Kay Barron, femeia care te învață cum să porți orice

Kay Barron este o specialistă în modă cu peste 20 de ani de experiență în industrie. A lucrat pentru reviste prestigioase precum The Face, Vogue, Grazia, Harper’s Bazaar, iar în prezent, ocupă funcția de director de modă la Net-A-Porter, una dintre cele mai influente platforme de retail online de lux. Am povestit cu ea despre ce a însemnat să scrie „Cum să porți orice”, cum se diferențiază această carte de altele, dar și despre cele mai importante lecții pe care le-a învățat de la femeile intervievate.

Cartea Cum să porți orice, recent apărută în limba română la Editura ap!, ne arată că moda nu este doar o formă de exprimare, ci și o artă care are puterea de a-ți pune în valoare personalitatea și de a-ți consolida încrederea în sine.

Prin acest tiltu, Kay Barron ne reamintește că moda nu înseamnă să ai un dulap plin cu haine, ci să deții în garderobă o serie de piese esențiale, care nu se demodează vreodată, și care te fac să te simți bine în pielea ta.

Kay Barron, femeia care te învață cum să porți orice

Ea a combinat cunoștințele pe care le are în domeniul modei cu o serie de sfaturi de la unele dintre cele mai stilate persoane din lume, de la stiliști de la Hollywood până la vedete.

Mi-au plăcut enorm pasajele despre stil personal scrise de Sarah Jessica Parker, Monica Bellucci, Oprah Winfrey și nu numai.

Cum a început totul

„Articolul vestimentar care m-a făcut să mă îndrăgostesc de modă a fost un pulover galben de la Benetton, pe care sora mea cea mare mi l-a adus din Germania când eram copil. Mi s-a părut cel mai glamorous și exotic lucru pe care l-am văzut vreodată. Îmi amintesc cât de încântată eram că aveam să-l port acasă la prietena mea ca să o impresionez. Evident, nimeni nu a fost impresionat, dar eu l-am iubit și l-am purtat încontinuu cu niște colanți negri cu baretă la călcâi. Mă simțeam „internațională”! A fost începutul unei povești de dragoste de lungă durată cu hainele, și încă mă gândesc cu drag la acel pulover”, așa a început Kay Barron interviul.

„Cum să porți orice” este mai mult decât un simplu ghid vestimentar, este un adevărat companion pentru oricine dorește să-și construiască o garderobă coerentă, fără stres și fără teama de a face greșeli. Cartea a fost scrisă cu un ton direct, uneori brutal, dar întotdeauna din dorința sinceră de a ajuta.

Am căutat să ofer sfaturi practice, fără menajamente, inspirată de un prieten care mi-a sugerat să adopt acea atitudine autoritară, dar eficientă, pe care o folosesc atunci când mi se cere părerea despre o ținută.

Editorul a confirmat această abordare, apreciind că în anumite capitole vocea sa este „cea mai autoritară versiune a ei, în cel mai bun mod posibil”.

Kay Barron, femeia care te învață cum să porți orice

Cartea subliniază ideea că oricine poate purta orice, indiferent de talentul înnăscut pentru modă sau de buget. Totul se reduce la înțelegerea propriilor alegeri: ce, cum, cu ce și când să porți o anumită piesă vestimentară.

Nimeni nu ar trebui să-și deschidă dulapul cu haine și să simtă teamă, panică sau frustrare la gândul că trebuie să aleagă o ținută. Alte cărți stabilesc reguli stricte despre ce este corect și ce nu, dar eu nu cred în reguli universale. Cred că oamenii au nevoie doar de puțin ajutor pentru a descoperi ce li se potrivește cu adevărat.

Atunci când hainele au puteri speciale

Kay crede că moda nu ar trebui să fie percepută ca fiind superficială, deoarece are un impact profund asupra stării de spirit, încrederii în sine și memoriei emoționale. Faptul că fiecare persoană trebuie să se îmbrace zilnic face ca această activitate să fie fundamentală, nu lipsită de substanță.

