Oana David, autoarea care a dedicat prima carte soțului pentru ca fiica lor să înțeleagă ce e dragostea

Oana David s-a născut în 1985 la Ploiești și a locuit în Suceava, Cluj, București și Brașov, unde trăiește și astăzi. A studiat Limbile Străine și Jurnalismul, iar acum, la 35 de ani, pentru că iubește literatura, a devenit din nou studentă, la Litere. Este un mic antreprenor, copywriter, scriitoare și cititoare avidă. Este căsătorită, are o fetiță, un cățel și foarte multe cărți. Între două fronturi este romanul ei de debut, scris și documentat în mai bine de trei ani. Puteți citit proze semnate de Oana și în Zenobisme.

Țin minte perfect ziua în care am cunoscut-o pe Oana. Era o dimineață însorită de februarie, undeva în timpul săptămânii. A venit cu trenul din Brașov la București ca să pună la punct toate detaliile la Între două fronturi cu Andrei (Ruse), iubitul meu și editorul ei. Atunci lucram la un brand de cosmetice din SUA și începeam munca abia la 4, așa că am putut să particip și eu la întâlnirea lor. Am fost marcată de eleganța Oanei și de bucuria cu care a vorbit despre orice. Purta o pereche de pantaloni de stofă, o bluză violet ascunsă după un sacou negru. Avea în față un pahar de vin când am ajuns. Ca să scape de emoții.

Nu citisem nici măcar un fragment din romanul ei, nici nu schimbasem vreo vorbă pe rețelele de socializare. Doar ne dădeam like-uri una alteia. I-a spus lui Andrei odată că e foarte curioasă de părerea mea despre cartea pe care a scris-o, pentru că nu citesc mai deloc romane de dragoste.

Când a ieșit din tipar Între două fronturi, am dat la o parte toate lecturile și m-am pus pe citit. Mi-am făcut o ciocolată caldă, mi-am luat păturica gri și m-am așezat pe canapeaua din living. Pentru o scriitoare la început de drum, Oana m-a prins imediat în lumea personajului principal, Lulli. A surprins foarte bine Bucureștiul interbelic, viața personajelor ei și cel mai bine, bombardamentul. Scena mea favorită e imediat după atac, când Lulli fuge din ascunzătoare și remarcă pe stradă piciorul elegant al unei dame.

Din momentul în care am terminat cartea și am sunat-o să-i zic cum mi s-a părut, am vorbit aproape în fiecare zi. Cel mai mult despre cărți și despre scris. Asta până ne-am apropiat și am prins curaj, reciproc, să ne destăinuim. În multe discuții pe care le-am avut cu Oana, mi-a zis că s-a apucat de scris pentru a nu se simți doar mamă. Așa mi s-a născut în minte ideea acestui interviu.

Când vorbesc cu el am senzația că vorbesc cu mine însămi, de parcă aș scrie într-un jurnal.

Câți ani aveai când l-ai cunoscut pe Paul?

Cred că vreo 20. A fost și este primul meu MARE iubit. Eram amândoi studenți și ne-am cunoscut pe Noi doi, o platformă online când abia apăruse internetul. Un fel de site matrimonial. După vreo 4 zile în care am vorbit pe Yahoo Messenger, am ieșit la o pizza. În zilele vorbite cu Paul înainte de prima întâlnire oficială, am făcut vreo 3 copii, din care o fetiță pe care o botezasem Francesca. După o săptămână ne-am mutat împreună. În 15 ani, cred că am stat separat maxim două săptămâni.

Paul este cel mai bun prieten al meu. Restul sunt adăugiri. Îl pomenesc mereu, chiar și când e lângă mine. Și acum sunt foarte îndrăgostită. Când vorbesc cu el am senzația că vorbesc cu mine însămi, de parcă aș scrie într-un jurnal.

Eram extrem de nerăbdătoare să îmi cunosc copilul.

Eva, fetița ta, a fost o surpriză?

Nu, a fost plănuită. Am rămas foare greu însărcinată. Paul nu a fost foarte doritor, dar eu visam să am un copil, mai ales că eram împreună de câțiva ani. Când a văzut cât de mult voiam asta, a hotărât să meargă în aceeași direcție cu mine și să încercăm. Abia după 2 ani am rămas gravidă. A fost o perioadă dubioasă. Mi-am pus problema că aș fi infertilă. Cu toate astea, nu am mers la medic pentru investigații mai amănunțite.

