De ce toate hainele au etichete? – povestea părintelui haute couture-ului

Te-ai gândit vreodată cine a organizat prima defilare de modă și cine a venit cu ideea de a-și brandui o piesă vestimentară? Aceste două lucruri sunt atât de comune în ziua de astăzi încât avem senzația că au existat dintotdeauna. La urma urmei, aproape orice defilare de modă strânge un număr impresionant de spectatori, iar fiecare haină are câte o etichetă atașată de ea, fie că vorbim de o bluză luată dintr-un magazin obscur de cartier până la o rochie semnată de Zara.

Totuși, cineva, acum mulți mulți ani, undeva pe vremea balurilor și crinolinelor, a avut aceste două idei care au revoluționat lumea modei. Charles-Frederick Worth s-a născut în 1825. El a fost unul dintre fondatorii modei pe care o știm astăzi.

Worth este un personaj mai măreț decât credeți și, în acest articol, vreau să vă spun povestea acestui englez care a traversat Canalul Mânecii și apoi a muncit pentru a oferi haute couture-ului o nouă perspectivă.

Nu există un drum construit pentru tine

Sursă foto: LovetoKnow

Charles-Frederick Worth s-a născut într-o zi obișnuită de octombrie într-o familie de umaniști și oameni de știință. La fel ca strămoșii lui, și el a trebuit să aleagă meseria de avocat. Din cine știe ce motive, tatăl lui a căzut în patima alcoolului și a jocurilor de noroc. Inevitabil, a ajuns să-și abandoneze familia. Părăsită, mama lui Charles a început să-și caute un loc de muncă. Nu a găsit vreo oportunitate, așa că a devenit un om bun la toate, iar fiul ei, maturizându-se mai devreme decât trebuia, a fost nevoit să devină ucenic la o tipografie. Acolo a cunoscut mizeria, sărăcia și abuzul. A suportat doi ani acea viață și a plecat în Londra având în minte un singur lucru: să-și facă un trai mai bun.

Ajuns în capitală, Worth a devenit comis de magazin la Swan & Edgar, un fabricant de țesături. A fost cucerit de doamnele elegante care intrau și ieșeau din magazin. Atunci și-a dat seama că vrea să facă parte din lumea asta. După câteva luni s-a angajat la Casa Lewis & Allenby, care era considerată de top de femeile din acea epocă. Lui Charles i-a plăcut ideea că scopul modei era acela de a împlini toate fanteziile, așa că a rămas angajat la acea Casă timp de șase ani.

Majestățile lor Lewis & Allenby știau de minune cum să-și antreneze doamnele în turbionul îmbătător al materialelor pe care le comercializau: mătăsuri de Cașmir, dantele de Brabant sau de Veneția, satinuri cu sclipiri înstelate, toate aceste minunății erau etalate sub ochii clientelor.***

Yann Kerlau – Secretele modei

Totuși, în acea perioadă, în viața lui Worth s-au intersectat două lumi: cea a banilor, dar și cea a mizeriei. Pentru că toată Londra vorbea despre Paris, orașul care simboliza produsul desăvârșit al civilizației, tânărul englez și-a făcut bagajele și s-a mutat.

Parisule, mă vezi?

Parisul i-a așezat un soi de covor roșu tânărului de numai 20 de ani. S-a angajat destul de repede ca și comis la Casa Gagelin, care semăna izbitor de tare cu Swan & Edgar. Atunci a început să remarce și atenția deosebită pe care i-o acordau anumite domnișoare. În acea perioadă a cunoscut-o pe Marie Vernet, cu care s-a căsătorit ulterior în data de 21 mai 1851.

Era la început de drum, dar talentul și creativitatea lui Worth nu au mai stat ascunse. Aproape că nu trecea zi în care tânărul englez să nu creeze ținute. Au început să i se ceară desene cu modele de rochii. Inițial, a luat asta ca pe o joacă. Totuși, crochiurile lui erau complexe în execuția lor, iar croitorii se chinuiau ca să le transpună în realitate.

Clientele lui Worth s-au îndrăgostit de munca lui și au început să-l solicite din ce în ce mai des. Astfel, chiar din degetele acestuia, s-a născut conceptul de haute couture. Casa Gagelin, ca o corporație din zilele noastre, nu voia să-l lase pe artist să se desfășoare. Charles a cerut conducerii Casei să devină asociat în firmă. Știa că poate contribui mai mult, chiar dacă avea numai 26 de ani. Din păcate, toate solicitările lui s-au lovit de un zid.

