Muna Radu, femeia care se visa designer

Când era mică, Monica Radu, fondatoarea brand-ului Muna, obișnuia să se joace, la fel ca noi restul, cu copiii de vârsta ei. Trăia într-o perioadă în care era celebră o nouă meserie, cea de fotomodel. Toate fetițele își doreau să devină o Naomi, o Claudia. Însă, când a venit rândul Monicăi să spună ce personaj dorește să joace în acea zi însorită de vară, ea a zis designer.

Foto (C) Ioana Bica

Astăzi, Monica Radu este copilul cu trup de adult care se bucură acum de împlinirea visului din copilărie.

Am castelul meu, un prinț și o poveste de iubire frumoasă, un inorog și un prieten pufos, o gradină cu vedere la o mini deltă, unde mă simt un soi de pitic de grădină cu un suflet mare, din care dăruiesc tot ce pot.

În copilărie era destul de sălbatică, îi plăcea să se cațăre în copaci şi să se joace cu păpuşi din porumb. Totuși, în același timp, mergea la cursuri de balet şi pictură. În dormitorul ei, tatăl i-a montat o bară pentru balet și i-a cumpărat un șevalet. 

Relația pe care a avut-o cu mama a fost puțin diferită, fiindcă a născut-o la 42 de ani. A crescut împreună cu surorile care erau mult mai mari. A avut o copilărie destul de singuratică, cu toate că a fost alintata familiei.

Imediat după liceu, Monica Radu a avut primul și cel mai stupid job.  Asta se întâmpla după Revoluție, când abia începuseră să apară firmele private. Avea 19 ani și treaba ei era să verifice niște doamne de 50 de ani, care încercau să înțeleagă privatizarea, dacă făceau suficient de bine curățenie într-o policlinică.

Totuși, cea mai interesantă perioadă a fost când făcea naveta București-Timişoara, de două ori pe lună, pentru a plăti fizic salariile, fiindcă nu exista pe atunci conceptul de carduri de salarii. Întocmea facturi şi alte birocrații mizerabile.

Am stat la acel job până când mi-am dat seama că eram total nefericită.

Descoperirea feminității și întoarcerea la pasiuni

Foto (C) Ioana Bica

S-a stabilit ulterior în Timişoara, de unde a călătorit prin toată zona de vest a țării, descoperind locuri inedite și speciale. După un timp, dorul de București a făcut-o să se întoarcă.

Pe parcursul adolescenței, a vrut să schimbe mult fizic. Acum Monica ar vrea să schimbe doar mentalități sau/și obiceiuri nesănătoase. A învățat cum să se împace cu ea, cum să-și găsească alinarea și încrederea în propriile forțe.

Procesul transformării în femeie a început destul de târziu. A copilărit mult şi încă o mai face. Pentru Muna este un proces de lungă durată, un proces de căutări. Şi acum se mai întreabă uneori ce înseamnă să fii feminină. Oare are legătură neapărat cu purtatul rochiilor sau cu dichiseala? Este intrigată de dezbateri pe tema feminității, fiindcă are senzația că în 2023, lumea a pierdut noțiuni esențiale şi nu mai ştie cum să fie ceea ce deja e.

Dacă ar fi să descrie traseul carierei ei printr-un cuvânt, acesta ar fi DESCOPERIRE. Muna a trebuit să se ducă atât de departe, atât la propriu, cât şi la figurat, ca să se întoarcă la ce era important pentru ea: creația vestimentară.  

Femei care preiau controlul

Pentru Monica, femeie puternică e un pleonasm. Ea crede că noi toate suntem clădite să fim puternice, doar că unele îşi neagă dintr-un motiv sau altul această putere.

În ADN-ul nostru exista această superputere care ne face să trecem peste orice. Ai văzut o femelă animal cum îşi apără puiul? La asta mă refer.

Foto (C) Ioana Bica

De anul trecut, Muna s-a mutat undeva la țară, așa că programul ei obișnuit s-a schimbat. Dimineața începe întotdeauna cu o cafea în grădină. Apoi udă plantele şi vorbește cu ele.

Zilele în care merge la showroom-ul de pe Calea Victoriei sunt mai agitate: drumuri la depozite de materiale, de unde cumpără accesorii și țesături, apoi pregătește comenzile online, printează awb-uri, face diverse plăți, discută cu diverşi colaboratori, concepe prototipuri, filmează podcasturi și face poze pentru Social Media, retușează rochii, urcă produse pe site, stabilește detalii pentru ședințe foto. Fiecare zi o încheie alături de familie.

Pe tinerele femei care caută să se regăsească, Muna le sfătuiește să încerce orice le trece prin minte şi le scoate din zona lor de confort. Doar aşa își pot da seama ce le place şi ce-și doresc.

Regrete avem doar față de lucrurile pe care nu le-am făcut.

Foto (C) cover Elena Corbu

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Start typing and press Enter to search