Ce ai simțit în perioada sarcinii?

Sincer, nu m-am simțit în niciun mod diferit. Eram foarte grasă, atât. Nu știu, poate am tras eu lozul norocos. Nu am avut pofte, stări de greață, nimic. Dormeam mai mult. Eram extrem de nerăbdătoare să îmi cunosc copilul și nu aveam idee în ce urmează să mă bag. Am renunțat la cărți și cursuri de parenting pentru că mi-am dat seama că învăț să fiu mamă doar la locul de muncă.

Al doilea nume al Evei este Roxana, după doamna doctor. Dacă nu ar fi fost ea, probabil fetița mea s-ar fi născut cu foarte mari probleme

Cum au fost primele zile după ce ai născut?

Ei, am avut norocul să nasc la privat. Am avut rezerva mea, Eva a stat cu mine încă din primele minute de viață, Paul mi-a fost alături fizic. Copilul meu a fost foarte cuminte. Până la 2 ani nu știam nici măcar cum plânge. Nu o simțeam. În primele 3 zile la clinică, trebuia să-mi pun ceasul ca să o alăptez.

Din păcate am avut o naștere cu probleme. Am vrut să aleg varianta naturală, dar într-un final a trebuit să fac cezariană de urgență. Doamna doctor mi-a zis că problema pe care am avut-o e întâlnită de specialiști o dată sau de două ori în carieră.

Am fost atât de debusolată încât nici acum nu îmi amintesc foarte clar ce s-a întâmplat. Doar din povești. Țin minte că eram pe pat, îmi făcuseră epidurala, durerile erau suportabile, mă dilatasem și, dintr-o dată, toate aparatele au început să piuie. Ca în filme. M-am panicat foarte tare. Mi-a crescut pulsul. Doctorița, care am avut noroc să fie în sală, a zis asistentelor să pregătească sala de operație. Atunci s-a speriat și Paul.

A doua scenă pe care mi-o amintesc a fost când m-am trezit pe masa de operație și a trebuit să fiu tăiată înainte să își facă efectul anestezia. Am început să țip. Apoi am adormit. Parcă eram într-un episod din Anatomia lui Gray. Am reținut doar atât: din cauza faptului că mușchii uterului meu sunt foarte dezvoltați, în momentul în care au început contracțiile, copilul ieșea mai repede decât trebuia.

Al doilea nume al Evei este Roxana, după doamna doctor. Dacă nu ar fi fost ea, probabil fetița mea s-ar fi născut cu foarte mari probleme – paralizie și așa mai departe.

Eva nu mi-a schimbat viața într-un sens negativ. Nu am trecut prin depresii, am avut parte de nopți liniștite. Chiar m-a motivat să scriu o poveste de dragoste pe un fundal istoric.

Eram destul de amărâtă și nefericită în perioada aia, pentru că toate testele ieșeau negativ și mi-am găsit o ocupație. Scrisul m-a distras.

Cum a apărut scrisul în viața ta?

Mereu am scris. Mai mult nuvele, proze scurte. Niciodată poezie. Nu m-am gândit niciodată că eu o să public. Abia la doi ani după ce am început să lucrez la Între două fronturi s-a născut ideea de a trimite manuscrisul la o editură.

Când ai făcut cursul de Creative Writing cu Florin Iaru?

Înainte să rămân însărcinată. Eram destul de amărâtă și nefericită în perioada aia, pentru că toate testele ieșeau negativ și mi-am găsit o ocupație. Scrisul m-a distras.

Am aflat de curs pe Facebook. Un prieten a dat share. Nu aveam scriitori în listă, nu eram în domeniu și am zis să aplic. Nu aveam nimic de pierdut. Cred că am fost în prima sau a doua generație de cursanți. Am scris pe loc un text, l-am trimis și am primit răspuns că mă pot înscrie.

Nu am fost un mare talent. Eram printre cei mediocri.

Prietenele mele mame mi-au lăsat impresia că toată viața mea se va rezuma la copil și mi-am dat seama că nu e chiar așa.

Mi-ai spus că ai început să lucrezi la Între două fronturi pentru a nu te simți doar mamă.

