămin gol, pentru a finaliza ședințele de condus și a da sala. Nimerisem un instructor care, la prima vedere, părea un bărbat serios, avea verighetă, uneori vorbea despre copiii lui. Am fost consternată când, la a doua ședință, în timp ce conduceam și eram atentă la trafic, mi-a pus mâna pe coapsă. Nu am putut să spun nimic. Mă simțeam în pericol. Mă punea să conduc foarte mult pe lângă oraș, pe cele mai lăturalnice străduțe, pe lângă o pădurice.

O ședință dura două ore și aveam o pauză de zece minute. La fiecare pauză trebuia să parchez în cele mai pustii locații. El se dădea jos din mașină și insista să cobor. De fiecare dată rămâneam țintuită în scaun, cu centura de siguranță fixată și cu telefonul în mână. Nu exista curs la care să nu mă atingă.

Nu am putut renunța la cursuri. Achitasem toată suma cursurilor. Ai mei, cărora nu le spusesem nimic despre comportamentul bărbatului, insistau să fac școala de șoferi, că am nevoie de carnet, că nu știu care vecină mai mică și mai proastă decât mine șofează, iar eu, ca fraiera, merg cu autobuzul.

Am explodat atunci când mâna instructorului a început să urce pe coapsa mea. Asta s-a întâmplat când încercam să intru cu mașina într-o benzinărie. Am oprit mașina lângă pompele de alimentare și am urlat: Dacă mă mai atingi o singură dată, jur, îți tai mâinile și te bat cu ele! S-a dat jos din mașină și a verificat portiera. Era zgâriată. Nu văzusem că era o bară în partea de jos. A alimentat, s-a dus să plătească și când s-a întors a început să-mi reproșeze că i-am zgâriat mașina și că o să mă pună să plătesc daunele. Mi-a cerut să țin de volan și să pornesc. Am pus mâna pe schimbător, dar mi-a îndepărtat-o cu o palmă. A preluat controlul mașinii, accelerase prea mult, depășisem limita legală. Stânga. Dreapta. Dreapta la sens. Stânga. Îl ascultam. Picioarele îmi tremurau, abia țineam volanul.

După ce s-a încheiat a doua oră de condus, din penultima ședință, m-am dat jos din mașină fără să-mi iau la revedere și m-am îndreptat, alergând, spre cămin. În acea seară, m-a sunat instructorul să-mi spună că nu pot da examenul de sală imediat ce terminăm cursurile. Directorul școlii de șoferi îmi greșise documentele, iar dosarul nu putea fi aprobat. Știu că m-am enervat atât de tare, am început să plâng violent, am luat singurul scaun din cameră și l-am aruncat în ușă și, într-un final, i-am sunat pe ai mei. Le-am povestit furioasă ce s-a întâmplat. Am simțit cum pulsul îmi crește, iar urechile îmi țiuie. Am luat o lingură de zahăr cu apă și nu știu cum am reușit să trec peste noaptea aia.

A doua zi, mama era la mine. Am vorbit cu instructorul și am insistat să o lase să stea în mașină. Era ultima ședință. Pe parcursul celor două ore, bărbatul m-a tot prins de umăr. Am vrut să-l întreb: De ce acum nu îmi mai pui mâna pe coapsă? M-am abținut. Mama i-a spus cât de rău mi-a fost ieri din cauza lui. E prea sensibilă Cristiana, a replicat el.

A fost vina mea (?)

Ultimul lucru pe care mi l-am dorit a fost să atrag atenția asupra mea și mai ales asupra corpului meu. Evit grupurile de bărbați de pe stradă, iar atunci când simt că un individ întrece limita, îl sun pe tata. De multe ori m-am trezit povestind experiențele negative de mai sus ca pe niște simple fapte diverse, detașată, fără să accentuez gravitatea situației sau felul îngrozitor în care m-au făcut să mă simt.

Paradoxal, vina a căzut tot asupra mea. Tot eu am primit sfaturi: îmbracă-te mai decent, ignoră-i, pleacă capul, nu-i privi în ochi, nu te îmbrăca cu pantaloni scurți, nu purta rochia aia, e prea sexy, vrei să fii fluierată?, ocolește-i, nu ieși noaptea pe stradă, mergi însoțită.

Citind Oriunde, oricând, oricui_, m-am întristat teribil. A reușit să scoată la suprafață toți monștri pe care eu am crezut, după atâția ani, că i-am îngropat. Nu o dată s-a întâmplat să am coșmaruri, să visez chipurile acestor indivizi, să tresar de fiecare dată când aud un pas grăbit în spatele meu.

Te obișnuiești. Te obișnuiești să-ți numeri pașii cu sunetul cheilor de la casă în timp ce ți le aranjezi între degete, cu senzația ecranului telefonului când îl deblochezi și te prefaci că suni un prieten, cu privirile subtile peste umăr. Te obișnuiești cu golul din stomac când o mână îți atinge spatele în timp ce traversezi strada, graba cu care îți dai mai tare muzica în căști, ca să nu auzi fluierăturile și țipetele, și te obișnuiești cu senzația peretelui murdar de sub degetele tale când te sprijini de el, ca să nu poată veni nimeni din spate. Te obișnuiești să alergi, să te ascunzi, să râzi cu nervozitate. Te obișnuiești să-ți schimbi hainele pentru că te-ai uitat în oglindă la ținuta ta nu prin proprii ochi, ci prin ochii țării tale și, dintr-odată, vezi motive aparent valide pentru violența sexuală, în loc să vezi niște blugi și un tricou pe corpul tău prepubescent. Te obișnuiești cu glumele, și cu videoclipurile, și cu politicienii, și cu persoanele publice care nu spun niciun cuvânt. Te obișnuiești cu titlurile de la știri și cu statisticile șocante care încet, încet nu mai par atât de șocante. Acesta este limbajul fricii, al ezitării și al furiei pe care femeile și fetele din România îl vorbesc și în care a fost scrisă această carte. (Oriunde, oricând, oricui_)