Cartea pe care aș fi iubit-o în adolescență

Nu e prima oară când vorbesc de Sally Rooney pe Zenobisme. Da, da, autoarea aia irlandeză de 31 de ani care a dominat lumea, rețelele de Social Media (mai ales TikTok-ul) și inimile cititorilor cu romanele ei. La fel ca mulți dintre voi, am auzit de ea de nenumărate ori și probabil că nu aș fi citit-o dacă cei de la Curtea Veche nu mi-ar fi propus să lecturez în avans Lume frumoasă, unde ești?

Am avut mixed feelings legat de roman, așa că, după câteva luni, am zis să-i mai dau o șansă. Am început să răsfoiesc Oameni Normali, a doua ei carte, după care cei de la Hulu au făcut și o mini-serie.

Marianne își împinge în afară buza de jos, apoi spune: Păi, nu mă simt demnă să fiu iubită. Cred că felul meu de a fi nu poate fi iubit. Am o fire rece, e greu să-mi placă de cineva… Își ridică în aer una dintre mâinile lungi, subțiri, de parcă doar ar aproxima ce vrea să spună, în loc să identifice exact.

Avem două personaje principale. Un el (Connell) și o ea (Marianne). Cei doi sunt colegi în ultimul an la liceu. Fata vine dintr-o familie bogată cu un tată abuziv, o mamă și un frate care o detestă, iar Connell are o situație modestă. E crescut doar de maică-sa, care e femeie de serviciu pentru familia Mariannei.

Deși nu o duce extraordinar din punct de vedere financiar, Connell face cumva parte dintr-o gașcă populară de la liceu, în timp ce Marianne e privită ca o ciudată și evitată constant de către puști. Marianne și Connell încep o pseudo relație. Nu vorbesc despre sentimentele lor cu alte persoane. La balul de absolvire, tânărul, în loc să o invite pe Marianne, decide pe ultima sută că merge cu o altă colegă doar ca să nu afle toată școala de aventura lor. De aici începe, de fapt, povestea.

Acțiunea cronologică nu se desfășoară fluid, ci ești rupt din prezentul fictiv și transportat câteva luni în viitor.

Trebuie să iubești sau să urăști opera semnată de Sally. Nu există cale de mijloc

Pe cât de iubită pare să fie Rooney, recenziile negative nu lipsesc. Câteva persoane care au citit-o mi-au zis că ba au adorat romanele, ba au avut senzația că și-au pierdut timpul citindu-le.

Legat de Oameni normali, pot spune că mi-a plăcut ceva mai mult decât Lume frumoasă, unde ești? A reușit să mă poarte în adolescență, să mă prindă în jocul celor doi tineri și în lumea lor banală.

Bineînțeles, există lucruri cu care nu am rezonat mai deloc. Spre exemplu, nu am înțeles de ce personajele din carte, deși sunt bine conturate, trebuie să se exprime ca niște copii de 10 ani cu probleme. Am avut recent 18 ani și nu-mi amintesc ca eu sau foștii mei colegi să fi avut un vocabular atât de sărac și bolovănos sau atâtea pauze și ticuri verbale. Apoi, nu aveam cum să nu sesizez încercarea abordării unor subiecte cu greutate precum violența domestică, dar într-un mod extrem de superficial. Mi-ar fi plăcut dacă Sally s-ar fi concentrat mai mult pe acțiune și mai puțin pe filosofiile unor puști care folosesc gen ca semn de punctuație.

Ea se apropie și se așază alături, iar el o atinge pe obraz. Brusc, îi răsare de neunde un gând îngrozitor, că ar putea s-o lovească peste față, chiar tare, iar ea ar sta acolo neclintită și l-ar lăsa. Ideea îl sperie atât de rău, că își împinge scaunul înapoi și se ridică în picioare. Mâinile îi tremură. Nu știe de ce a răsărit nălucirea asta. Poate că vrea să o facă. Dar îl apucă greața numai gândindu-se.

Cică romanul ăsta ar fi considerat pentru adulți, în niciun caz un Young Adult, lucru cu care nu sunt de acord. Cred că la 14-15 ani aș fi rezonat mult mai mult cu personajele din carte, cu problemele lor, cu sentimentele de îndrăgosteală și primele tentative de sex. Acum, lectura mi s-a părut, într-o oarecare măsură, puerilă.

Am mai văzut recenzii pe GoodReads de la oameni care regretă orele petrecute citind acest roman. Eu nu regret. Din contră, chiar eram într-o perioadă în care simțeam nevoia unei povești ușurele, care să mă țină departe de Netflix și Disney+.

Comandă cartea de aici, citește-o și spune-mi cum ți s-a părut.