Ghidul Zenobistelor: ce să faci ca să treci mai ușor peste perioada menstruală

Mi-a venit ciclu la 10 ani și de atunci mi s-a spus că trebuie să mă ascund în zilele delicate. Să mă ascund de tata, de fratele meu, de colegii de la școală, care nu trebuiau să afle ce transformări dubioase au loc, să nu creadă cumva că sunt o mică vrăjitoare gata să-i nenorocească pe viață. Mi s-a spus să nu vorbesc public despre asta. Nici cu bunicile sau mătușile mele, pentru că e ceva rușinos, ceva intim știut doar de mine. Nimeni nu vorbea despre ciclu. Nici la școală, nici acasă. De parcă din vaginul mic putea să iasă oricând un dragon cu două capete și o labie care scuipă foc și te poate decapita în mai puțin de o secundă și douăzeci de sutimi.

Mi-am dat seama că nu e un așa mare secret atunci când, la 12 ani, un coleg de clasă cu o soră mai mare mi-a zis că știe despre menstruație și că el considere fetele foarte puternice pentru că trec prin așa ceva în fiecare lună. Din acel moment nu m-am mai sfiit să povestesc despre asta, nici despre tampoane, dureri, calmante, SPM și tot așa. Acum, de fiecare dată când am ocazia, trăncănesc pe subiectul ăsta și ore în șir. Mai ales cu bărbații, pentru că mi se pare important să afle prin ce trece o fetiță/femeie lună de lună. Să-și dea seama că nu suntem isterice, ci că este un lucru natural, avem schimbări hormonale, vrem să mâncăm mai mult dulce, ne apar coșuri, avem crize de mușcăm din pernă sau leșinăm de durere, facem un cocktail de calmante doar ca să putem zace liniștite în pat ca să ne uitam la desene animate sau comedii romantice.

De la 10 ani până acum am avut o serie de activități care mă făceau să mă simt puțin mai bine la ciclu. În clasa a 5-a, obișnuiam să lipsesc de la școală și să stau toată ziua în pat. Mă uitam la H2O și Hannah Montana în timp ce mâncam chips-uri și clătite cu ciocolată făcute de mama. Prin clasa a 7-a și a 8-a, am început să am niște dureri atât de crunte încât mă tăvăleam de durere, iar mama sau tata îmi încălzeau picioarele și îmi masau spatele. La liceu, mai ales când îmi venea ciclul la școală, dădeam fuga la cabinetul medical, luam calmante și stăteam vreo oră întinsă în patul rece, acoperit cu niște bucăți mari de cauciuc, cu o pernă minusculă și lăsată prea jos, bucurându-mă că mai scap de câte o oră, bineînțeles, asta dacă nu venea tata cu mașină să mă ia acasă, unde petreceam timp pe YouTube urmărind clipuri în care unor bărbați li se simulează durerile menstruale. Mă simțeam mult mai bine când vedeam tot felul de tipi care ajungeau să plângă de durere. La fel și când vedeam câte un film sau serial și îmi imaginam că actrițele sunt la ciclu și cu toate astea își fac treaba foarte bine.

Pentru că recent mi-a venit ciclul și am avut într-o zi 3 crize de durere, după care am zăcut alte două zile, le-am rugat pe câteva Zenobiste din comunitatea de pe Instagram să-mi zică ce le face pe ele să se simtă mai bine în perioada aia a lunii. Iată ce a ieșit:

Poate 30.000 de pași într-o zi sunt necesari

În cazul meu, mișcarea sau sportul în zilele astea e exclusă complet. Mai ales în prima zi. Simt că mi se taie picioarele și respirația. Abia pot sta în pat, de făcut 30.000 de pași nici nu se pune problema. Dar pentru că suntem diferite, există femei pe care o astfel de activitate le ajută.

Sursă foto: Unsplash

Specialiștii zic că sportul în timpul ciclului îmbunătățește circulația sângelui în zona pelviană, iar asta înseamnă că durerile menstruale sunt diminuate. La fel, îmbunătățește și starea de spirit pentru că stimulează producția de endorfine din corp. Unii medici spun că mersul la sală poate fi cam mult, dar poți încerca niște exerciții ușoare, înot, o plimbare prin parc. Un studiu efectuat pe sportivele de performanță a demonstrat că toate se simt rău la începutul perioadei menstruale, dar în momentul în care încep antrenamentele durerile se diminuează considerabil.

Poți să dormi până se termină

Pentru a trece mai repede de această perioadă poți să dormi, așa mi-a spus o fată. Bineînțeles, e destul de dificil dacă primele două zile ale menstruației sunt cuprinse într-o săptămână aglomerată, când ești la job, ai ore sau cursuri la facultate. Este adevărat că timpul trece mai repede dacă te odihnești mai mult și te relaxezi.

Cu toate acestea, nu e o alternativă pentru toate femeile. Majoritatea medicilor spun că menstruația vine la pachet și cu tulburări ale somnului, fiindcă la începutul fazei menstruale, în organismul femeii, are loc o scădere a nivelului de estrogen și o încetinire a metabolismului, ceea ce le determină să fie mai somnoroase. Scăderea estrogenului în corp cauzează o scădere a fazelor de somn REM (rapid eye movement), care au loc în mod normal de patru sau cinci ori pe durata unei nopți. De asemenea, dacă ciclul menstrual este dureros pot apărea și scăderi ale nivelului de fier din organism – o cauză posibilă a sindromului picioarelor neliniștite.

