Femeia care a ajuns să viseze că vaccinul a devenit obligatoriu și tatăl ei nu are de ales

Pe I. o cunosc din 2017, de când am fost repartizate în aceeași cameră de cămin, în Cluj, pe care am împărțit-o doi ani. La început nici nu voiam să o văd. Mi se părea prea arogantă. La festivitatea de deschidere a purtat o pereche de blugi negri și o cămașă roșie, în carouri. Dar nu hainele emanau un aer de superioritate și nici măcar machiajul închis, rujul vișiniu mat, ci privirea ei, distanța pe care o impunea. Ulterior mi-a devenit ca o soră. Mi-am dat seama că aroganța era, de fapt, o timiditate și vulnerabilitate mascată. Nu îmi dau seama exact unde s-au produs declicurile în relația noastră. Posibil în diminețile în care mergeam, înainte de cursuri, și ne luam două cafele zdravene de la Kafea, eu cu aromă de vanilie, iar ea tiramisu. Sau în serile lungi de iarnă în care puneam muzică și cântam. Sau când una dintre noi era răcită și cealaltă îi pregătea un ceai fierbinte. Când ne venea ciclul în aceeași zi și cu toată durerea pe care o aveam simultan, ne împărțeam calmante, tampoane și pernuța cu apă fierbinte.

În 2 ani de zile am aflat o parte a istoriilor ei. Mi-a povestit de relația distantă pe care o are cu mama, de fratele ei pe care a vrut să îl protejeze în momentul în care a început o relație cu cel mai bun prieten al lui (cu care este logodită acum), de cât de mult își iubește tatăl și care au fost sacrificiile pe care le-a făcut pentru ca cei doi copii să fie în siguranță și să aibă o copilărie colorată.

Când a început al treilea an de facultate, eu eram deja în București, iar I. se mutase împreună cu fratele și logodnicul ei într-un apartament micuț, cu două dormitoare, o bucătărie, o baie și două balcoane. Am continuat să vorbim, chiar am vizitat-o și am dormit o noapte la ea, doar pentru a retrăi experiența căminului, adică să ne uităm la seriale de duzină, în timp ce bem câte o doză de Cola, mâncăm cei mai împuțiți pufuleți cu brânză și facem concurs de râgâit. Spoiler: ea câștiga de fiecare dată. Însă, după ce am intrat amândouă în câmpul muncii, conversațiile noastre au devenit din ce în ce mai rare. Ne mai anunțăm una pe alta în cazul în care în viața noastră are loc o schimbare radicală.

Nu mai țin minte din ce motiv, acum vreo lună, I. mi-a scris pe Mes. Mi-a zis în treacăt că i-a ascuns tatălui ei că s-a vaccinat și am fost în stare de șoc. Îi spunea totul, de la ce mănâncă până la ce diagnostic primea după un consult ginecologic. Am rugat-o să îmi răspundă la câteva întrebări legat de cum era relația cu tatăl ei înainte de pandemie și ce s-a schimbat. Imediat ce a avut puțin timp, mi-a trimis un document cu răspunsurile ei. A preferat să rămână anonim.

* * *

Acum, I. are 23 de ani și este manager de ofertare la o firmă din Cluj-Napoca. Din copilărie a avut o legătură foarte puternică cu tatăl ei. Relația cu mama, după cum am povestit și mai sus, a fost destul de rece și distanța dintre ele a crescut atunci când a plecat să lucreze în străinătate. Părinții ei au divorțat la scurt timp, iar I. s-a apropiat și mai mult de tată.

Când au apărut primele cazuri de Covid în România

Era în ultimul an de facultate și primul an în care nu mai stătea la cămin când a aflat de Covid. Inițial a crezut că e imposibil ca virusul să ajungă în România. Spera să fie izolat în China. A luat-o ca pe o știre falsă, neinteresantă, ca mult alte știri care apar pe internet. Când virusul a lovit Italia, a fost surprinsă de viteza de răspândire, dar se baza că medicina poate rezolva problema din fașă. Apoi au apărut primele cazuri în țară și s-a trezit blocată în casă. Cursurile de la facultate s-au mutat în online și a experimentat primele atacuri de panică și stări de anxietate în apartamentul mic în care locuia. Cu toate astea, a încercat să își trăiască viața cât a putut de firesc. Își comanda haine online, făcea sport în intimitatea dormitorului, avea grijă la ce mănâncă, gătea foarte mult și făcea curățenie.

Părinții ei au luat situația ca atare la început. S-au izolat, nu au încălcat regulile de niciun fel, pentru că nici ei nu știau exact despre ce e vorba, ce e Covid-ul ăsta care-i blochează între patru pereți și ce urmează să se întâmple. Mama prietenei mele e genul de persoană care crede orice spune nu știu ce vecină și tot ce citește pe Facebook. Tatăl nu prea stă la povești cu alți oameni, nu are nici Facebook, însă, petrecând ore în șir pe Youtube, descoperă niște canale obscure, unde se dezbat tot felul de teorii ale conspirației, atât de absurde încât îți vine să te lovești singur cu palmele în cap. A mărturisit I.

