Loredana Munteanu și frica de nefericire
Loredana Munteanu este femeia liberă care vrea să apropie tinerii de cultură. Prin Arta nu mușcă a născut și naște proiecte inedite culturale. Mai mult, Loredana a creat o cămașă bărbătească pentru femei, care e pictată manual chiar de ea.
Când se gândește la copilărie, Loredana Munteanu își amintește de o fetiță timidă, curioasă, studioasă, uneori solitară, alteori sociabilă, care se juca cu copiii din fața blocului „de-a v-ați ascunselea”, elasticul sau se cățăra prin copaci să fure fructe.
Mama a fost precum lumina în viața mea.
A fost extrem de atașată de ea până la 15 ani, când a decis să se mute în altă țară. S-a simțit iubită și protejată. A primit libertatea de a alege ce își dorea cu adevărat.
Nu era genul care să-i ofere sfaturi de viață copilului, dar atunci când era cazul, îi atrăgea atenția cu privire la vestimentație, mai ales atunci când Loredana nu-și punea feminitatea în valoare sau dacă împrumuta gesturi sau glume „de cartier”, după vacanțele de vară petrecute la bunici.
În 2012, după ce a finalizat masteratul în antreprenoriat social, mama a întrebat-o pentru prima dată ce vrea să facă cu viața ei, care e direcția în care dorește să meargă.
„Nu știu ce vreau să fac, dar știu ce nu vreau să fac: să am un job cu program fix”, i-a răspuns, plusând cu rugămintea să o mai susțină financiar o perioadă.
După câteva luni, a fondat ONG-ul Arta nu mușcă, cu care și-a propus să atragă tinerii către artă și cultură printr-o serie de proiecte inedite.
Loredana încă face asta. Nu s-a angajat vreodată la un job tradițional. Îi era teamă că va deveni nefericită. Privea în jur și majoritatea cunoscuților ei aveau astfel de joburi „serioase”, de oameni mari, aveau un salariu constant, dar și multe frustrări și puțin timp pentru sine.
A început această călătorie cu foarte mult entuziasm, cu zero experiență și cu o doză de inconștiență și curaj. La urma urmei, nu avea absolut nimic de pierdut.
Curaj, chiar acesta e cuvântul pe care Loredana l-a ales ca să descrie traseul de la prima experiență până în prezent. A avut curajul de a face lucrurile altfel, de a fi onestă cu ce simte într-o mare de neliniști și bucurii.
Nu i-a fost clar vreodată care e direcția ei în viață. Asta i-a adus, pe de-o parte, multă frământare sufletească, dar i-a și permis să încerce ce își dorește, să zică stop atunci când observa că lucrurile nu mergeau în zona pe care și-o dorea.
După ce a debutat în 2012 cu proiecte prin ONG-ul Arta nu mușcă, a dezvoltat în 2014, alături de partenera de atunci, un business unic: Livrez Dragoste-atelierul de scrisori, din care s-a retras, ulterior, în 2019.
În paralel, a urmat un curs de artă la Londra, un masterat în Istoria Artei în București și Barcelona, iar în 2020, imediat după lockdown, a deschis business-ul wear.fior, care se face remarcat datorită cămășilor masculine pictate și personalizate manual chiar de Loredana.
În prezent, caligrafiază tot soiul de proiecte speciale, pictează și organizează „Tramvaiul Poeziei” unde, de-a lungul timpului, a adus nume cu greutate din lumea literară românească, printre care se numără legenda Nora Iuga.
Loredana este o femeie care crede în reinventare oricând, la orice vârstă și care abia așteaptă să vadă încotro o mai ghidează sufletul și viața.
Până la 30 de ani, s-a simțit o femeie puternică. Avea o atitudine prin care reușea să-și impună punctul de vedere. Avea puterea de a fi tranșantă, de a depăși situații, de a vedea mereu partea pozitivă. Ulterior și-a dat seama că puterea nu vine doar din duritate și severitate, ci și din vulnerabilitate, din blândețe, deschidere, din empatie.
Loredana a început să devină femeie undeva de pe la 26 ani, după o despărțire. Atunci a simțit și a intuit că multe schimbări o vor aștepta și că cine o place, o va plăcea și după toate transformările.
În acea perioadă a citit foarte mult, a apelat la terapii alternative, s-a (re)apropiat de Dumnezeu. Procesul transformării în femeie nu a însemnat doar revelații și regăsiri, ci și frustrări, chiar bătălii interioare, fiindcă mental pare că știi ce ai de făcut, cum trebuie să te comporți, dar inevitabil ajungi să repeți greșeli și te întrebi: Dar de ce? Până când?
Atunci când te transformi există și o parte destul de tristă, cu care ajungi să te împaci mai greu sau deloc: ca să înveți lecții noi și ca să evoluezi mai trebuie să „sacrifici” și oameni pe parcurs.
Pe femeile care caută să se regăsească, Loredana le-ar îmbrățișa și le-ar privi cu drag, fiindcă știe că fiecare traversează e o perioadă vitală pentru creșterea lor intelectuală, emoțională, spirituală.
Rilke a zis foarte frumos:
Trebuie să lași să se desăvârșească orice sâmbure de sentiment, în sinea ta, în întuneric, în necuvânt, în inconștient și să aștepți cu smerenie și răbdare ora de naștere a unei noi clarități.