El a susținut că primele mașini de cusut, lansate în SUA în 1850, de Isaac Merritt Singer, aveau să revoluționeze tehnicile de croitorie. Așa că, aceste mașinării trebuiau cumpărate de Casa Gagelin cât de repede, indferent de cât de mult ar fi costat. Apoi, după ce aveau baza de aparatură, era util să angajeze mai multe croitorese și să deschidă, în partea din spate a boutique-ului, un atelier în care modelele de rochii să fie confecționate la comandă.

Din cauza lipsei de libertate, Worth, alături de prietenul său sudez, Bobergh, a hotărât să dea naștere unui leagăn al haute couture-ului. Împreună au părăsit Casa Gagelin și au găsit un spațiu ideal pe Rux de la Paix, numărul 7. Charles a amenajat spațiul cu lambriuri, covoare persane, saloane echipate cu lămpi cu petrol. Așa a început să funcționeze boutique-ul Worth & Bobergh.

Din cauza faptului că erau la început, Worth și Bobergh și-au dorit să atragă clientele într-un alt fel. Au luat o serie de manechine care prezentau creațiile Casei de două ori pe săptămână: marțea și vinerea. Ca evenimentul să fie mai misterios, dar deloc solemn, două saloane au fost reamenajate cu scaune tapițate cu catifea grena, care le permiteau clientelor să studieze ținutele din toate unghiurile. Vă sună cunoscut, nu? Ei bine, pe Rux de la Paix 7 s-a organizat prima defilare de modă.

De la o rochie de bal la furnizor oficial al Curții imperiale

Sursă foto: metmuseum.org

Știm deja că balurile erau marile evenimente mondene în acele timpuri. De asemenea, știm deja că doamnele și domnișoarele trebuiau să se prezinte cu cele mai frumoase ținute. Mai ales cele născute în familii de nobili.

Marie Worth, soția lui Charles, a fost cea care a încercat să abordeze una dintre apropiatele împărătesei Eugénie. Marie și Worth au pregătit îndelung întâlnirea cu Alteța Sa, prințesa de Metternich. Aceasta a avut loc în primăvara anului 1860, în apartamentele private ale doamnei, din cadrul Ambasadei Austriei. Marie s-a dus cu cele mai spectaculoase crochiuri ale soțului. Așa s-a lansat, de fapt, Charles-Frederick Worth.

Bărbatul a pornit în cucerirea Curții imperiale cu o artă extraordinară. Ducesa de Bassano, contesa de Montebello și baroana de Malaret, toate prietenele împărătesei, au devenit niște mari admiratoare ale creațiilor lui Worth. Ușor, ușor, talentul lui a depășit granițele Parisului. Rochiile imaginate de englez au început să fie căutate în Viena, Londra și Madrid. După prințesa de Metternich, contesa Edmond de Pourtalès a devenit o fană a lui Charles. Ea a ajuns să cheltuiască o avere la Casa lui de modă.

În acea epocă, doi mari scriitori erau redactori șefi la două celebre reviste de modă. Oscar Wilde și Stéphane Mallarmé l-au recomandat pe Worth în jurnalele de modă din Europa: The Woman’s World și La Dernière mode.

Mărețul Worth este coordonatorul sărbătorii sublime și cotidiene din Paris, Viena, Londra și Sankt-Petersburg.

Stéphane Mallarmé

Din mâinile lui Charles Worth au ieșit niște rochii deosebite, care le acordau femeilor mai multă libertate de mișcare. Crinolinele au devenit mai lejere, înlocuind jupoanele suprapuse care îngreunau silueta.

În 1864, Charles-Frederick Worth a devenit furnizorul oficial al Curții imperiale. A început să fie recunoscut în marile orașe europene, așa că Worth a dorit să își protejeze cumva creațiile așa cum pictorii și sculptorii își semnau lucrările. Cum? Printr-o etichetă cusută pe haină, bineînțeles.

Vizita superbei Madame Rimski-Korsakov a avut o consecință majoră asupra parcursului cuturierului. Rimski s-a dus la boutique-ul lui Worth pentru a-și alege ținuta în care Winterhalter avea să o picteze. Atunci, în interiorul celor mai noi modele, Charles a început să coasă un dreptunghi de mătase pe care apărea marca Worth & Bobergh. Acum, etichetarea unei ținute e o banalitate, dar atunci a fost un șoc puternic pentru clientele englezului. Ele s-au împărțit în 3 categorii: cele care tăiau eticheta imediat ce ajungeau acasă, cele care nu erau deloc mulțumite, dar păstrau totuși eticheta și cele care erau mândre să poarte o haină scumpă, care le atesta reușita.

