Raluca Lupulescu Soare – Femeia care vindea în copilărie țesături fine clienților imaginari

Raluca Lupulescu Soare este creatoare de modă și a pus bazele unui brand românesc cool și sofisticat, cândva numit Parapli Solèy, acum, mai simplu, Raluca Soare. Este un om plin de culoare, de texturi și de pasiune pentru unicat.

La fel ca majoritatea femeilor, mereu mi-am dorit să am un stil al meu, să pot aduce o notă personală oricărei ținute și, pentru a face asta, am început să urmăresc oameni care transformă niște materiale obișnuite într-un soi de artă. Așa am descoperit-o pe Raluca. Pe lângă ceea ce face în zona de Fashion, am fost cucerită de personalitatea ei și de simțul umorului, de explozia de culoare cu care te acaparează.

Când era mică, Raluca Lupulescu Soare se descrie ca fiind timidă, răsfățată și posesivă. Mi-a zis că a început cu timidă, pentru că nu vrea să avem senzația că era un copil-problemă care vrea aia și cealaltă. Din contră, era atât de pasivă încât nu trebuia să ceară nimic, fiindcă oricum ceva tot primea. Până să înceapă școala, petrecea cel mai mult timp cu adulții și, din acest motiv era destul de manierată. Apoi a intrat în grupuri de copii de aceeași vârstă, atât la școală, cât și în vacanțele de vară petrecute lângă Muscel și a descoperit cât de mult îi place să petreacă timp și să se joace cu cei de vârsta ei.

Nu a avut niciodată o cameră doar a ei, pentru că o împărțea cu bunica. Deși era mică, aglomerată cu tot soiul de obiecte și îngrămădită de piese de mobilier prea mari și diverse, Raluca se regăsea foarte mult în acel spațiu. Se simțea împlinită și fericită.

Deși a fost crescută de bunici și de mătușă, cu mama ei a avut mereu o relație de prietenie extrem de strânsă, a fost o constantă foarte importantă în viața ei. Iar în plus, părinții o vizitau în fiecare zi, după muncă, și atunci cunoșteau oarecum doar partea ludică a ceea ce înseamnă să crești un copil. Nu își amintește sfaturi din copilărie, dar, și acum simte, prin toți porii ei, toată iubirea cu care a fost înconjurată în acea perioadă.

Jucăriile ei erau țesăturile

Pasiunea pentru textile și culori vine de când era o copilă. Raluca mărturisește că nu avea o jucărie preferată, însă avea o cutie de metraje textile primită de la niște rude din Statele Unite. Bucuria ei cea mai mare era să le scoată din ladă, să le așeze frumos, ca într-un magazin de țesături, și să le vândă clienților imaginari. Sau, de asemenea, adora să se înfășoare în ele, să-și acorde un titlu nobil în funcție de gradul de eleganță și să pornească către petrecerile somptuoase, dar la fel de imaginare. Și astăzi, cea mai mare pasiune a ei este să descopere țesături speciale din care să creeze ținute inedite.

Ca elevă, era tocilară, învăța mereu și foarte bine. Îi plăcea școala, dar mai degrabă pentru a petrece timp cu colegii, nu pentru cursuri. De asta alegea, de cele mai multe ori, să nu chiulească. În timpul liber, mergea cu ai ei la cinema sau teatru, apoi mâncau ceva bun la o cofetărie și, din când în când, se întâlnea cu prietenii de familie. De-a lungul timpului, a fost pe rând: profesoară, vânzătoare de țesături, marchiză, ducesă, medic stomatolog, văduvă de război, copil al străzii, manichiuristă și pictoriță.

În adolescență, cea mai bună prietenă a ei a fost o colegă de clasă cu care obișnuia să meargă cu metroul. Adorau să piardă timpul prin stații și să inventeze povești. Apoi, în liceu, și-a cunoscut și primul iubit, un coleg mai mare. Relația lor a durat nu mai mult și nici mai puțin de cinci ani. Și acum sunt amici, cu toate că o exaspera cu șahul atunci când erau împreună.

Cel mai mare regret pe care îl are legat de acele vremuri este că nu și-a asumat o etapă de rebeliune, poate necesară atunci. Ai ei au avut grijă să o ferească de greșeli și, astfel, Raluca s-a complăcut în acțiuni sigure, fără nici cel mai mic risc de pericol.

