Rusanda Davideanu, creatoarea Bookletta: Eu nu citesc cărți, citesc femei
Rusanda Davideanu este o cititoare feroce și creatoarea Bookletta, geanta pentru FEMEIA CARE CITEȘTE, invenție înregistrată și unică în lume, 100% inventată și produsă în România.
În 2012, Rusanda a lansat o poșetă de damă special structurată astfel încât să aibă un buzunar transparent care protejează și în același timp expune cartea ca într-o vitrină. Astfel, titlul cărții pe care o citești devine ceea ce te reprezintă în lume, pe stradă, la evenimente sau la birou, mai mult decât orice brand. Femeia care poartă Bookletta este mai mult decât o femeie obișnuită, ea știe să se evidențieze prin obiecte făcute cu sens și dedicație, sprijină brandurile românești și crede în scopul cultural și social al genții pentru carte.
Rusanda citește femei
Eu nu citesc cărți, citesc FEMEI. Le urmez în transformările lor, de la prima până la ultima carte, le sunt alături când nu au inspirație, le aplaud când scot de la tipar un nou succes, încerc să țin pasul cu ele când se maturizează, le povestesc și le prețuiesc.
Citesc Guzel Iahina, o las să mă ducă peste decenii prin Zuleiha deschide ochii și să îmi arate minoritățile care s-au transformat și s-au lăsat ciobite, în sânul imperiilor. O simt dezrădăcinată și nepieptănată, văd prin ochii ei povești din lagăre pe care le-am auzit de la rudele mele, o realitate foarte apropiată de realitatea bunicilor mei, deci și de a mea. Mă ascund în casa din Copiii de pe Volga și uit că mai există lume în jur. Rămân acolo, în liniște, eu cu mine, o vreme.
Citesc Ludmila Ulițkaia, îmi întind larg aripile în Imago și apoi cobor pe Scara lui Iakov. Îmi duc viața printre personajele sale, îmbrăcate în haine ponosite, simt damful care vine de la paginile vechi și umede ale cărților pe care le răsfoiesc. Sunt copil, sunt adolescent, sunt mireasă, sunt profesor și părinte. Durerea și revoluția este ca un fir care conectează toate lucrurile din acest univers.
Citesc Tatiana Țibuleac, mă mândresc cu basarabeanca mea, cea care a cucerit premii europene și care acum e publicată în zeci de țări, în zeci de limbi. Îmi place violența și vulnerabilitatea cuvintelor ei, este un ritm sangvinic care mă ține în viață, sistolă, diastolă, sistolă, diastolă. Imaginea cu acel câmp de floarea soarelui din Vara în care mama a avut ochii verzi o să-mi rămână pentru totdeauna crestată pe piele.
Citesc Elif Shafak, îi simt revolta și durerea și, câteodată, printre cuvinte, am impresia că simt mirosul fresh-ului de rodie, a piperului și al aurului vechi, plimbat pe străzile Istanbulului. Iubesc fără să aștept nimic înapoi, urmez cu sfințenie Cele 40 de legi ale iubirii. Sunt toate 3 fiice ale evei, sunt credincioasa, necredincioasa și nehotărâta în același timp. Respir greu și îmi trece toată viața prin fața ochilor în 10 minutes 38 seconds in this strange world.
Citesc Herta Müller și fac o poezie din titlurile cărților sale: Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, Regele se-nclină și ucide, Animalul Inimii, Omul este un mare fazan pe lume. Herta Muller nu scrie, ea sare într-un picior. Dacă ai curajul s-o urmezi, pregătește-te să redescoperi proza văzută cu capul în jos.
Citesc Aglaja Veteranyi, mă imaginez acrobat în circul kitschos și grotesc al universului ei. Sub mine e o prăpastie și în jur nu e nimeni să mă audă strigând. Urc și cobor pe trapez intonând în cap o melodie veche. Sus, jos, sus, jos. Mi se dă o lingură mare plină de adevăr crud pe care nu am puterea s-o diger în De ce fierbe copilul în mămăligă.
Femeile pe care le citesc, rimează. Ele se iau de mână peste epoci și religii, joacă o horă, au flori în păr și vorbesc aceeași limbă, doar de ele știută. Să le urmăm așadar. Să le ascultăm șoaptele, să dăm paginile și să ne ornăm cu copertele lor.
Cărțile lor ne dau curaj să ieșim în față și să spunem răspicat ce gândim, ce ne place și ce ne deranjează. Ele luptă atât pentru ca să ne dăm vălul jos de pe față dar și pentru ca să avem forța să sărim în șotron, într-o lume în care se pășește doar pas cu pas.
