Cătălina Dudinszky, femeia care se definește prin muzică

Cătălina Dudinszky trăiește și respiră muzică. Este pianistă. Ne-am cunoscut la evenimentul de lansare a revistei Haute Culture, fondată de Diana Cosmin și Marta Ușurelu. S-a întâmplat să fim repartizate la aceeași masă. Deși sunt o fire timidă, ultimul lucru pe care mi-l doream în acea seară era să fiu considerată o mută. Am început un small talk și, nu-mi mai amintesc exact cum, Cătălina mi-a mărturisit că o dor foarte tare picioarele de la pantofii cu toc, că e emoționată și ar fuma o țigară. Am ieșit cu ea. Și am început să vorbim de parcă ne știam de ani. Într-un timp foarte scurt, am ajuns amândouă la concluzia că suntem niște introvertite care, cu oamenii potriviți, devenim extroverte.

Din acea seară am ținut legătura. Ne-am mai văzut la o cafea, apoi la un alt eveniment. I-am zis că mă inspiră și că vreau să-i iau un interviu, fiindcă mi se pare că merită un loc pe lista mea de femei puternice.

Cătălina a fost timidă încă din copilărie, dar cu toate astea, de fiecare dată când trebuia să cânte sau să recite, era prima. Din momentul în care s-a născut, toți știau, inclusiv medicul care a adus-o pe lume, că va face muzică. S-a născut țipând ca o cântăreață de operă. La 5 luni fluiera. Când avea 9-10 luni, la înmormântarea bunicii mamei, cânta în biserică împreună cu preotul. Lumea, în loc să plângă, râdea. Cel puțin asta i-a povestit mama.

Copilăria ei a fost bogată în artă. Avea o cameră spațioasă, livingul, unde se reunea toată familia și se țineau sindrofii cu mini recitaluri, se recitau poezii, ascultau muzică la pick-up. Mama sa avea o colecție impresionantă de discuri, așa că a crescut de mică atât cu muzică clasică, dar și cu rock.

Din casa ei nu lipsea nici biblioteca imensă, zeci de flori și desigur, pianul care, pe parcursul călătoriei ei în această lume, i-a devenit cel mai bun confident și prieten.

Întotdeauna mama i-a fost cea mai bună prietenă. Cu ea a avut și are o altfel de relație. De multe ori comunică telepatic. De exemplu, maică-sa întotdeauna și-a dorit un hipopotam pitic, ceva nerealizabil, iar după ce a apărut ea, undeva pe la 6-7 ani, a făcut o obsesie pentru hipopotami și își dorea foarte tare același lucru. Asta a aflat acum 2 ani.

Pentru Cătălina, mama este un om special, cu o forță lăuntrică ceva de speriat. A învățat-o să se respecte, când și de ce să tacă, să iubească animalele și să fie om în toate sensurile posibile.

Pasiunea pentru pian s-a născut tot din primii ani de viață. Cătă mi-a zis că poate o să sune ca un stereotip, dar jucăriile ei preferate erau pianele de plastic, pentru copii, pe care mama le upgrada periodic.

Avea 5 ani când a apărut pe sticlă. Nu ca invitat, ci ca moderator al propriei emisiuni, Riți Piți, la televiziunea locală.

Îi este mai mult decât clar că moștenește talentul de la bunicul din partea mamei, pe care, din păcate, nu l-a cunoscut. A fost concert maestru al Filarmonicii Mihail Jora din Bacău.

Pianul ca însoțitor în efervescența zilelor obișnuite

Când am întrebat-o pe Cătălina care a fost primul ei job, mi-a mărturisit că a început stângaci, ca profesoară de pian la o grădiniță particulară. Totul era nou pentru ea, era pe un tărâm neexplorat. Avea 20 de ani. A predat undeva la 8-10 luni. Copiii înscriși la opționalul de pian erau foarte mici, respectiv 2 și 3 ani. N-ar fi fost o problemă, dar fiecăruia îi erau alocate 5 minute dintr-o oră.

N-ai ce să faci în 5 minute! Nu mă puteam vedea pentru mult timp acolo, dar a fost punctul de pornire.

Cuvântul cu care Cătă își descrie punctul în care se află acum în carieră e: Pian. Dragostea și înclinația pentru muzică au reușit să o țină ancorată în acest univers. Un rol important în cariera ei l-a avut profesorul conferențiar universitar doctor Toma Popovici, un pianist desăvârșit, mentor, dar mai ales om de suflet fără de care n-ar fi ajuns unde este. Îi rămâne recunoscătoare și-i mulțumește că a fost acolo indiferent de circumstanțe.

Femeile care i-au marcat traseul și definirea feminității

De fiecare dată când se gândește la femei puternice, în mintea Cătălinei se conturează trei chipuri: al mamei, Dianei Cosmin și Martei Ușurelu. Până de curând, ea nu s-a considerat o femeie puternică, dar, uitându-se în urmă, au fost cazuri în care a fost al dracului de puternică. Nu obișnuia să se aprecieze suficient. Nu se vedea așa cum e.

Când se privește în oglindă, are momente destul de dese când o vede pe fata de la 16 ani. Cumva, sufletul tot acolo i-a rămas.

Iubesc talentul cu care am fost înzestrată de Ăl de Sus, iubesc că-s colerică, deși acesta nu este tocmai un atu, dar na, sunt artistă. Cumva cred, că în ceea ce fac, asta este normalitatea. Cel puțin pentru mine. Aș vrea să schimb hipersensibilitatea. Mă consum enorm și știu foarte bine că nu e ok, iar majoritatea celor din jurul meu n-au înțeles niciodată asta.

Cătălina mi-a mărturisit că începtul procesului transformării în femeie a fost un soi de reinventare. Transformarea a început în momentul în care i-a ieșit în cale prietena ei de suflet, Diana Cosmin. A crezut în ea în momentele în care nici măcar nu își mai putea imagina singură o ieșire dintr-o situație mai delicată. Datorită Dianei s-a reinventat, temperat, educat. A reînvățat să se respecte și să se iubească, lucruri pe care i le-a insuflat și mama, doar că le uitase.

Fiecare dimineață a Cătălinei începe cu cafea și țigări. Este momentul ei de respiro, apoi statul 10 minute extra în pat cu superbitatea de copil blănos, Diva, o english cocker spaniel. Apoi, muzica este nucleul zilei. Studiul. Ore cu copiii, din nou studiul și, în final, relaxarea de după, alături de o carte bună, un film, o seară în familie sau seri boeme alături de prieteni.

Pe femeile care caută să se regăsească, Cătălina le sfătuiește să se uite de milioane de ori înăuntrul lor și să caute acea sclipire.

Sclipirea există, trebuie doar să o vedem și să credem în ea. Luptați pentru idealurile voastre, niciodată să nu renunțați la visuri!