De ce ne deranjează atât de tare titlul unei cărți?

La începutul lunii iulie am publicat primul meu roman, care se numește „De ce urâm bărbații” și care, cum mă și așteptam, a stârnit reacții de tot felul.

Câteva femei au încetat să mă urmărească pe Instagram pentru că „am luat modelul americanilor”, vreo trei bărbați m-au amenințat cu moartea, iar zeci, poate chiar sute, m-au jignit. Totuși, pe lângă acești oameni supărați, au fost mulți care s-au regăsit, care au înțeles că, de fapt, nu este vorba despre ura față de bărbați, ci despre cum este să trăiești, ca tânără femeie, într-o lume patriarhală și profund misogină.

Pe scurt, Sara, un soi de alter ego pe care l-am creat, își dă seama, după o serie de întâmplări deloc fericite, că urăște bărbații. Și, pentru că simte că asta îi afectează viața, chiar relația de cuplu, merge la terapie.

Fiecare capitol tratează câte o problemă, zic eu, măricică, din societate: agresiunea stradală, agresiunea din partea profesorilor, apoi de la instructorul de la școala de șoferi, din relație, de la muncă, violența ginecologică, violența domestică până la femicid.

Am început să scriu cartea la foarte scurt timp după ce am văzut documentarul Recorder despre cazul Gânj, după ce am văzut cum individul sparge cu toporul geamurile casei în care stătea fosta lui parteneră, după ce am auzit urletul ei. Am plâns în ziua aia. Am plâns ca un copil care și-a pierdut părinții la un eveniment național.

Și, în timp ce stăteam într-o seară cu Andrei, partenerul meu, la povești… m-am gândit să scriu o carte care să aibă titlul „De ce urâm bărbații”.

Femeile lui Mircea Cărtărescu

„De ce urâm bărbații” a început cu finalul, fiindcă mi-am dorit un epilog similar ca structură cu cel al lui Cărtărescu din „De ce iubim femeile”, o carte cu tentă misogină.

Cărtărescu zice:

De ce iubim femeile. Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare și grăsuț, pentru că au fețe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinți decenți și limbi de care nu ți-e silă. (…) Pentru că trecu cu un curaj neașteptat peste toate servituțile anatomiei lor delicate. (…) Pentru că au obsesia pentru subțirime-a lui Giacometti. Pentru că se trag din fetițe. (…) Pentru că au un fel de a gândi de te scoate din minți. (…) Pentru că nu se masturbează. Pentru că au din când în când mici suferințe: o durere reumatică, o constipație, o bătătură, și-atunci îți dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca și tine. (…) Pentru că până și cea mai dură businesswoman poartă chiloți cu înduioșătoare floricele și danteluțe. (…) Pentru că beau porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke. Pentru că nu-ți pun mâna pe fund decât în reclame. Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaților. Pentru că sunt blonde, brune, roșcate, dulci, futeșe, calde, drăgălașe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu-l mimează.

Epilogul mi s-a părut sinistru și când l-am citit prima dată, la 16 ani. Și când l-am recitit la 18, apoi la 27. Și l-am avut în minte când am scris:

2 februarie 2026, luni, 14:27

De ce urâm bărbații? Pentru că te fluieră, te strigă, te abordează deși nu te cunosc, te jignesc. Apoi numesc toate aceste gesturi „complimente”. Ești doar o „pisi”, o „păpușă”, o „frumoasă”, o „savarină”, o „piersicuță”, o „dulceață”. Ești „cea mai minunată”. „Îmi place de tine pentru că nu ești ca altele. Diferită. Mai matură.” Pentru ei ești doar un fruct, poate chiar un desert. Ceva ce se devorează. Ceva fără suflet. Aproape un obiect. Dacă nu reușesc să te „consume”, atunci ești o acritură, o curvă, o panaramă nenorocită. Atunci „ești la fel ca restul”. „Vreți să ne legați la cap.” „Căutați doar bărbați cu bani. Doar ăștia vă plac. Nu vă uitați la unul cu salariu minim pe economie, nici la unul gras. Vouă vă plac băieții răi. Vă meritați soarta.”