Primul job ca organizator de evenimente

Primul job și-l amintește și acum. A fost organizator de evenimente în cadrul galeriei de artă Hanul cu Tei de pe Lipscani. Cu toate că era un mediu foarte plăcut, interesant, unde cunoștea oameni la fel de frumoși și de colorați ca ea, avea emoții la fiecare eveniment.

Pentru Raluca, femeile puternice nu sunt modele de tip Xena sau Wonder Woman. Din contră, crede că femeie puternică este un pleonasm, fiindcă o femeie este prin excelență puternică. Simpla pronunțare a acestui cuvânt îi ilustrează în minte o imagine foarte bine conturată și asta nu neapărat într-un sens feminist. Creatoare de modă nu crede în delimitarea dintre sexe în acest sens, ci în om, pur și simplu. Extrapolând, și ea se consideră o femeie puternică, dar doar atunci când este nevoie. Pentru că îi place să aibă și momente de vulnerabilitate, naivitate și empatie ușor exagerată. Mai mult decât atât, se simte mai femeie atunci când interacționează cu un bărbat.

Când se privește în oglindă, Raluca e surprinsă

Când se privește pe sine, Raluca este copleșită de un amalgam de sentimente și emoții. Se bucură când arată foarte bine, e îngrijorată atunci când observă urmele de oboseală și îngrijorare, alteori își dă seama că trebuie să își cumpere o altă cremă de față, cu acțiune mai puternică, ori se felicită că are o rutină cosmetică, care dă rezultate. Își iubește corpul cu toate imperfecțiunile lui. Iar atunci când ele devin deranjante, trece imediat la retuș. Iubește versatilitatea privirilor de care este în stare și plăcerea de a flirta. Este recunoscătoare pentru că a reușit să dobândească relaxare și asumare. A doua a venit din munca cu ea, odată cu maturizarea și cu ședințele de terapie. Singurul lucru pe care l-ar schimba ar fi nivelul ridicat de entuziasm. Însă, consideră că e prea târziu.

Abia după 26 de ani a început să-și conștientizeze atuurile

Raluca nu reușește să identifice și nici măcar să aproximeze momentul în care a început procesul transformării sale în femeie. Pentru ea, un reper al feminității este flirtul, iar ea a făcut mereu asta. Abia după douăzeci și șase de ani a început să-și conștientizeze atuurile și adevărata feminitate.

Într-o zi obișnuită, se trezește la cinci și se bucură de ora ei de singurătate și răsfăț. Face un duș, bea o cafea, ia micul-dejun. Pregătește pachețelele copiilor și apoi începe procesul de trezire a fetițelor, unul dificil de altfel. După ce le duce la școală, își vede de propriul program: gimnastică, psihoterapie, masaj sau coafor. Apoi se duce la birou, adică showroom-ul ei, unde lucrează la noi creații sau se întâlnește cu clientele. Se întoarce acasă, de obicei, după șase și jumătate ca să preia copiii de la bonă, să mănânce împreună, să finalizeze temele, dacă mai sunt, teme din cauza cărora ajung să se supere și să se enerveze și, în final, se pregătesc să dea stingerea. În rest, citește, vorbește la telefon foarte mult, caută țesături aparte, organizează evenimente, atât pentru ea cât și pentru alții, cunoaște oameni noi constant sau creează circumstanțe ca să-i cunoască și demarează proiecte și campanii care să o bucure.

Raluca Lupulescu Soare le sfătuiește pe femeile care caută să se împlinească, pur și simplu, să se bucure că sunt femei. Atunci când simt că ceva scârțâie, le recomandă să deruleze banda înapoi, să înceapă ședințe de psihoterapie sau să identifice alte modalități de regăsire și de împăcare cu sine. Apoi, să se bucure să sunt femei. Să se bucure de bărbați, de flirt, de fashion, de prieteni, de familie, de unduire, de ceasul biologic, de copii, de propria meserie, de cărți și filme bune, de dans, de muzică, de joacă, fiindcă femeia e un spectacol în toată complexitatea sa. Dacă reușește să simtă măcar o parte din ele, se va simți, cu siguranță, femeie. Și este suficient.