Modul în care ne îmbrăcăm influențează cum ne simțim și cum suntem percepuți de ceilalți. În loc să urmeze tendințele trecătoare, cartea încurajează concentrarea pe dezvoltarea unui stil personal autentic.

Tendințele vin și pleacă, însă un stil bine definit este o fundație solidă care poate fi ajustată și îmbogățită în funcție de preferințele și nevoile fiecărei persoane. Stilul personal oferă coerență și stabilitate, în timp ce moda efemeră poate fi copleșitoare și confuză.

Scrierea cărții  „Cum să porți orice” fost un proces fluid, care s-a desfășurat pe parcursul a mai puțin de un an, în ciuda unui program solicitant la NET-A-PORTER. Autoarea a dedicat weekendurile acestui proiect și, datorită experienței sale îndelungate în modă și în oferirea de sfaturi despre stil, nu a întâmpinat dificultăți majore în redactare.

„Cea mai mare provocare a fost să obțin contribuțiile unor invitați, dar m-a entuziasmat această parte și încă nu-mi vine să cred ce voci incredibile apar în carte”, a spus Kay.

Kay Barron, femeia care te învață cum să porți orice

Sfaturi de aur de la femei celebre

Unul dintre aspectele care diferențiază „Cum să porți orice” de alte cărți de modă este prezența unor interviuri scurte cu personalități din industrie. Kay Barron a inclus aceste perspective pentru a oferi o viziune mai largă asupra stilului și pentru a acoperi subiecte care nu fac parte neapărat din zona sa de confort.

Printre invitați se numără actrița Jodie Turner-Smith, cunoscută pentru felul în care îmbrățișează culorile și imprimeurile cu o naturalețe impresionantă. Discuția cu ea a inspirat-o pe Kay să încerce o rochie roșie, un pas ieșit din obișnuința sa de a alege negru.

Nu am fost niciodată însărcinată, așa că oamenii apropiați care sunt părinți au contribuit la capitolul dedicat vestimentației în timpul sarcinii.

Un alt nume important este stilistul Law Roach, arhitectul transformării stilistice a lui Zendaya, recunoscut pentru capacitatea sa de a construi imaginea unor vedete de top. Prin colaborarea cu el, autoarea a înțeles mai bine procesul de redefinire al stilului personal și impactul pe care îl poate avea asupra încrederii în sine.

Nu în ultimul rând, Sarah Jessica Parker a adus o contribuție valoroasă, împărtășindu-și experiențele legate de încălțăminte. Un detaliu surprinzător a fost că actrița i-a arătat autoarei că își depozita pantofii preferați în mod greșit.

Chiar și după zeci de ani de muncă în industria fashion, încă mai am lucruri de învățat. „Cum să porți orice” te invită să încerci lucruri noi, să ieși din zona ta de confort și să experimentezi. Să înveți regulile, ca să le poți încălca.

Kay Barron a primit recenzii foarte frumoase de la cititiori, dar unul dintre preferatele ei a fost comparația cu o carte de bucate – un ghid esențial la care revii de fiecare dată când ai nevoie de inspirație.

Kay Barron, femeia care te învață cum să porți orice

Autoarea își exprimă recunoștința profundă față de cititorii săi din România, considerând susținerea acestora un cadou extraordinar. Mesajele primite pe Instagram i-au adus o mare bucurie.

Cititorii români pe care i-am văzut sunt foarte stilați, așa că mă simt flatată că-mi găsesc cartea utilă.

Pentru femeile care își doresc să se redescopere, autoarea are un sfat simplu, dar puternic: să experimenteze fără teamă! Speră ca fiecare persoană să își găsească propriul stil prin încercări repetate, fără să se limiteze de teama unui posibil eșec.

În modă, nimic nu este definitiv greșit, iar explorarea este cheia pentru a descoperi ce te face să te simți încrezătoare și autentică. Așadar, cel mai important este să te joci cu stilurile, culorile și texturile, să încerci lucruri noi și să te distrezi în acest proces.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Start typing and press Enter to search