Izolarea

I. a tratat pandemia cu seriozitate încă de la început. S-a autoizolat. Logodnicul și fratele ei mergeau doar la muncă și la cumpărături. Când ajungeau acasă dădeau măștile purtate la fiert și produsele la dezinfectat cu clor. Mama nu era deloc stresată. Cu toate că își făcea griji legat de sănătatea ei, nu făcea absolut nimic ca să se protejeze. Tata a început să creadă cu tărie în toate teoriile de pe Youtube și se bătea cu pumnii în piept că pe el nu o să-l doboare niciun virus făcut în laborator.

Deși nu mai ieșeau prin oraș, I., logodnicul și fratele ei își mai vizitau familiile. Mergeau cu mașina personală, se fereau de alți oameni, iar în momentul în care intrau în casele părinților nu se simțeau în siguranță. Nu se dezinfectau de fiecare dată când se întorceau de la cumpărături, nu își schimbau hainele, nu spălau produsele, nu fierbeau măștile. Doar la bunici mai găseau înțelegere și vedeau dorința de a se feri de Covid.

Covid: pozitiv

Prin noiembrie 2020, I. era acasă la ea, singură, când a început să tușească și să simtă o usturime în gât. A crezut că este o simplă răceală, dar a zis să-și facă un test. A ieșit pozitiv. Simptomele nu au fost serioase. Fratele ei a fost următorul cu stări de rău, iar apoi logodnicul. Amândoi și-au făcut teste. Fratele ieșea constant ca fiind negativ, cu toate că nu mai avea nici miros. Ea a stat izolată, dar băieții trebuiau să meargă la muncă, pentru că firma la care lucrau nu le permitea să stea două săptămâni pe tușă. Părinții ei au răcit constant pe tot parcursul anului, dar nu și-au făcut niciodată teste și nici nu au acordat prea multă importanță.

Tata și vaccinul

Când părinții au divorțat, I. s-a mutat cu tatăl ei. Mama era mai mereu plecată și, pe lângă asta, se înțelegea mult mai bine cu el, era omul la care apela prima dată în caz de orice, a observat toate sacrificiile pe care le-a făcut pentru ea și frate, îl considera cea mai importantă persoană și simțea că-i datorează totul. Relația cu părinții nu s-a schimbat foarte mult în pandemie, a comunicat constant cu ei, online, bineînțeles, până a apărut vaccinul.

I. a început să se documente din materiale de specialitate, a descoperit care sunt efectele adverse, a discutat cu mulți oameni care s-au vaccinat și s-au simțit bine după și a luat decizia să-și facă doza de Pfizer. La fel și logodnicul ei. Pe lângă asta, urma să plece în vacanță în Franța și nu voia să se îmbolnăvească. Și mama ei s-a vaccinat pentru a putea călători fără griji. Tata e cel mai încăpățânat om pe care îl cunoaște și a respins din prima ideea de a face vaccinul. I. a început să-i explice de ce e ok să facă asta, i-a trimis articole scrise de medici și clipuri care explicau importanța vaccinării, pe care el nici nu le-a deschis. Nu voia să se vaccineze. Nimeni și nimic nu-l putea convinge.

Sunt atât de stresată încât am ajuns să visez că vaccinul a devenit obligatoriu și tata nu are de ales

Obișnuia să-i spună tatălui ei totul, mai ales când era vorba de sănătate. Știa ce se întâmplă cu fiica lui, de fiecare dată când mergea la un control medical, până și la ginecolog. După ce s-a vaccinat, I. i-a ascuns asta pentru a nu-l îngrijora. Vedea pasiunea cu care credea în teoriile conspirației și era sigură că nu ar fi putut dormi noaptea știind că fata lui s-a pus în pericol vaccinându-se. A mărturisit că relația cu el s-a răcit. Nu mai poate vorbi la fel de deschis. Dacă în conversațiile lor apar termenii Covid sau vaccin ajung să se certe, pentru că el nu crede ce zice copilul lui, iar ea nu crede ce zice el. Atâta timp cât evită aceste subiecte, relația lor rămâne la fel.

I. trăiește în fiecare zi cu frica ca tatăl ei să nu ajungă la spital cu o formă gravă de Covid. Ar fi un adevărat coșmar, mai ales că mediul unde lucrează el nu îi permite să poarte mască. Este atât de stresată încât a ajuns să viseze că vaccinul a devenit obligatoriu și tatăl nu are de ales. Totuși, în ultimul timp, a început să țină mereu în mașină o sticluță de dezinfectant și să poarte botnița în spațiile închise, pentru a-i proteja pe ceilalți. E posibil să creadă într-o oarecare măsură în existența virusului, dar în niciun caz în faptul că vaccinul îl poate salva de la o formă foarte gravă a bolii. I. a încetat să-l convingă să se vaccineze, pentru că e ca și cum ar încerca să comunice cu un om care nu-i cunoaște limba. Și-a dat seama că acest conflict nu va dura și că indiferent de credințele pe care le are tatăl ei, îl va iubi necondiționat.