Urâm bărbații pentru că și cei care par buni ajung să te rănească. La fel și cei săraci. Și cei grași sau mai scunzi decât tine. De ce nu le-ai răspuns? De ce ai grăbit pasul? Este vina ta! Întotdeauna. Mereu femeia este vinovată. Femeia este vinovată pentru toate alegerile bărbatului. „Tu mi-ai stat în cale, n-am putut să mă concentrez pe învățat, nu mi-am luat examenele, nu am trecut anul, încă stau cu mama, sau tata, sau bunica. Încă n-am un job stabil, deși am sărit de 35 de ani. Încă sunt în căutarea celei mai mari iubiri, așa că, dacă-mi va ieși în cale, da, probabil te voi înșela. Caut să retrăiesc o iubire adolescentină. Tu nu contezi. N-ai contat. Probabil nu vei conta vreodată. Am trăit și cea mai mare și intensă dragoste. Noi doi… nu vom ajunge vreodată acolo. Nu te compari cu fosta. Nu ești la fel de frumoasă. Nici deșteaptă. Nu ai nici vârsta ei și nu o vei avea vreodată. N-ai potențialul să fii mamă. N-am simțit vreodată că aș putea clădi o familie cu tine. Nu contezi. Nu contează. Stau cu tine doar pentru că nu suport singurătatea. Mai ales după o vârstă. Nu vreau să o iau de la capăt. Care este culoarea ta preferată? Ce zodie ești? Citești? Cât de mult? Câte cărți cumperi pe lună? Nu mai am răbdare cu alta tânără.” Dar probabil niciuna tânără n-ar mai avea răbdare.

Urâm bărbații pentru că pun mâna pe tine cu toate că spui „NU”. Mai ales atunci când ești într-o relație cu ei. Nu înțeleg conceptul de consimțământ. Sau nu vor să-l înțeleagă, fiindcă, de altfel, cunosc ca în palmă structura Imperiului Roman. Hainele pe care le purtau. Preparatele pe care le mâncau. Crimele pe care le săvârșeau și orgiile care probabil că le surâd. Ei cunosc istoria războaielor și numele morților și abuzatorii pe care-i consideră eroi.

Urâm bărbații pentru că-și dau prezervativul jos pe ascuns. Pentru că sunt imuni la virusuri care în noi declanșează boli răvășitoare. Pentru că au senzația că trebuie să te supui plăcerilor și tuturor fanteziilor pe care le au doar pentru că le ești iubită: fă-te roșcată, blondă, machiază-te, nu ies cu tine din casă altfel, slăbește, poartă rochii mai mulate, hanorace mai largi, hai să o facem în trei, știu eu femei interesate. „Iubita, este normal să se întâmple asta în relații de lungă durată.” Pentru că îți ating sânii. Și fundul. Pentru că se lipesc de tine în autobuze. Și cluburi. Și în săli de clasă. Pentru că se holbează. Pentru că se masturbează cu gândul la tine. Pentru că se masturbează cu gândul la altele, uneori la mama ta sau chiar la mama lui. Pentru că nu ești nimic altceva pentru ei decât un film porno. O distracție. Pentru că privesc fetițele frumoase ca potențiale partenere sexuale. Pentru că și-ar înfige penisurile mici și strâmbe în ele. Pentru că le place ideea de a-ți „fura” inocența. „Te pregătesc să fii femeie. Să umbli ca o femeie, să o sugi. Ți-ar plăcea să fac asta pe muzică?”

Urâm bărbații pentru că abia așteaptă să treacă de la sânul mamei prin cât mai multe alte piepturi. Cât mai mari, să se poată ascunde sub ele. Să se facă cât mai mici. Să dispară. Ce bine ar fi ca unii să dispară.

Îi urâm și pentru că ești o curvă dacă nu vrei să te măriți. Pentru că ești o stricată, coardă, nemernică egoistă dacă nu vrei să faci copii. „Pentru cine trăiești dacă nu pentru copilul și soțul tău?” „Trăiești degeaba. Nu ești femeie adevărată dacă nu ești mamă. Ești un nimeni.”

De ce nu vrei să îți pui viața în pericol? De ce alegi cezariana? Nu ești femeie dacă alegi cezariana, epidurala sau orice cale pentru a nu mai avea dureri. „Rupi firul divin.” Doar femeia este menită să sufere. Așa a lăsat-o Dumnezeu. Ea este tentația, nu Adam era ’ăl mai prost… Ești o curvă, dar este ok, își vor alege pe una care să facă toate aceste lucruri. Apoi o vor înșela cu o femeie libertină. Fiindcă ei nu vor să fie „legați la cap”.

