Am stat de vorbă cu fetele de la Flori Sauvage și am aflat de ce e important ca arta florală să fie sustenabilă

În data de 7 martie, cu o zi înainte de cea a femeilor, am participat la evenimentul Extraordinary Women, care s-a ținut la Hotelul Athénée Palace Bucharest, și a fost organizat de către Revista Biz, una dintre cele mai puternice reviste de business din România. Evenimentul și-a propus să conecteze femei din țară și să le ofere cadrul perfect pentru empowerment through networking. Astfel, de-a lungul orelor petrecute împreună, am putut asculta poveștile unor femei extraordinare care au avut curaj, ne-am lăsat inspirate și am descoperit lideri de gen feminin care explorează, îndrăznesc și caută să găsească direcția potrivită.

Mai mult decât atât, fiecare femeie invitată a avut parte de mici bucurii precum o cafea cu un gust deosebit, un pahar de vin Avincis, o paletă extrem de diversă de prăjituri care-ți lăsau gura apă și din care trebuia să guști, indiferent dacă erai sau nu la dietă.

Și nu în ultimul rând, mi-a fost imposibil să nu remarc Pop-up Flower Shop-ul Sustenabil al fetelor de la Flori Sauvage. A fost pentru prima dată când am aflat că arta florală poate să fie sustenabilă.

Ce fel de copil erai?

Georgiana: În copilărie eram un copil cuminte, introvert. Scriam poezii, îmi plăcea să desenez, mă jucam mult pe afară cu copiii.

Mama era o persoană foarte energică și impulsivă, spre deosebire de mine, un copil mai reflexiv, liniștit. Însă dragostea și jovialitatea ei compensau și mă făceau să mă simt bine acolo unde eram. Țin minte că mereu îmi amintea că pot să-i spun orice.

Alexa: Eu am avut 2 faze ale copilăriei: prima, în grădiniță, când eram rebela clasei și făceam numai prostii, și apoi a doua, în perioada școlii, când brusc am devenit un copil cuminte, destul de timid și studios. Nu știu de unde a venit declic-ul, dar îmi amintesc cu mare plăcere perioada școlii generale, îmi plăcea să explorez noi și noi subiecte, să aflu despre chimie, fizică, să citesc poezii la română, și câte altele se mai învață în acea perioadă.

Camera mea era ca un mic sanctuar, pe care am decorat-o fix cum mi-am dorit. Am umplut-o de cărți, de jucării. Era un fel de univers. Îmi amintesc și acum că îmi luaseră ai mei multe, multe steluțe fosforescente dintr-acelea de lipit pe pereți, și îmi umplusem tavanul cu ele

Cum a arătat primul tău job?

Georgiana: Primul meu job a fost în timpul studenției, într-un call center. Cred că am stat vreo 3 ani acolo, nu mai știu exact. Am plecat pentru că terminasem facultatea și simțeam că jobul și-a atins scopul. Nu era ceva pentru mine, era strict un job studențesc.

Alexa: Primul meu job a fost după terminarea facultății. Am avut norocul să nu am nevoie să lucrez până mi-am terminat studiile, pe care le-am făcut în Marea Britanie, într-un orășel numit Reading.

Imediat după facultate m-am angajat într-o corporație, pe un rol pentru care m-am pregătit mult și am trecut prin multe procese de selecție ca să îl obțin. Am lucrat în management consulting mai întâi în Manchester, apoi în Londra. A fost o perioadă cu foarte, foarte multe lucruri de învățat, a fost practic devenirea mea dintr-o studentă într-un young professional, cum ar spune englezii.

Acolo mi-am luat ABC-ul cu privire la ce înseamnă conduita profesională, standardele de comunicare și organizare la locul de muncă și ce înseamnă să performezi la un job. Acestea fiind zise, a fost și o perioadă foarte grea. M-am adaptat greu într-un colectiv unde aproape toți colegii erau britanici, am simțit destul de multe bariere culturale și am găsit numeroase aspecte ale jobului total nesatisfăcătoare.

Ca să fiu sinceră, aveam multe zile în care mă simțeam ca un hamster învârtindu-se într-o roată din cușcă. Am stat aproape 3 ani și jumătate în acest job, timp în care am avansat.

Mereu am avut senzația că locul meu nu era acolo. Acest sentiment a tot crescut și a tot crescut, până când, într-o zi, m-am trezit la 8 dimineața și am sunat la HR ca să îmi dau preavizul de demisie.

Două luni mai târziu, mi-am împachetat viața mea din Londra și m-am urcat într-un avion one-way cu destinația București. Și asta a fost sfârșitul erei mele în corporație, și sfârșitul primului meu job.

Descrie drumul de la primul job la punctul în care te afli acum în carieră printr-un singur cuvânt.

