Atunci când anul nu începe în ianuarie

În trecut obișnuiam să îmi fac o listă de rezoluții la fiecare final de lună decembrie. Să îmi așez în minte planurile pe care le am: să citesc mai mult, să mă concentrez cu adevărat pe munca mea, să slăbesc câteva kilograme. Nu s-a întâmplat anul ăsta. În prima zi a lui 2023, am hotărât inconștient să intru într-o stare de hibernare. M-am izolat complet, mi-am instalat Sims-ul, un joc pe care nu l-am mai jucat din liceu, și mi-am petrecut fiecare jumătate de zi dormind, iar nopțile alegeam jocul în detrimentul cărților, filmelor, ieșitului în oraș.

Nu mi-a plăcut ianuarie de când mă știu. Mereu era luna aia friguroasă, care adăuga timp mort între Crăciun și ziua mea de naștere, care prelungea gerul și ninsorile, zilele scurte și nopțile interminabile pentru insomniaci ca mine. Totuși, niciun alt ianuarie nu a fost atât de chinuitor ca acesta.

Nici nu știu când au trecut ultimele două luni și chiar mă bucură asta. A doua zi după ce am împlinit 24 de ani, m-am trezit la 5 și am luat un Uber spre Gara de Nord, singură. M-am dus acasă, la mama și la tata, unde am stat o săptămână fără să fac ceva. Nu mi-a fost ușor să colind singură cu trenul. Nici să dorm în camera adolescenței mele. Au fost destule nopți în care am avut atacuri de anxietate. În care m-am trezit brusc în toiul nopții, cu fruntea acoperită de broboane de transpirație.  

De ce scriu asta? Pentru că, stând de vorbă cu mai mulți oameni, nu doar eu am experimentat acest, hai să zic, Blue January. Mai multe prietene mi-au mărturisit că au experimentat stări dubioase în ultima perioadă. Că s-au simțit constrânse, lipsite de energie, fără chef de muncă ori de socializare. Că au preferat să petreacă zile întregi în pijamale și să se uite la seriale pe care le-au mai văzut de câteva ori. Altcineva mi-a spus că și din punct de vedere al business-ului lucrurile nu au fost roz.

Nu încerc să explic ce s-a întâmplat. Nu sunt în măsură și mi-ar fi imposibil. Tot ce vreau să zic e că aceste perioade sunt absolut normale și că nu trebuie să te învinovățești dacă simți că ai procrastinat o perioadă. E normal să ai perioade în care să experimentezi stări ușor depresive. În cazul meu, nu m-am îngrijorat, fiindcă am mai trăit stări similare în alți ani. Știam că va trece. Mi-am amintit de cartea ‎Katherinei May, de Iernile Sufletului și am avut răbdare.

După o săptămână stată la ai mei, m-am întors acasă, în București. Am simțit că cele două luni în care abia dacă am deschis o carte nici n-au existat. Am simțit că abia în acel moment a început 2023-ul meu. În acel weekend am devorat două cărți și am început să lucrez la un material mai amplu, mi-am schimbat regimul alimentar nesănătos, am înlocuit cafeaua cu apă cu lămâie, am renunțat la dulce și mi-am făcut abonament la sală.

Textul ăsta nu e un articol tradițional. E mai mult un soi de scrisoare. O scrisoare pentru voi și pentru mine în care vreau să reamintesc că nu trebuie să pui presiune pe tine, că ai nevoie de pauze, că e ok să te simțit tristă uneori, că e ok să nu-ți începi noul an în ianuarie, ca ceilalți. Și cu care vreau să rup și tăcerea de pe blog.