Cucerită de talentul lui Worth, o altă împărătească a comandat o rochie somptuoasă de bal din satin și tul alb, brodată cu fir de aur. E vorba de împărăteasa Elisabeta a Austriei, de Sissi și de rochia în care a fost imortalizată în tablou de Winterhalter. Ea apare pe trei sferturi, cu părul împodobit cu 6 stele din diamante, cu câte 12 colțuri fiecare. Împărăteasa a fost atât de încântată încât, doi ani mai târziu, a apelat iar la Worth pentru rochia pe care urma să o poarte în ziua încoronării.

Sursă foto: Luxus Plus Mag

Casa Worth: o adevărată dinastie

Charles Worth a devenit un nume care se regăsea pe buzele tuturor. De la sărăcia din care a pornit a ajuns precum un sultan. Era adulat, bogat, ridicat în slăvi de presă. Îi mai lipsea un singur lucru, un loc care să-i ofere identitatea pe care nu o dobândise încă. Voia să fie proprietarul unui imobil care să reprezinte oglinda reușitei lui. Suresnes avea să fie refugiul pe care creatorul îl va deschide numai câtorva privilegiați. Mai mulți arhitecți, zidari și pietrari au fost adunați ca să transforme o clădire modestă într-un palat baroc.

În acest nou cuib al modei, Worth a început să se viseze un fel de rege al șifonului, care lenevea pe munți de pernuțe brodate cu fir de aur. A început să aibă gust pentru teatru și exces.

Tot el a fost cel care a inventat exclusivitatea. Nu mai era suficient doar să-și semneze rochiile, voia mai mult și mai mult. Mătăsarii lyonezi, fabricanții elvețieni și dantelarii din Flandra au trebuit să se plieze pe noile reguli impuse de cuturier: o țesătură pe care el o alegea nu mai putea, de atunci înainte, să mai fie vândută către un concurent al său. Casa de modă a lui Worth vindea într-un an undeva la 7000 de rochii.

Charles Worth a fost loial regimului imperial. Când Napoleon al III-lea, în 1870, a angajat Franța într-un război împotriva Prusiei, Worth a anunțat victoria înainte de debutul ostilităților. Două luni mai târziu, arestarea împăratului la Sedan, capitularea suveranului și semnarea armistițiului, în 1971, au pus punct războiului. Deși a fost scurt, lupta a dus la 130 de mii de morți, 5 miliarde de franci indemnizație de război, cedarea Alsaciei și Lorenei către Germania și, în final, exilul împăratului și a împărătesei.

Atât din palatul din Suresnes, cât și din boutique-ul de pe Rue de la Paix 7, clientele lui Worth au dispărut. Casa de modă s-a închis pentru câteva luni, iar atunci când și-a redeschis ușile, Bobergh a plecat în Suedia, lăsându-l pe Worh să continue singur povestea Casei.

După ce a cucerit Europa, Worth nu mai avea nicio concurență și a început să viseze la America. Nu împlinise încă 50 de ani. Voia ca eleganța să nu mai fie considerată un capriciu, o extravaganță, ci să devină o valoare cu aceeași greutate precum morala sau datoria. Astfel, cuturierul a cesionat drepturile de reproducere a modelelor Worth vândute în străinătate. A fost o manevră comercială gândită în cele mai mici detalii. America a fost pregătită să plătească bani grei pentru eleganță. Ca să nu-și distrugă reputația, Charles a găsit o soluție: a creat manșete interșanjabile, dantele care se puteau aplica sau se puteau desprinde de pe decolteu, voaluri și panglici care puteau să fie inserate de la coate până la încheietură sau de la guler până la umeri. Tot el a hotărât, indiferent de prețul pe care avea să-l plătească, să scurteze lungimea fustelor, pentru a evita ca poalele rochiilor să fie murdărite de noroi și praf.

Marele Worth, așa cum a ajuns să i se spună, bogat și celebru, și-a dorit un nou lucru măreț: să fondeze o dinastie. În 1873, Gaston Worth, fiul cel mare, a împlinit 20 de ani. Atât el, cât și fratele mai mic, Jean-Philippe, au fost formați în acest scop de către părinți. Astfel, au intrat împreună în afacerea familiei. Charles Worth și-a îndeplinit ultima și cea mai mare dorință, iar funeraliile lui au reprezentat ultimul bal al propriei celebrități.

În data de 10 martie 1895, 2000 de persoane au fost să se reculeagă în fața trupului neînsuflețit al cuturierului.

***Cartea care a stat la baza documentării mele este Secretele modei, de Yann Kerlau, pe care o poți comanda de aici.

Urmărește-mă pe Instagram pentru mai multe povești.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Start typing and press Enter to search