Nu, doamnă, nu am copii! Și nici nu voi avea

Am început să primesc întrebări și apropouri legate de copii după ce am împlinit 23 de ani, dar nu m-am gândit vreodată serios la ideea de a fi mamă. Era ceva ce avea să se întâmple, cândva, într-un viitor deloc apropiat.

Mă apropii de 30 de ani și „ai copii?” este o întrebare care se desprinde din ce în ce mai des de pe buzele oamenilor pe care abia îi cunosc. Zâmbesc și le zic că nu, dar am un chiuhuahua. Nu știu de ce spun asta, cumva, inconștient, vreau să demonstrez că am în grijă un suflet, că nu sunt o femeie lipsită de simțul matern, că sunt o mamă… de cățel. Evident, nu este același lucru, dar tot este ceva.

După ce am împlinit 20 de ani, am început să visez că sunt mamă, că nasc, că sunt însărcinată. În aceste vise nu a apărut vreodată un bărbat. Eram doar eu cu acel copil și simțeam o dragoste imensă, o dragoste atât de puternică încât aș fi fost capabilă de orice ca să protejez acea mogâldeață care făcea parte din mine. De fiecare dată mă trezeam din aceste vise cu un gol. Deschideam ochii și prelungeam timpul de stat în pat doar pentru a retrăi, pentru încă puțin, acel sentiment.

Apoi am avut perioade în care m-am îndepărtat complet de ideea de a avea copil. Da, dorința de a avea o carieră solidă, de a avea un nume, de a scrie era mult mai mare. Știam de la alte mame că un copil, fie că vrei sau nu, îți „răpește” din libertate, iar pentru mine era și este cel mai important lucru.

Când fostele colege de liceu și de facultate au început să anunțe că sunt însărcinate ori că au născut, am început să mă simt ca un adult care nu a trecut încă peste adolescență, care nu s-a maturizat.

Întotdeauna mi-a plăcut să port grija cuiva, să dădăcesc. Mereu m-am priceput să am grijă de copii, de fratele meu mai mic, iar mai apoi de verișori. Să le pun muzică, să mă joc cu ei, să-i hrănesc, să-i învăț să scrie și să citească. Acest lucru a fost surprins chiar de părinți pe camera video: eu cu fratele meu pe burtă, în mijlocul sufrageriei, având în față un exemplar colorat din „Cenușăreasa”.

Mi-a luat mult timp ca să recunosc că deși îmi plăcea să petrec timp cu copiii, întotdeauna mi-a fost groază de ideea de a fi însărcinată. Și nu, nu de kilogramele în plus, cum mulți tind să creadă, ci de faptul că ai o viitoare persoană care aude și se mișcă în pântecul tău, care are unghii și organe genitale. Mereu m-a îngrozit travaliul.

Și totuși, nu am exclus complet ideea de a avea, la un moment dat, un copil. Că doar orice femeie vrea asta, nu?

Atunci când FIV-ul nu este o alternativă

Am 26 de ani, dar majoritatea prietenelor mele sunt trecute bine de 35. Și bineînțeles, la o cafea, un prânz gustos sau un pahar de Prossecco apare și discuția despre copii. Multe se confruntă cu probleme de fertilitate, unele au făcut sau încă trec prin FIV, care nu este deloc un proces ușor, din niciun punct de vedere.

Fertilizarea in vitro (FIV) este una dintre cele mai eficiente metode de reproducere asistată, destinată cuplurilor care se confruntă cu probleme de fertilitate. Procedura implică mai multe etape esențiale.

Primul pas în tratamentul FIV este stimularea ovariană. Prin administrarea unor medicamente hormonale, ovarele sunt încurajate să producă mai multe ovocite, crescând astfel șansele de succes ale procedurii. Pe parcursul acestei faze, pacienta este monitorizată atent prin ecografii și analize hormonale pentru a evalua dezvoltarea foliculilor. Odată ce ovocitele au ajuns la maturitate, se trece la etapa de recoltare a acestora, cunoscută sub numele de puncție ovariană. Aceasta se realizează sub ghidaj ecografic și presupune extragerea ovocitelor cu ajutorul unui ac fin, într-o procedură minim invazivă, efectuată sub anestezie ușoară.

În laborator, urmează fertilizarea ovocitelor cu spermatozoizii partenerului sau ai unui donator. În funcție de particularitățile fiecărui caz, se poate opta pentru fertilizarea convențională sau pentru tehnica ICSI (injectarea intracitoplasmatică a spermatozoidului), utilizată în special în situațiile de infertilitate masculină severă.

După fertilizare, embrionii rezultați sunt supuși unui proces de cultivare în laborator, timp de câteva zile (de obicei între 3 și 5). În această perioadă, embriologii monitorizează atent dezvoltarea lor și selectează embrionii cei mai viabili, care au cele mai mari șanse de implantare. Urmează apoi transferul embrionar, o procedură simplă și nedureroasă, în care unul sau mai mulți embrioni sunt introduși în uter. Transferul se poate face fie cu embrioni proaspeți, fie cu embrioni congelați, în funcție de strategia stabilită de medic.

Mereu mi-am spus că eu nu sunt dispusă să trec prin așa ceva având în vedere că rata de reușită a femeilor sub 35 de ani este de 40–50%, care scade cu înaintarea în vârstă. Mai mult, pe lângă stresul emoțional și financiar, există riscul să te confrunți cu alte… provocări.

De exemplu, poate apărea sindromul de hiperstimulare ovariană, eșecul implantării embrionului, sarcina multiplă, pierderea sarcinii, iar în unele cazuri s-au născut chiar copii cu malformații congenitale.

