Cadouri de Crăciun made in Ro
Au rămas mai puțin de două săptămâni până la Crăciun. Am vorbit în cel mai recent articol de pe blog despre cărți ideale pe care le poți face cadou luna aceasta femeilor din viața ta. Cumva, am simțit că acele idei nu sunt suficiente având în vedere că în România există atât de mulți antreprenori care oferă produse și experiențe unice.
În loc să cheltuiești banii pe cadouri generale, fără spirit, făcute la grămadă și vândute la suprapreț, vin către tine cu câteva sugestii de cadouri realizate pe plaiurile noastre. De la ședințe de brand personal până la ateliere de Coronițe de Crăciun pentru echipa ta, iată câteva idei cu care poți face această sărbătoare magică pentru cei dragi.
Geanta ideală pentru femeile care citesc
Nu este prima dată când vă vorbesc despre Bookletta, geanta pentru femeia care citește, gândită și realizată de Rusanda Davideanu. De patru ani, Bookletta a devenit favorita mea. Primul model pe care l-am purtat a fost Bookletta BACKPACK – modelul rucsac al genții pentru carte. Piesa este confecționată din piele naturală, la fel ca restul genților, iar buzunarul pentru carte este dintr-un plastic transparent și foarte rezistent. Apoi a urmat BOOKLETTA MINI, BOOKLETTA LEGACY, iar cel mai recent model este BOOKLETTA CONSTELLATION RED/GOLD.
Fiind și o cititoare care are mereu cel puțin două cărți la ea, Bookletta a devenit geanta mea preferată. Pe lângă modelele și culorile deosebite, geanta asta este deosebit de rezistentă. Toate modelele pe care le am arată (aproape) la fel de bine ca în prima lor zi de viață.
Bookletta mi se pare cadoul ideal de Crăciun pentru toate femeile cititoare din viața ta. Indiferent de job-ul sau vârsta pe care o ai, există o Bookletta pentru tine.
O ședință de brand personal
Fiindcă tocmai am vorbit de Rusanda Davideanu, creatoarea Bookletta și expert în brand personal, nu am cum să nu includ în această listă de idei de cadouri de Crăciun și ședințele de brand pe care ea le oferă.
Acest cadou este ideal pentru antreprenorii care au nevoie și își doresc să construiască o imagine bună în online, pentru artiștii care au nevoie de un boost în carieră și de niște tips & tricks pentru a vinde mai bine arta pe care o creează, dar și pentru micro-influencers sau alte persoane care (încă) nu au o strategie în spatele afacerii lor.
Ședințe de brand personal pe care le-am avut cu Rusanda Davideanu mi-au oferit o direcție și m-au ajutat să evoluez sănătos în online. Am povestim mai multe despre experiența mea aici.
Pachetul de brand personal Branding Miracles include două ședințe de brand personal a câte două ore fiecare, atât online, cât și offline. Ele vor ajuta la conturarea unui personaj diferit, autentic și de impact. Prețul pachetului este de 75 de euro și îl poți achiziționa până pe 20 decembrie.
Un kit de Coronițe de Crăciun
Cu fetele de la Flori Sauvage am mai bine de jumătate de an de colaborare. Ele creează aranjamente florale sustenabile, care nu utilizează elemente nocive pentru mediu.
De Crăciun, Alexa și Georgi oferă, în special zonei de business, mai mult decât niște cadouri de Crăciun. Flori Sauvage oferă experiențe unice, care îți încurajează creativitatea și îndemânarea. De la ateliere de Coronițe de Crăciun până la Coronițe deja realizate pentru echipa ta sau pentru partenerii cu care ai lucrat în anul care urmează să treacă, Flori Sauvage îți oferă posibilitatea de a alege.
Cadoul meu favorit din lista lor este kit-ul de Coronițe de Crăciun. În fiecare cutie de cadou pe care fetele o gândesc, fiecare persoană va găsi elementele necesare pentru crearea unei Coronițe de Crăciun.
Acest cadou intră în categoria DIY și poate să fie realizat de fiecare om în intimitatea propriei case. Toate elementele sunt pregătite pentru fiecare pachet în parte. Pe lângă piesele necesare, printre care se numără inclusiv sfori mici, panglici și sârme, va exista și o bucate de hârtie, cu un mic ghid care va ajuta fiecare persoană să realizeze Cornița de Crăciun dorită.
Acest produs a fost bestseller în anii precedenți, fiind considerat un cadou inedit care provoacă creativitatea. Mai mult, un procent din fiecare achiziție se va duce către o cauză umanitară care contează.
Un jurnal handmade 100% românesc
Începutul unui nou an este și despre liste, pagini cu rezoluții, gânduri și planuri, deci și despre agende. Este adevărat că în multe librării și papetării găsești tot felul de notebook-uri frumoase și de o calitate superioară, cum ar fi cele de la Moleskine, Paperblanks sau Leuchtturm1917, pe care și eu le îndrăgesc și le folosesc de ani buni, dar poate că în acest Crăciun dorești să oferi ceva mai special.
Atelierul Skoob se află în Craiova și realizează, manual, cele mai frumoase și calitative jurnale, majoritatea din piele naturală sau lemn, pe care eu le-am văzut vreodată. Pe lângă faptul că sunt 100% românești și achiziționând o agendă Skoob susții și producătorii locali, vei oferi în dar un jurnal care se poate personaliza total: de la coperte, mărime, pagini, închizătoare până la scrisoarea vintage care va însoți cadoul.
Am multe agende de la Atelier Skoob, unele personalizate cu Zenobisme, dar favoritul meu, pe care nu am avut „curaj” să-l folosesc până acum, este cel negru, cu pagini vintage, cu „Micul prinț” pictat manual cu acuarele fosforescente.
Mai mult decât o rochie
De Sărbători poți face cadou și o piesă vestimentară. Uită de magazinele basic ca H&M sau Zara și mergi cu încredere către un designer român.
Unul din designerii români pe care-i îndrăgesc este Muna Radu, cu care am stat de vorbă despre feminitate pe blog, iar despre începuturile profesionale și business pentru Haute Culture.
Muna creează rochii boeme pentru femei romantice, visătoare, care se înconjoară de iubire, de pozitivitate și optimism. Pe site-ul ei, dar și în atelierul de pe Calea Victoriei, nr. 190, vei găsi rochii lungi, bluze diafane, costume sexy și paltoane călduroase și jucăușe.
Mai mult, vei descoperi și rochia Zenobisme, pe care Muna a creat-o pentru femeile care citesc și care se gândesc cu nostalgie la toamnă.
Bijuterii din porțelan
Atelierul „Istoriato – Alchimia viselor” a luat naștere în 2011 și a fost înființat de artista Elena Andrei, cu care am povestit despre feminism și feminitate în acest interviu.
Portofoliul ei include obiecte din porțelan, în serie limitată, decorate prin pictură, cu pigmenți speciali pentru porțelan și lustere de metale prețioase – aur, platină, cupru și sidef și ardere la 800 de grade.
În atelierul Istoriato, Elena dă naștere unor bijuterii din porțelan, pe care le modelează din pastă de porțelan, le trece prin procesul de biscuitare (ardere la temperatură de 900 de grade), apoi le glazurează și le arde din nou (la temperaturi între 1000 și 1240 de grade, în funcție de tipul de glazuri), iar apoi le decorează prin pictură cu pigmenți speciali pentru porțelan și lustere de metale prețioase.
Fiecare obiect care se naște în atelierul Istoriato este unic, are propria personalitate şi spirit, care are capacitatea să emane putere, feminitate și, nu în ultimul rând, delicatețe și vulnerabilitate.