De la un cont de bookstagram la brand personal – o călătorie
Recent, Facebook mi-a amintit de întâlnirea pe care am avut-o cu Rusanda Davideanu în urmă cu un an. Pe atunci eram o fată cu un simplu cont de bookstagram, care mai posta, din când în când, câte un selfie și care vorbea, mai tot timpul, despre ce obișnuia să citească.
Cărțile încă sunt un subiect pe care-l abordez destul de des atât aici, pe blog, cât și în social media, dar perspectiva mea s-a schimbat aproape total.
Fiind un om de comunicare, la bază, știam cam ce să postez și când să postez ca să cresc, dar după întâlnirea cu Rusanda Davideanu, mi-am conturat, aș putea spune, o viziune și o misiune.
Întâlnirea cu sine
La acea întâlnire nu m-am văzut cu Rusanda, ci m-am lăsat călăuzită de ea pentru a ajunge la întâlnirea cu mine, cea vulnerabilă, haotică, emoțională, temătoare, introvertită.
Am făcut testul de personalitate Briggs-Myers, am aflat cu ce arhetip mă identific, apoi am stabilit cu Rusanda un plan de „bătaie” pe un an.
Dacă sunteți curioși cum a arătat prima mea ședință de brand personal, puteți citi acest articol. Am povestit fiecare pas.
Alături de Rusanda am descoperit vocea cu care am ales să comunic în online. În acea zis, după ședință, mi-am schimbat descrierea din bio, de pe Instagram, apoi am făcut o listă cu subiectele cu adevărat importante pe care trebuie să le abordez pe blog.
Ulterior, am stabilit care este publicul meu țintă, care sunt obiectivele de business, obiectivele de comunicare, modelele care mă inspiră, atu-urile și mărcile de brand personal.
Înainte să mă apuc de acest articol, am recitit fișa de brand personal pe care mi-a conceput-o Rusanda și m-am emoționat. Fără să-mi dau seama, urmând etapele propuse de ea, am reușit să ating mare parte din ceea ce mi-am propus pentru anul care venea.
Același cont, altă viziune
Când am început această transformare, aveam un cont de instagram cu fix 4441 urmăritori organici. Am început să acord mai multă atenție mesajului meu din social media și am devenit constantă.
Cu câteva excepții, nu a existat săptămână fără trei postări. Mai mult, am crescut nivelul de calitate al fotografiilor, am renunțat complet la selfie-uri, am început să gândesc textele ca pe niște scurte articole, am postat Story-uri mai relevante, am căutat să fiu eu, cât mai autentică și să nu uit de diversitatea subiectelor.
De asemenea, am ascultat recomandarea Rusandei și am făcut și niște ad-uri cu buget mic, pe care le-am lăsat să ruleze.
După un an, rezultatele nu au încetat să apară. Am ajuns la 5.066 de urmăritori și la un feed care emană exact ceea ce sunt și ceea ce îmi place.
Obiective și realizări
Brandul personal este, totuși, mai mult decât un cont impecabil de social media. Când ai un brand personal bine construit, înseamnă că ești ușor de identificat în lumea creatorilor de conținut. Și ajungi să fii recognoscibil fiindcă tu știi exact cine ești și cum te expui publicului.
Eu încă lucrez la brandul meu personal, pentru că nu reușești să construiești asta într-o ședință, nici măcar într-un an. Este o călătorie în sine, iar eu nu pot fi decât bucuroasă că atât eu, cât și Zenobisme am evoluat și am făcut pași mari.
Am atins obiectivul meu financiar de business, iar din punct de vedere al comunicării, am pus pe listă că îmi doresc să ajung să scriu la o publicație tipărită. Din iunie am început să scriu pentru Haute Culture by Biz, poate cea mai dragă revistă de pe piața românească. Mai mult, Zenobisme a fost nominalizat și anul acesta la Digital Divas și, pentru prima oară, la Webstock.
Pentru 2024 am alte obiective pentru care am început să lucrez deja. Dar, până voi ajunge să le ating, mă voi bucura de ceea ce am reușit să realizez cu ajutorul Rusandei Davideanu și ședințelor de brand personal.