O zi din viața unei șoferițe pe Uber sau cum ajungi să domini o lume a bărbaților

De doi ani și ceva, de când stau în capitală, am călătorit doar cu Uber și uneori cu metroul. Din când în când, mi s-a întâmplat să dau peste o femeie la volan. Nu m-am speriat, n-am fost impertinentă, ci doar curioasă cum este să ai o meserie unde femeile sunt considerate nepricepute, iar numărul bărbaților este predominant.

M-am înscris într-un grup de Facebook unde sunt acceptați doar șoferi. A trebuit să completez acel mic chestionar. Am spus din prima că sunt redactor șef la o revistă independentă și că doresc să fac un interviu cu o șoferiță. Cererea mi-a fost aprobată imediat. Am pus întrebarea și am primit foarte multe mesaje: de la vreo patru femei și în rest de la bărbați – vreo trei mesaje libidinoase în privat, unul care striga prin text să nu ofere nimeni informații, altul care dorea să devină subiect al interviului și bineînțeles, un individ care dădea în gât șoferițele care se întind prin mașini. N-am fost surprinsă. A doua zi am primit un mesaj în privat de la o doamnă. Mi-a zis că preferă să-mi scrie direct, să nu nască discuții pe grup și că dorește să mă ajute cu interviul. M-am uitat puțin pe profilul ei – căsătorită, copil șamd. A preferat să rămână anonimă. Zenobista noastră de Uber este o femeie din București, trecută de 40 de ani, care muncește mult și cu pasiune, face sport în timpul liber și iubește călătoriile.

Am discutat despre cum arată o zi din viața ei ca șoferiță, despre problemele pe care le întâmpină ca femeie la volan, despre cum își gestionează timpul și ce face atunci când e la menstruație.

Foarte multe fete s-au speriat atunci când au văzut o damă la volan.

Acum cât timp te-ai apucat de Uber?

Am început colaborarea cu Uber acum 5 ani jumate. Chiar la început, când platforma abia apăruse în România. În jurul meu începuse să se vorbească de avantajele financiare și de flexibilitatea programului. Mi-am făcut contul de șofer simplu, mai ales că atunci acceptau persoane fizice, fără alte formalități. Îmi plăcea foarte mult să șofez, așa că am simțit că mi s-ar potrivi perfect acest tip job, dacă pot să-l numesc așa. Până în acel punct am lucrat în vânzări. Am interacționat foarte mult cu oamenii, iar asta m-a ajutat ca șofer pe Uber. Iubesc ceea ce fac acum.

Ești căsătorită? Ce spune familia ta despre meseria pe care o practici?

Îmi găsesc copilul dormind, pentru că plec dimineața de acasă și mă întorc foarte târziu.

Da, sunt căsătorită și am o minunăție de copil (bine, orice mamă își adoră pruncul). Petrecem mai mult timp împreună decât o familie obișnuită, cu părinți care lucrează de la 9 la 5. Însă, sunt zile și zile. Uneori am programul mai liber, iar în alte dăți îmi găsesc copilul dormind, pentru că plec dimineața de acasă și mă întorc foarte târziu. Soțul meu are același job. Suntem o familie cu preocupări, cu griji, cu temeri, dar și cu multe zâmbete, zăpăceli. Suntem un haos frumos. Legat de Uber, eu am fost capul răutăților, ca să zic așa. Soțul, ce să facă? A acceptat. Copilul s-a adaptat pe parcurs. A fost dificil pentru el să afle că mami pleacă la serviciu și s-ar putea să nu o mai vadă în ziua aia. Trist uneori, dar știe că dacă stabilim o zi pe care să o petrecem împreună în timpul săptămânii, spre deosebire de alte familii, noi putem să facem asta.

Ai fost nevoită să faci ture de noapte?

Cam 2 ani am lucrat pe tura de noapte, mințindu-mă că pot petrece mai mult timp cu familia ziua. Fals. M-am degradat în perioada aia. Mă trezeam pe la ora 14, cu o față parcă furată de la cea mai urâtă bufniță și cu mintea îmbâcsită. Începeam să funcționez abia după vreo oră. Pe lângă asta, aveam și alte task-uri în cursul zilei. Când trebuia să șofez pe lumină era jale. Toate străzile străbătute în miezul nopții mi se păreau dintr-o realitate paralelă. Totul era altfel, iar starea mea era îngrozitoare. Nu mai puteam să fiu nici mamă. Țipam și trânteam. Într-un final am pus punct. Am revenit la cursele pe timp de zi. Mi-a luat mai mult de o lună să-mi revin. Acum sunt un om funcțional.

Cum arată o zi din viața unei șoferițe?

Mă deconectează de la problemele, gândurile negative și tristețile mele. Ca un fel de psiholog, încep să le ascult pe ale clienților.

O zi din viața mea începe așa: mă trezesc pe la 5-6 dimineața și îmi aprind o țigară. Pun cafeaua la făcut și mă bucur de liniște. Am și un mare noroc pentru că mama mea locuiește cu noi. Ea se ocupă de copil când lucrăm, ea face curățenie și mâncare. După ce îmi beau cafeaua, urc în mașină, pornesc aplicațiile și încep cursele. Mi se pare foarte frumos. Mă deconectează de la problemele, gândurile negative și tristețile mele. Ca un fel de psiholog, încep să le ascult pe ale clienților. După câteva ore de șofat fac pauză la o benzinărie. Merg la baie, îmi iau o apă și, bineînțeles, încă o cafea. În fiecare zi stabilesc un target. Nu mă simt bine dacă nu-l ating, iar de multe ori doresc să-l depășesc. Așa sunt eu. Termin cursa și îmi sun copilul sau șefuțul, îl întreb ce vrea să-i cumpăr. Măcar atât să fac. Și așa sunt plecată toată ziua. Cu soțul vorbesc mai tot timpul. Ne întâlnim aproape în fiecare zi să luam pauza de masă împreună. Restul serii îl petrecem povestind de școală, de note, uneori ieșim, deși e mai greu după atât de multe ore de muncă. Ne uităm la un film, la știri, facem planuri și am mai îmbătrânit o zi.