Sursă foto: Unsplash

Iată ce poți face ca să ai parte de un somn liniștit pe durata ciclului:

  • Bea mai multă apă. Ajută la eliminarea excesului de sodiu, care provoacă retenția de apa și balonarea.
  • Ia suplimente alimentare și vitamine. Într-un studiu efectuat de compania farmaceutică Tums, cercetătorii au concluzionat că administrarea a 1.200 de miligrame de calciu pe zi duce la o scădere cu 50% a simptomelor menstruale.
  • După ora 14:00 este recomandat să nu bei cafea, iar alcoolul trebuie, de asemenea, consumat cu măsură și stopat cu trei ore înainte de somn, pentru a nu afecta fazele REM.
  • Gimnastica și alergatul de dimineață ajută la creșterea nivelului de melatonină și la administrarea vitaminei D în mod natural, care este deosebit de importantă pentru producerea leptinei, hormonul care ne reglează pofta de mâncare.

Ciocolata îți poate aduce o stare de bine

Încă de la primul meu ciclu am simțit o poftă nebună de dulce. Mereu am fost o iubitoare de ciocolată cu lapte, dar acea perioadă a lunii schimba total regulile. Aveam o poftă atât de dementă încât simțeam că îmi fierbe pielea. Mai târziu am descoperit că această nevoie apare pentru că am un nivel scăzut de magneziu în organism. Bineînțeles, am început să iau suplimente alimentare pentru a-mi satisface corpul, dar asta nu m-a oprit să mă răsfăț cu ceva bun.

Sursă foto: Unsplash

Dacă și tu mănânci ciocolată, indiferent de forma în care se află, trebuie să știi că aceasta are și efecte benefice. Indicat e să o alegi fără lapte și să fie în cantități mai mici.

Ciocolata, în special ciocolata neagră, are proprietăți nutritive și benefice pentru organism, care te ajută să faci față mai bine perioadei menstruale.

  • Conține magneziu. În perioada menstruală scade cantitatea de magneziu, ceea ce duce la intensificarea durerii. Ciocolata neagră conține acest mineral, de aceea, dacă consumi ciocolată, te vei simți mai bine. Astfel, mușchii peretelui uterului se vor relaxa.
  • Conține potasiu. În timpul menstruației, există tendința de balonare și de retenție de lichide. Câteva bucăți de ciocolată pot ajuta la echilibrarea acestui disconfort, deoarece conține potasiu și o anumită cantitate de electroliți care sunt responsabili pentru echilibrarea cantității de apă din corp.
  • Conține fier. În timpul menstruației există o anumită pierdere de sânge. Prin urmare, se pierde o mică cantitate de fier. Acest lucru determină apariția slăbiciunii. Ciocolata neagră conține aproximativ 11 mg de fier care ajută la oxigenarea mai bună a celulelor roșii din sânge și, prin urmare, o să te simți mai plină de energie.
  • Conține flavonoizi. Flavonoizii au funcția de a regla fluxul sanguin, iar ciocolata are antioxidanți și flavonoizi, astfel încât generează un flux sanguin mai bun și reduce acele crampe dureroase enervante.

Hidratare, cărți și filme relaxante

Din cauza că te simți balonată și greoaie, apa ar fi ultimul lucru pe care ai vrea să-l adaugi în ecuație. Dar deshidratarea nu e ceva ce-ți dorești să experimentezi, mai ales în timpul menstruației, când scade retenția de apă, ceea ce poate duce la crampe mult mai accentuate și la o senzație de balonare și mai mare. Așa că, bea apă cât de des poți! De asemenea, nu uita de puterea fructelor şi legumelor cu conţinut mare de apă. De exemplu, pepenele sau castravetele te ajută să îţi menţii hidratarea şi au un efect pozitiv asupra corpului.

Sursă foto: Unsplash

Apoi, încearcă să te relaxezi cât mai mult. Caută filme, seriale care să-ți de-a o stare de bine, cuibărește-te în pat cu un roman de dragoste sau o colecție de povești care să te inspire și bucură-te de două-trei zile de pauză, chiar dacă trupul tău nu e în cea mai bună formă.

Acceptă-ți feminitatea și dansează singură în intimitatea dormitorului

Poate cel mai frumos sfat pe care l-am primit pe Instagram ca să faci față zilelor de ciclu este să accepți și să te bucuri de faptul că ești femeie. Din cauza crampelor, SPM-ului, sângerării abundente uităm faptul că menstruația e un lucru uimitor pe care-l experimentează doar femelele. Uneori am simțit o plăcere în durerea dulceagă.

Într-un articol precedent în care am vorbit despre tampoanele intravaginale, am povestit ce a făcut mama când a aflat că mi-a venit pentru prima dată. S-a dus la magazin, de unde mi-a cumpărat toate tipurile de absorbante, o cremă de mâini, o agendă și un inel de argint. Am sărbătorit faptul că devin femeie. Putem face asta în fiecare lună. Ne putem cumpăra o rochie nouă, o pereche de pantofi cu toc, un parfum, o carte.

O Zenobistă mi-a zis că după o baie cu spumă și săruri își pune muzică și dansează singură în camera ei acceptând și iubind faptul că e femeie.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Start typing and press Enter to search