Ei bine, mi se inoculase de familie și de prietenele care au copii că, în primul rând, o mamă trebuie să fie doar mamă. Nimic altceva. Că este cea mai grea meserie din lume. Pentru mine nu a fost chiar așa dificil. Atunci mi-am zis: pe bune, chiar nu mai pot face nimic altceva cu excepția asta? Apoi am început să scriu. Eva abia se născuse. Probabil asta a fost la mine depresia Postpartum. Oricum, eram departe de a fi nefericită.

Prietenele mele mame mi-au lăsat impresia că toată viața mea se va rezuma la copil și mi-am dat seama că nu e chiar așa. Bineînțeles, copilul e foarte important, poate cel mai important, dar asta nu înseamnă că nu mă pot ocupa de propriile pasiuni. Eva nu m-a împiedicat să fac ce iubesc.

Nici eu nu credeam că voi ajunge să public în acele momente, iar Paul a susținut un vis.

Cum te-ai împărțit între scrisul la Între două fronturi, creșterea Evei, treburile casnice și job?

Inițial nu am luat romanul în serios. Scriam, citeam despre Al Doilea Război Mondial, mă uitam la documentare, lecturam povești de dragoste. Nu-mi ocupa tot timpul. Scrisul la Între două fronturi a fost de 3 ani. Când am intrat în al doilea, Paul m-a susținut, m-a înțeles și s-a implicat în procesul scrierii. Eram atât de prinsă în roman încât atunci când soțul meu vorbea, eu mă gândeam la dialogurile dintre personaje. Tot ce făceam era să merg la muncă și să scriu. Stăteam nopțile să fac asta. Atunci, Paul a gătit, s-a ocupat de Eva, a făcut curățenie. M-a bucurat foarte tare asta, pentru că, un bărbat obișnuit, un om obișnuit care nu are treabă cu zona literară, nu ar înțelege munca la un roman și, inevitabil, nu ar susține. Nici eu nu credeam că voi ajunge să public în acele momente, iar Paul a susținut un vis.

Soțul meu a fost primul cititor și nu numai. Multe dialoguri și replici din carte îi aparțin lui Paul. Umorul personajului principal l-am furat de la el. Apoi, mi-a zis să trimit manuscrisul mamei lui, care e profesoară de română. I-a plăcut foare mult și m-a convins să trimit cartea la edituri.

Acum, ca autoare publicată, mă emoționez de fiecare dată când cineva îmi citește romanul. Îmi este teamă de opinia fiecărui cititor. Uneori intru pe GoodReads și văd că X sau Y e la pagina nu știu care, apoi iau exemplarul meu, care arată în ultimul hal, îl deschid la paginile alea și gândesc că sigur nu o să-i placă scena aia sau replica cealaltă. Mă doare stomacul. Sper să treacă stările astea.

Fetița mea a zis că asta e cartea scrisă de mami și de Eva.

În acest punct, te simți mai mult mamă sau scriitoare?

Nu m-am obișnuit încă cu statutul de scriitoare. Nu mă consider scriitoare. Nu știu ce înseamnă să te simți scriitor. Am senzația că nu voi putea scrie ceva mai bun de atât. Cred că învăț să mă detașez de Între două fronturi, pentru că nu e copilul meu. Deja aparține publicului.

Eram în mașină cu Eva când a ajuns pachetul cu primele exemplare din romanul meu. L-am desfăcut atunci și am desenat o inimioară pe prima carte. Fetița mea a văzut și a zis că asta e cartea scrisă de mami și de Eva. Și-a scos o cariocă din gentuță și a desenat și ea o inimioară, chiar lângă cea făcută de mine.

Dacă nu-i place, sper să fie atât de minunată încât să zică că a citit cu mare plăcere.

Ești nerăbdătoare ca Eva să crească și să te citească?

Da! Apropo de asta, când am scris dedicația lui Paul, am făcut-o doar pentru momentul în care Eva va fi mare, va deschide romanul la prima pagină și va zice: cât de tare, mami a scris o carte pentru tati! Ca să înțeleagă cât de mult ne-am iubit.

Eu și Paul suntem foarte romantici și chiar sper să-i placă Între două fronturi. Iar dacă nu o să fie pe gustul ei, sper să fie atât de minunată încât să zică că a citit cu mare plăcere. N-ar fi fals. Ar fi respect pentru mămica ei care a născut-o. Ei, sper să am mai multe cărți scrise până crește Eva. Dacă nu-i place asta, să aibă de unde alege.