Ce faci când ești la menstruație?

E extrem de neplăcut, mai ales că muncesc într-o lume a bărbaților, unde n-am voie să mă plâng.

Ca orice femeie, mă confrunt cu probleme lunare care mă transformă într-un zombie. Mă lupt cu mine când sunt la menstruație. Am stresul că nu o să reușesc să schimb absorbantul la timp. Pot să-mi pătez hainele și scaunul mașinii. Încerc să mă opresc mai des la benzinării, unde intru plină de vinovăție. Mă duc direct la toaletă. Încerc să nu ating nimic în jurul meu. Umblu cu calmantele după mine. E extrem de neplăcut, mai ales că muncesc într-o lume a bărbaților, unde n-am voie să mă plâng.

Clienții ți-au făcut avansuri? Dar colegii?

De-a lungul timpului s-a întâmplat ca unii bărbați să-mi facă avansuri. Recunosc, nu într-un mod care să mă sperie, nici neplăcut, nici agresiv, ci doar își încercau norocul. Am glumit cu ei, am vorbit, dar am impus o barieră: eu controlez accelerația și volanul, plus, mai am și CASCO la mașină și sunt și mai mulți stâlpi în partea dreaptă a șoselei. Glumesc. Colegii de breaslă… niște boemi. Dacă am făcut o pauză și am vorbit cu unul dintre ei, imediat s-a interpretat. Cel mai greșit gând. Uneori am fost nevoită să-mi arăt mușchii și să dau cu câteva exemplare de pământ, la figurat. Am fost, sunt asumată și pregătită să devin Alice în Țara Minunilor, unde orice e posibil.

Ce este pentru tine job-ul la Uber – ceva temporar sau o pasiune?

Am ajuns să am clienți fideli, să fiu recomandată, să-mi permit o selecție a clientelei.

La început am gândit asta ca fiind o activitate temporară, însă mi-a plăcut foarte mult. Iubesc ce fac. Este job-ul meu, îl respect. Am ajuns să am clienți fideli, să fiu recomandată, să-mi permit o selecție a clientelei. A devenit o pasiune în adevăratul sens al cuvântului.

Ți s-a spus vreodată că șofezi prost doar pentru că ești femeie?

Foarte multe fete s-au speriat atunci când au văzut o damă la volan. Altele se uitau cu greață și ironie la muierea din spatele covrigului. Nu m-au descurajat, din contră. M-au făcut să arăt că șoferia nu ține cont de sexe, orice s-ar spune. Am mulți ani de când conduc și mă pot lăuda că am unul dintre cele mai curate caziere auto, pe care sper să nu-l pătez.

Ți s-a întâmplat să dai de clienți agresivi, poate și băuți?

Cu pasagerii sub influența substanțelor halucinogene lucrurile stau diferit. E foarte greu să lucrezi cu ei.

În tura de noapte m-am confruntat cu pasageri aflați sub influența alcoolului și drogurilor. E foarte ușor să manevrezi un personaj turmentat dacă știi să lucrezi cu oamenii. E chiar distractiv. Unii păreau agresivi la începutul cursei. Pe parcurs se relaxau, iar la final erau chiar haioși. Cu pasagerii sub influența substanțelor halucinogene lucrurile stau diferit. E foarte greu să lucrezi cu ei. Sunt imprevizibili și mă distrag de la condus. E groaznic. De multe ori mi-a fost teamă. Cu toate astea, mai problematici mi se par clienții de bani gata. Au impresia că pot cumpăra orice și se comportă ca atare. Eu sunt o persoană directă și nu m-am ferit să le spun lucruri de genul: Atenție la limbaj. Deocamdată sunteți în mașina MEA și, din câte știu, nu dumneavoastră ați plătit-o. Așa-i fac să tacă din gură, cu toate că la finalul cursei primesc rateing mic.

În rest, am rateing-uri foarte bune, chiar super! De la conversație excelentă la un serviciu extraordinar. Și mesaje precum: Mulțumesc, Girl Power, Best driver etc. Mă bucură să văd astfel de reacții.

Care sunt problemele pe care le întâmpină o femeie la volan în București?

Sunt călită. Nu văd, nu aud, nu răspund. Adopt o figură de prostănacă și mă strecor stângaci, intenționat, printre mașini.

M-am obișnuit să întâmpin tot felul de probleme ca femeie în trafic. Acum ceva timp mi-am cumpărat o mașină din alt județ. Am remarcat că am fost ocolită în București pentru că aveam alt număr de înmatriculare. Am fost și înjurată din cauza asta. Sunt călită. Nu văd, nu aud, nu răspund. Adopt o figură de prostănacă și mă strecor stângaci, intenționat, printre mașini. Îmi văd de drum indiferent de injurii și gesturi obscene. Acum e mai ușor. Sunt mai multe femei în trafic și nu mai ai senzația că șoferii vor să te elimine doar din cauza genului.