Performance-ul ăsta m-a învățat mai multe despre relații decât multe filme de dragoste de pe Netflix

Ca și ție, pandemia, implicit carantina mi-a răpit multe mici bucurii ca mersul la cumpărături, plimbările prin parc indiferent de oră, mâncatul la restaurant (în interior), mersul la teatru sau film. Am înlocuit mersul la cumpărături cu comenzi prin aplicații, plimbările cu statul pe canapea, ieșirile la restaurant cu Mc-ul de la 11 seara și mersul la teatru și film cu Netflix, HBO Max și Disney +.

Zilele astea, Alina Tofan, artistă completă și manager cultural, m-a invitat să văd What is love? Baby don’t hurt me, un performance pe care ea și-a pus semnătura și care s-a ținut la Teatrul Apropo.

What is love? Baby don’t hurt me, de Alina Tofan este un performance ce are ca temă nevoia de definire a iubirii. Fiecare scenă prezintă relația unui cuplu și felul în care se raportează la iubire, uneori, dornici să o trăiască cum simt, alteori, influențați de societate.

Spectacolul chestionează ce este cu adevărat iubirea într-o lume aflată mereu în mișcare, ce e iubirea când doar este simțită, însă nu se încadrează în nimic din ce te-au învățat ceilalți că e?

Zilnic suntem bombardați cu idei despre iubire care nu ne aparțin. Mass media și filmele americane ne fac să credem că iubirea se bifează doar dacă ai trecut  de ”cele 10 semne că te iubește cu adevărat”.

Gesturile care însoțesc iubirea ne aparțin sau sunt doar invenții ale unei lumi în care iubirea este doar un alt fel de produs de consum?

Un altfel de teatru

În seara în care s-a ținut piesa, am luat un Uber care să mă ducă direct la teatru. Era aproape de mine și, fiind duminică seara, știam că ajung destul de repede. Aveam emoții. Trecuse ceva timp de când nu am mai fost la un spectacol, de orice tip ar fi. Am pornit ceva mai repede. Nu voiam să întârzii.

Am ajuns cu vreo jumătate de oră mai devreme. Am intrat în sală. Am salutat-o pe Alina, l-am ochit și pe Răzvan Omotă, partenerul de scenă, și am fost anunțată că trebuie să aștept afară, fiindcă intrarea va fi una specială.

Am ascultat. M-am întors cu 5 minute înainte de ora stabilită. Eram eu și alte câteva persoane în fața ușii teatrului. A început un bumți bumți de club și Răzvan a fost primul care a apărut. Purta o căciulă galbenă, un tricou pestriț, o vestă galben neon și ochelari de soare. M-a luat de mână și m-a întrebat dacă prefer dragostea sau sexul. I-am zis dragostea. Apoi, fiecare invitat era dus la locul lui de Alina și Răzvan într-o explozie de muzică, joc de lumini și întrebări trăsnite.

Apoi a început performance-ul.

What is love, baby?

Pe un remix al celebrei piese formației Haddaway, Alina și Răzvan au început să danseze. Ea era o tipă obișnuită care se distra în club. Iar el un tip obișnuit care făcea exact același lucru. Au început să vorbească. Banalități. Hei, bună! Vii des pe aici? Și eu? Bine. Îmi iei ceva de băut? Plătești tu. Mergem la un date? Erau în stadiul incipient al unei relații amoroase standard.

Și au ieșit la date. Mi-a plăcut foarte mult jocul artistic. Cuplul, pe o bancă, în parc. Se făcuse frig. Gândurile lor deloc compatibile cu ceea ce scoteau pe gură. Ea, care-i zicea că nu vrea să se grăbească, că vrea să o ia ușor în timp ce își imagina cum ar fi arătat copiii lor.

Apoi a urmat monologul. Al lui. Prezenta date din calendar și rezuma cum decurge relația. La fel și Alina.

Totul e lapte și miere. Răzvan vrea să simtă fiecare clipă a relației. El are timp. Timp să vadă cât de frumoasă e. Timp de iubire. Ea nu are. Ea e agitată. Vrea ca totul să aibă o direcție. Apoi, el e cel care nu mai are timp și ea caută atenție.

Acțiunea decurge în felul ăsta până când Răzvan încearcă, iar ea nu e mulțumită. Și se despart. Se despart de la câteva prăjituri, care bineînțeles că reprezintă simbolul, motivul ăla în care concentrezi toate nemulțumirile și frustrările, pretextul. Răzvan se întoarce de la muncă. Îi spune Alinei că are ceva pentru ea. Tartele. Ea, scârbită-i reproșează: asta mi-a adus, tarte? Nu sunt proaspete. Sunt la dietă. Trebuia să știi măcar atâta lucru.

El se enervează. Aruncă caserola. Fiecare începe să-și facă bagajele. Își împart lucrurile. Nimeni nu vrea nimic. Doar să evadeze. Și atunci… ce mai e iubirea azi?

Pe lângă povestea propriu-zisă, se strecoară niște momente jucăușe, interesante, care te vor distra teribil.

La început, după ce toată lumea s-a așezat, Alina și Răzvan iau din public oameni pe care-i întreabă ce e dragostea, pe care-i pun să arate cum ar trebui să arate o îmbrățișare de calitate, apoi arată protagoniștii spectacolului cum arată o astfel de îmbrățișare.

Undeva pe la mijlocul piesei, Răzvan îi zice Alinei să joace un joc. Împrăștie niște obiecte care erau pereche pe scenă, o leagă pe Alina la ochi și-i spune să le caute. Dacă ești spectator poți să ai șansa să-i spui Alinei prin cuvintele cheie cald și rece dacă se apropie de obiectul căruia-i caută geamănul.

Nu vrei să mai pierzi vremea pe Netflix dumunică seara?

Am urmărit performance-ul și m-am gândit că au fost câteva dăți în care am avut un comportament similar, în care doar criticam, iar aprecierile erau mult prea puține. Mi s-a părut interesant să pot vedea problemele unui cuplu din exterior. Mi-am dat seama că multe femei sunt Alina la un moment dat, așa cum mulți bărbați sunt Răzvan.

Despărțirea personajelor din piesă a fost dureroasă pentru mine. Am conștientizat fragilitatea iubirii și cât de ușor se poate distruge o relație clădită în ani din cauza unor motive puerile. Nu pot să uit felul în care m-am întors acasă. Mai calmă, mai blândă, mai răbdătoare.