„Pentru că nu te mai îngrijești. Arăți ca o vacă. De ce nu mergi mai des pe la salon? Ai pus zece kile după naștere. Pentru că plângi continuu. Pentru că ai dureri. Pentru că nu mai faci duș. Pentru că nu ți-ai mai cumpărat parfum de patru luni și o săptămână. Pentru că, puișor, nu înțelegi, noi, bărbații, suntem niște vânători. Trebuie să însămânțăm. Asta ne este gena, firea.”

Pentru că unii au rămas blocați în Neanderthal, iar o bună parte prin Evul Mediu. Urâm bărbații fiindcă le-a fost atât de frică de femeile puternice încât le-au transformat în vrăjitoare și le-au ucis. Urâm bărbații pentru că ei confundă vulnerabilitatea cu slăbiciunea. Pentru că li se pare că nu avem nevoie de feminism. „Feminismul este o mizerie, distruge căsnicii.”

Pentru că urăsc pisicile și consideră că cel mai îngrozitor pentru o femeie ar fi să trăiască singură alături de câteva. Pentru că urăsc feminitatea pisicilor, cu câinii, șerpii, papagalii n-au nicio problemă. Dar ce este rău în a trăi într-o casă-palat cu patru pisici aristocrate, cărora să dorești să le lași moștenire toată averea?

Îi detestăm și pentru că pornesc războaie. Pentru că întrețin războaie. Le plac armele. Glock 17, Beretta 92 / M9, SIG Sauer P226, (…) T-14 Armata, Type 10. Și mașinuțele bușitoare.

Pentru că le place violența și găsesc un model în Sparta. Pentru că nu sunt scârbiți de sângele vărsat în lupte, de ei sau de alții, dar clar sunt scârbiți de sângele menstrual. Nu e natural. Nu e firesc. Farmece. Murdărie. Gunoi. Putrefacție. Stricăciune. N-ai voie să intri în biserică atunci când ești la ciclu, dar primim violatorii și protejăm pedofilii. Nu ești demnă să treci de ușa altarului. N-ai voie să fii preoteasă, aleasa Domnului, doar slujnica lui. „Promiți să fii supusă bărbatului pe care-l iei de soț?” Dar pe bărbat nu-l întrebăm nimic. Fiindcă păcatele lor se iartă, iar femeile nu contează.

Urâm bărbații fiindcă ne-au privat de drepturi timp de secole. Și unii încă fac asta sau caută să facă asta. Pentru că ne-au furat dreptul de a decide asupra propriului corp, pentru că ne-au luat dreptul de vot, pentru că au rebranduit manipularea și au numit-o romantism. Pentru că ne-au luat dreptul de a lucra și ne-au închis în spatele conceptului de „mame eroine”. Pentru că te întreabă dacă faci un copil, chiar dacă nu îți cunosc istoricul medical. Pentru că n-au idee cum funcționează corpul tău, dar vor să-l controleze.

Urâm bărbații fiindcă urăsc femeile doar pentru că sunt. Pentru că ei vor să fie șefii. Fiindcă ei sunt „capul familiei”. Dar tot ei sunt cei care își bat soțiile până la sânge, apoi, când ființa care se presupune că ar trebui să-i fie marea iubire stă adunată ca o grămadă nespălată de haine în colțul casei, trec la copil. Sânge din sângele lui. Singura moștenire. Cel care-i duce numele mai departe. Și ura. Și traumele.

Urâm bărbații pentru că beau. Pentru că au nevoie de litri întregi de alcool doar ca să-și naturalizeze sentimentele. Pentru că nu-și dau voie să aibă frici. Sau pentru că sunt incapabili să le gestioneze. Urâm bărbații pentru că nu-și dau voie să plângă. Pentru că li se pare o jignire. Pentru că se simt ofensați de fiecare dată când sunt comparați cu femeile. Că doar femeia este sexul slab, cu toate că studiile arată că tolerează mult mai bine durerea: travalii, sindromul ovarelor polichistice, endometrioze, fibroame, adenomioză. Boli care nu contează doar pentru că sunt asociate femeilor.

Urâm bărbații pentru că pentru ei nu există metode contraceptive. Ei nu se confruntă de la vârste fertile cu vomă, amețeală, potențial de îngrășare, depresie hormonală, fluctuații de tensiune, risc de cancer la sân, risc de cancer de col, cancer de ovare, tromboze și moarte. Pentru că afecțiunile de care suferă sunt prioritizate și finanțate.