Georgiana: Autodepășire. Pentru că atât la primul job, cât și ulterior, am simțit că am făcut ceva ce nu îmi era ușor la început. Ceva ce nu credem că eu pot face. O depășire a limitelor proprii, dacă vrei.

Alexa: Explorare. Am trăit mulți, mulți ani cu gândul că trebuie să găsesc acel ceva care să îmi placă și la care să fiu bună și pe care să mi-l doresc să îl fac toată viața. Și parcă am stat să aștept să apară acest job din neant, ca și cum era acolo dintotdeauna.

Din acest motiv cred că am petrecut mai mult decât ar fi trebuit în anumite joburi sau contexte. Dar, acum, uitându-mă înapoi, îmi dau seama că doar atunci când mi-am dat voie să explorez și, deci, să mai și greșesc, am început să înțeleg mai bine ce îmi place, ce îmi doresc, la ce mă pricep și la ce nu mă pricep, și doar prin acest trial & error, am ajuns să înțeleg cam cum arată acel ceva pe care l-am tot așteptat.

Am învățat că viața ar trebui să fie mai degrabă un proces iterativ decât unul contemplativ.

Cum ai cunoscut-o pe colega de la Flori Sauvage?

Georgiana: Pe Alexa am  cunoscut-o la cursul de floristică pe care l-am făcut în 2018. I-am admirat simțul estetic dezvoltat, cum crea frumos din orice.

Alexa: Pe Georgiana am cunoscut-o în prima mea săptămână înapoi în România. Părinții mei, ca un cadou de bun venit și ca o invitație să explorez, mi-au oferit un curs profesional de artă florală. Ei știau că eu iubesc florile, dar nu îmi pusesem niciodată problema să fac ceva cu ele.

La acest curs era și Georgiana. Am remarcat-o de la bun început pentru că rezonam cu felul ei de a fi, iar apoi mi-a plăcut foarte mult tot ceea ce crea. Se vedea bunul gust și dorința de a da naștere armoniei prin flori, chestie care m-a atras.

Nu am început Flori Sauvage imediat după curs. Cumva niciuna nu venise la curs cu intenția clară de a face o afacere. Mai degrabă, ne-am cufundat pentru câteva zile în această lume ca să vedem cu ce se mănâncă.

Acest lucru se întâmpla în februarie 2018. Apoi, pe 1 noiembrie în același an, m-am revăzut cu Georgiana la o cafea, ca să mai stăm de vorbă. Și din una în alta, tot vorbind de câte un florist din afară pe care îl admiram, de câte un design care ne-a atras atenția, la un moment dat ne-am zis: de ce să nu încercăm să facem un atelier de design floral?! Idei avem, creativitate avem, hai să îi dăm o șansă.

Și iată-ne acum, aproape 5 ani mai târziu, tot clădind cărămidă cu cărămidă la visul ăsta tare, tare frumos. Care a crescut mult de atunci, și care încă mai are atâta de crescut!

Ce înseamnă florile pentru tine?

Georgiana: Florile pentru mine sunt un mediu de exprimare. Un spațiu în care eu intru și creez și asta îmi aduce pace și bucurie multă.

Alexa: Dintotdeauna am avut o atracție pentru flori. De când eram mică, le-am avut mereu în casă, le-am primit mereu de la ai mei la aniversări și evenimente speciale, le-am simțit ca fiind parte dintr-o lume frumoasă, luminoasă.

Pentru mine, ele reprezintă clipa. Clipa de frumusețe, exact așa cum este ea. O frumusețe imperfectă, proaspătă, mereu diferită. Și mai ales efemeră. Căci de aceea este și atât de minunată. Fiindcă în fiecare lună găsești alte și alte flori în sezon, alte parfumuri, alte culori.

Natura este cu siguranță cel mai mare artist, iar florile pentru mine sunt expresia cea mai frumoasă a acestei arte pe care o creează natura cu atâta consecvență.

De ce aranjamente florale sustenabile?

Georgiana: Am ales acest termen de sustenabilitate pentru a ne defini mai ales poziția pe care o avem în raport cu anumite aspecte în această industrie.

Am ales să nu folosim burete floral, să limităm plasticul de orice fel și să căutăm producătorii locali, în primul rând, pentru a ne procura florile.

Atunci când realizezi un aranjament floral frumos sau o arcadă florală minunată, consider că e normal ca, în urma activității, să nu rămână resturi de plastic nereciclabil. Pentru că dacă așa se întâmplă, ceva nu e bine.

Primim atât de mult frumos de la natură și nu putem noi să îi întoarcem brațul plin de burete nereciclabil. Mai ales că există soluții și se poate și fără.