Fiecare femeie trebuie să fie liberă să decidă pentru propriul corp. Eu am știut mereu că nu îmi pot asuma toate riscurile enumerate mai sus. Așa că, în cazul meu, dacă nu voi putea să fiu mamă natural, atunci acest lucru nu se va mai întâmpla deloc.

Boala cronică îți taie cheful de orice

După mai bine de zece ani de chin, bănuieli, o criză de durere atât de cruntă care m-a dus în pragul leșinului și un val de simptome care m-a copleșit după Crăciunul lui 2024, la începutul lui 2025 am fost diagnosticată cu endometrioză și adenomioză, două boli „surori” care provoacă dureri crunte, inclusiv la contact sexual, și duc la infertilitate.

Endometrioza și adenomioza sunt două afecțiuni ginecologice frecvente care afectează uterul și țesutul endometrial, având un impact major asupra sănătății femeilor, inclusiv asupra fertilității. Deși au unele asemănări, ele sunt condiții distincte, cu mecanisme diferite de apariție și efecte asupra organismului.

Ce este endometrioza?

Endometrioza este o afecțiune în care țesutul similar endometrului (mucoasa care căptușește interiorul uterului) crește în afara uterului, afectând în special ovarele, trompele uterine, peritoneul și, uneori, alte organe, cum ar fi intestinul sau vezica urinară. Acest țesut răspunde la hormonii ciclului menstrual, ceea ce înseamnă că se îngroașă și sângerează în fiecare lună, dar, spre deosebire de endometrul normal, nu are o cale de eliminare.

Această acumulare de sânge și țesut provoacă inflamație, cicatrizare și formarea de aderențe între organe, ceea ce duce la dureri pelvine severe, menstruații dureroase și, în multe cazuri, infertilitate.

Ce este adenomioza?

Adenomioza este o afecțiune în care țesutul endometrial crește în stratul muscular al uterului (miometru). Aceasta determină îngroșarea pereților uterini, ceea ce duce la un uter mărit, dureri intense și sângerări menstruale abundente.

La fel ca în cazul endometriozei, acest țesut anormal reacționează la hormonii ciclului menstrual, ceea ce înseamnă că se îngroașă și sângerează în interiorul mușchiului uterin, provocând inflamație și durere.

Diferențele dintre endometrioză și adenomioză

Simptome

Endometrioza: Durere pelvină cronică, menstruații dureroase, durere în timpul actului sexual, oboseală, probleme digestive.

Adenomioza: Menstruații abundente și prelungite, dureri pelvine severe, balonare, uter mărit.

Diagnostic

Endometrioza: Confirmată prin ecogravie transvaginală, laparoscopie și/sau RMN.

Adenomioza: Detectată prin ecografie transvaginală sau RMN.

Tratament

Ambele afecțiuni pot fi tratate cu medicamente hormonale (pilule contraceptive, progestative, agonisti GnRH).

În cazurile severe, endometrioza poate necesita excizia chirurgicală a leziunilor prin laparoscopie, iar adenomioza poate necesita histerectomie (îndepărtarea uterului) în cazurile severe.

Cum afectează endometrioza și adenomioza fertilitatea

Atât endometrioza, cât și adenomioza pot duce la infertilitate, dar prin mecanisme diferite. Spre exemplu, endometrioza afectează fertilitatea prin formarea de aderențe care blochează trompele uterine, împiedicând ovulul să ajungă la spermatozoid. De asemenea, inflamația cronică poate afecta calitatea ovocitelor și a embrionilor. Adenomioza afectează implantarea embrionului prin modificarea structurii și funcției uterului, făcând mediul uterin nefavorabil sarcinii.

Ambele afecțiuni necesită tratament personalizat pentru a îmbunătăți șansele de concepție, fie prin terapii hormonale, fie prin tehnici de reproducere asistată precum FIV.

Știind toate aceste lucruri, am luat hotărârea să nu am vreodată copii biologici. A fost o decizie ușoară? Bineînțeles că nu.

Cu toate că am o mentalitate deschisă, fiind feministă convinsă, societatea m-a făcut să simt, la nivel profund, că unul din rolurile mele, ca femeie, este să fiu și mamă.

Când acest lucru este imposibil, când corpul tău nu este făcut, genetic, să procreeze, ce faci? Spre exemplu, pentru mine scrisul, în sine, este copilul meu. Asta voi lăsa în urmă, dar am cunoscut femeie care sunt diagnosticate cu această boală și trec printr-o dramă.

Recent, în cadrul unei conferințe despre endometrioză, am întrebat specialiștii invitați ce soluții am eu, ca femeie care știe 100% că nu dorește copii biologici, ca să pot trăi o viață normală, fără dureri crunte, fără să las boala să îmi afecteze celelalte organe. Unul dintre medici mi-a răspuns elegant, dar discursul lui a fost completat de o doamnă doctor, celebră ca fiind specialistă în endometrioză, care mi-a zis, făcând aluzie la tinerețea mea: „am mai mult de 26 de ani experiență și știu că toate femeile își doresc copii.”

Am subliniat ferm că sunt convinsă că nu vreau asta, iar ea a pufnit în râs. Cu ea și jumătate de sală.

Mi-a venit în minte ideea acestui articol chiar atunci, dar scrierea lui a fost amânată de alte crize de durere, atât la menstruație, cât și la ovulație și de o altă vizită la (alt) medic.

Fiecare femeie trebuie să decidă SINGURĂ dacă vrea sau nu copii, mai ales dacă se confruntă cu o boală cronică. Nu trebuie să fie demonizate cele care sunt dispuse să treacă prin orice pentru a fi mame, dar nici cele care își găsesc sensul vieții… altfel.

Ești la fel de femeie dacă alegi să faci un copil sau nu. Este strict alegerea ta și NIMENI nu trebuie să te judece pentru asta.