Urâm bărbații pentru că mereu caută scuze și mereu construiesc povestea ideală care să-i facă să arate mai puțin ca niște oameni de căcat. Îi urâm pentru că îți spun că te iubesc, că nu te vor înșela, dar sunt extrem de activi pe Tinder, Bumble, Grindr ș.a. Pentru că ei nu înțeleg că te umilesc prin aceste gesturi, pentru că au senzația că nu știi sau că le-ai cotrobăit în telefon, când tu doar simți. Știi că ai dreptate. Că fișierul de „conversații arhivate” ascunde iubiri paralele, minciuni, trădări și poate chiar căsnicii întregi. Pentru că speră că nu vei afla vreodată rahaturile pe care ți le-au făcut. Pentru că ei definesc altfel înșelatul până când li se întâmplă lor.

Pentru că nu le place ideea de egalitate în relație. Pentru că nu le place ideea de egalitate în afaceri. Pentru că egalitatea îi deranjează, pentru că sigur ești „nebună d-aia”, isterică, gălăgioasă. Bărbaților nu le plac astfel de femei.

Pentru că au albume întregi de muzică despre cât de proaste sunt femeile, despre cât de ștoarfe sunt femeile, despre faptul că toate-s la fel. Și toată lumea le ascultă și le fredonează. Dar când o femeie cântă, pentru prima dată, despre agresiunea stradală, atunci iese scandal național și jurnaliști de carton ies în față și critică. Fiindcă, dacă nu-i privește personal, nu-i interesează.

Detestăm cu pasiune bărbații care sunt violatori, dar conduc în continuare ziare. Și pe scriitorii care nu știu să scrie despre femei, așa cum nu știu nici să le iubească. Ori măcar să le respecte. La fel și pe pictorii pentru care ești doar o muză. Nimic mai mult, un chip drăguț și poate un corp de care să se folosească.

În final, urâm bărbații, fie că vrem să acceptăm sau nu, pentru că lumea noastră este o lume creată de bărbați pentru ei înșiși, iar femeile încearcă să trăiască în ea.

Am pus punct la epilog în avion, când mă întorceam din Japonia, din primul meu press trip internațional. Și nu pot uita furia cu care scriam. Și, nu, nu este despre toți bărbații.

O carte trebuie să vândă

Nu foarte mulți știu asta, dar România are o piață de carte destul de mică. 70% este în București. Iar la noi în țară o carte bestseller se vinde, ideal, în 5.000–6.000 de exemplare. Când trăiești exclusiv din scris, trebuie să creezi produse în adevăratul sens al cuvântului.

Iar titlul și coperta sunt esențiale în cazul unei cărți.

Așa că „De ce urâm bărbații” a fost ales special ca să intrige și să deranjeze. Important este să treci de titlu și de copertă ca să descoperi, de fapt, cartea.

La scurt timp după ce romanul a văzut lumina tiparului, Cojo și Delia au lansat piesa „Nu e despre tine, dacă nu te simți”, care, bineînțeles, e despre abuzul unor bărbați.

„De ce urâm bărbații” e, să zicem, un soi de commercial hook: acel element care te face să te oprești, să devii curios și, în cele din urmă, să iei cartea în mână. Fiindcă, da, îmi doresc să ajung la cât mai multe persoane.

De ce urăsc bărbații femeile?

Mai multe cititoare mi-au zis că „De ce urâm bărbații” este, de fapt, despre de ce urăsc bărbații femeile. De ce violența domestică este o problemă reală în România, la fel și femicidul. De ce, deși e legal, avortul nu se face în peste 80% dintre spitale? De ce sunt atât de multe mame minore? De ce suntem agresate pe stradă încă de când suntem copile? De ce nu există legi care să ne protejeze? Iar dacă există… nu sunt puse în aplicare.

N-am generalizat nicio secundă în roman. Sara are, de asemenea, un partener care o respectă și o iubește, la fel cum am și eu. Care mi-a și redactat cartea. Romanul este dedicat tatălui meu, prima persoană din viața mea care m-a învățat cum trebuie să fie un bărbat bun. Mai mult, am și un frate care urmează să fie tată de fată. Am mulți bărbați minunați în viața mea, dar am și întâlnit specimene de Doamne ferește.

Prea mulți…

Deci despre acel gen de bărbați e vorba. De cei de care suntem învățate de mici că trebuie să ne ferim.