Câteva femei din online-ul românesc pe care chiar merită să le citești #1

Se apropie Digital Divas, evenimentul anului când vine vorba de creatoarele de conținut de pe meleagurile noastre. Obișnuiam să urmăresc cu religiozitate nominalizările pentru a susține creatoarele pe care le admiram și pentru a descoperi noi femei care să mă inspire.

Anul acesta am fost surprinsă și extrem de bucuroasă când am aflat că mă număr printre creatoarele nominalizate la Best Lifestyle Blog și, cu atât mai mult, că voi fi prezentă (într-o ținută senzațională creată de Bianca Popp) la Palatul Bragadiru alături de câteva Zenobiste din cartea mea de debut (Aluziva, Rusanda Davideanu, Maria Popovici, Marilu Dobrescu, Lorena Șerban), dar și de alte femei pe care le citesc de ceva timp precum Mara Coman, Sonia Argint, Diana Cosmin și nu numai.

Cu această ocazie vreau să povestesc de câteva femei din blogosfera românească pe care le admir de ani de zile sau pe care le-am descoperit de curând.

Fine Society

Sursă foto: Fine Society

Diana Cosmin e omul din spatele blogului pe care intru direct cel puțin o dată pe săptămână. Încă de când am descoperit-o, Diana mi s-a părut o Carrie Bradshaw. A scris de când se știe, a avut o rubrică în Cosmopolitan (articolele au fost culese și publicate mai târziu în Poveștile unei inimi, carte care nu se mai găsește, dar pe care mi-o doresc nebunește), a fost redactor-șef la ForbesLife și Up by Forbes și a pus bazele unei societăți pasionată de tot ce-i fin și fain.

Eu o citesc pentru cronicile minunate de carte (a scris și despre Zenobistele), pentru articolele despre călătorii, locuri și organizare. Iată 3 materiale semnate de Diana pe care le-am iubit:

https://finesociety.ro/femeia-si-copilul-sunt-mereu-de-vina/ – fiindcă trăim într-o țară în care bătaia e ruptă din rai (anul trecut raportându-se 51 de mii de cazuri de violență asupra femeii), genul ăsta de articole sunt extrem de importante fiindcă propun o dezbatere publică pe o temă extrem de gravă și sensibilă, poate educă o parte din populație și, cel mai important, încurajează victimele să-și părăsească agresorii.

https://finesociety.ro/rostul-bibliotecilor-in-casele-romanilor/ – un articol despre cărți și biblioteci semnat de o cititoare nu mă va dezamăgi vreodată.

https://finesociety.ro/vara-in-care-am-trait-intr-o-rochie-albastra/ – de la titlu până la final, Diana a reușit să îmi atingă și cea mai sensibilă coardă. Vara în care am trăit într-o rochie albastră vorbește despre transformări, dezamăgiri și grijă de sine.

Raluca Harabagiu

Sursă foto: Raluca Harabagiu

Raluca nu a fost nominalizată la Digital Divas cu toate că, după mine, merita să se numere printre blogger-ițele de Lifestyle. Pe ea nu o știu de multă vreme. Mi-a fost recomandată de către Luisa Ene la scurt timp după ce a ieșit din tipar Zenobistele. Scrie și despre cărți, așa că nu aveam cum să nu-i trimit un exemplar din Zeno. De atunci o citesc constant.

Raluca e jurnalistă și și-a deschis site-ul ca să adune fiecare lucru care o inspiră în viața de zi cu zi. Astfel poți descoperi materiale cu teme diverse: de la recenzii de carte până la parenting. Iată 3 articole pe care le-am iubit:

https://ralucaharabagiu.com/acolo-unde-canta-racii-film/ – nu am apucat să văd filmul, dar am iubit fiecare pagină din Acolo unde cântă racii. Mi-a plăcut mult să descopăr și perspectiva ei asupra filmului și romanului.

https://ralucaharabagiu.com/luisa-ene-luisaene-ro/ – acest interviu cu Luisa Ene, una dintre Zenobistele cu care am stat de vorbă în cartea mea de debut, e un minunat puzzle cu piese de frumusețe și cultură.

https://ralucaharabagiu.com/wear-fior-brand-romanesc/ – am îndrăgit povestea Loredanei, creatoarea brand-ului românesc Wear Fior

Mara Coman

Sursă foto: Mara Coman

Mara Coman a început să lucreze ca redactor la revista Unica, în 2000 – pe atunci era încă studentă la Drept. Nu i-a plăcut Dreptul, așa că a lucrat la Glamour, Marie Claire și la Harper‘s Bazaar. Ulterior, a trecut și pe la L’Oreal, pe zona de Comunicare. Din 2022 este full time pe blog.

Nu am cunoscut-o pe Mara, dar mi se pare, numai din fotografii, că emană o eleganță aparte. Iar asta poți simți chiar și din istorisirile de pe blogul său.

https://maracoman.ro/nu-lasati-anxiosii-la-spa/ – mi-a adus zâmbetul pe buze acest articol. Dacă vrei, îl poți salva în arhivă pentru a-l putea reciti în zilele greoaie de luni.

https://maracoman.ro/ce-mi-a-placut-din-colectia-chanel-toamna-iarna-2022-2023/ – poate că nu pare, dar de la primul parfum Chanel m-am îndrăgostit de întreg brand-ul. Semnalările Marei legat de ce se poartă la finalul lui 2022 și începutul lui 2023 sunt mai mult decât utile.

https://maracoman.ro/am-crescut-fiindu-mi-rusine-de-corpul-meu/ – materialul ăsta a apărut în seara în care lucram la această listă și nu aveam cum să nu-l includ, mai ales că m-am regăsit în povestea Marei mai mult decât aș avea curajul să recunosc.

Luisa Ene

Sursă foto: Luisa Ene

Este specialist în comunicare, a lucrat la PRO TV, iar în timpul liber citește mult și scrie despre cărți. De-a lungul timpului, a scris pentru diverse publicații, precum Cosmopolitan, Thrive, revista BeBlue Air, Elite Daily și bineînțeles, pe blogul personal.

Pe Luisa am început să o citesc atunci când m-am mutat în București. Pe atunci intram săptămânal pe blogul Cărți, cafea și tutun ca să descopăr ce a mai citit Luisa. De-a lungul timpului am adăugat pe lista mea de lectură multe titluri recomandate de ea.

https://luisaene.ro/5-carti-exceptionale-de-nonfictiune-de-citit-vara-aceasta/ – un articol foarte util în cazul în care dorești să îți îmbogățești colecția de nonficțiune.

https://luisaene.ro/3-carti-care-te-ajuta-sa-iti-gasesti-linistea-in-perioadele-tulburi/ – la fel și acesta, în cazul în care treci printr-o perioadă dificilă.

https://luisaene.ro/lectii-financiare-pretioase-dintr-un-roman-superb-robia-banului-sofia-nadejde/ – mi-a plăcut mult cum s-a împletit literatura cu educația financiară. Îmi place mult scriitura Sofiei Nădejde, una dinte primele feministe din țara noastră, așa că Luisa m-a făcut să-mi doresc mult mai mult să ajung la Robia Banului.  

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Start typing and press Enter to search