Alexa: În filosofia noastră, arta florală nu poate fi altfel decât sustenabilă. Fiindcă nu poți crea frumusețe prin flori dacă în același timp creezi deșeuri. Dacă noi lucrăm cu florile, cele mai frumoase elemente ale naturii, cum am putea să nu avem grijă să fie și curate, să nu lase în urmă poluare? E ca și cum am fi nerecunoscătoare pentru natura care ne-a dat niște instrumente atât de minunate cu care să ne jucăm. Așa că pentru noi nu se poate altfel, pur și simplu.

Sustenabilitatea în arta florală capătă mai multe dimensiuni. În primul rând, presupune să nu folosești burete floral. Apoi, să minimizezi folosirea plasticului, a materialelor de unică folosință și a ambalajelor nereciclabile. Și, foarte important, să folosești pe cât posibil flori locale, românești, cu o amprentă de carbon minimă și fără pesticide sau alte substanțe dăunătoare.

Ce înseamnă pentru tine o femeie puternică?

Georgiana: Când aud femeie puternică mă gândesc la o femeie frumoasă, zâmbitoare și stăpână pe viața ei.

Mă consider o femeie puternică în devenire. Toată această transformare și maturizare e un proces ce se întâmplă nu într-o zi, ci în timp, pe măsură ce acumulăm experiențe și învățăm din ele.

Alexa: O femeie puternică este una complet asumată, care se exprimă exact așa cum este ea, fără constrângeri, presiuni sociale, credințe limitative și alte gânduri absorbite de la alții. Fix așa cum este ea, cu de toate. Nu știu dacă am ajuns la acest nivel de acceptare de sine, dar știu că lucrez cu mine la asta. Mi se pare esențial să fii tu bine cu tine însăți, orice ar însemna asta.

Când ai simțit că a început procesul transformării tale în femeie?

Georgiana: Procesul transformării mele în femeie a început atunci când l-am cunoscut pe soțul meu. A fost acel ceva ce m-a făcut să îmi conștientizez feminitatea și să îmi doresc să o cultiv mai mult.

Apoi, transformarea mea ca om și ca femeie a continuat atunci când am devenit mamă. Am simțit că începe ceva cu totul și cu totul nou.

Alexa: Cred că procesul ăsta s-a concretizat prin plecarea mea la studii în Marea Britanie. A fost, de fapt, ritualul de trecere de la copilărie la maturitate.

Brusc, dintr-un copil ce a stat toată viața într-un cocon cald creat de familie, m-am transformat într-o femeie care s-a trezit singură, pe cont propriu, într-o țară nouă, într-o cultură nouă, într-o altă lume.

A fost o perioadă de adaptare cu de toate. Cel mai important a fost că am învățat să am grijă singură de mine, să fiu un om stabil, să am încredere în propriile forțe.

Este un proces care încă continuă și care, cred eu, că va continua toată viața, în diverse forme. În asumarea de care vorbeam mai devreme, în cunoașterea de sine, cu bune și cu mai puțin bune, în energia feminină și blândețea pe care o aduce aceasta, în găsirea resurselor interioare de a fi tu însăți indiferent ce se întâmplă în exteriorul tău.

Ca femeie, simt că mă transform mereu în noi și noi valențe ale mele, și asta este ceva minunat!

Ce sfat ai pentru femeile care caută să se regăsească?

Georgiana: Fiecare femeie e unică, așadar și această regăsire este diferită. Din punctul meu de vedere, o femeie trebuie să fie fericită, să se simtă bine în pielea, să se accepte și să se bucure de ceea ce este ea. Eu cred că atunci se întâmplă magia, când îi dăm acceptare sinelui interior.

Alexa: Nu știu dacă sunt în măsură să dau sfaturi, dar dacă ar fi să ofer totuși o recomandare, ar fi ca femeile aflate într-o perioadă de regăsire să își ofere cu generozitate tot timpul și spațiul de care au nevoie.

Să se odihnească, să se liniștească. Prea mult tragem noi. Prea mult stăm în energia de doer, de hustle and fake it till you make it. Avem mereu ideea că doar dacă ne zbatem o să reușim ceva. Este ceva la care și eu încă mai lucrez cu mine.

Aș vrea să nu mai privim femeile ca pe niște little men, cum bine spunea o autoare. Să nu ne mai cufundăm într-o cultură a competitivității, a agitației, a supra-încărcării și a luptei. Eu chiar nu cred că viața trebuie să fie o luptă. Iar o femeie nu trebuie sa fie nimic. Fiecare femeie are libertatea să fie fix cum are ea chef, orice ar însemna asta.

Cu siguranță, ar fi o lume mai fericită dacă femeile se vor. îmbrățișa și se vor iubi așa cum sunt.