Gilda Comârzan, femeia care creează momente în fotografie și la radio
Nu intra niciodată în competiție cu cei de lângă tine, nici măcar cu tine, fi-ți alături!
De la puzzleuri la fotografie
Gilda s-a născut în București și și-a petrecut copilăria tot aici, cu părinții în zona Iancului, și cu bunicii în zona Grădinii Cișmigiu. Prima ei amintire este de la un Crăciun. Își amintește cum a confundat un glob cu un măr, s-a repezit la el să ia o îmbucătură, dar a fost oprită la timp de mama sa. Apoi, a doua ei amintire este când sufla în lumânările așezate pe tort. Nu își amintește să fi avut o zi de naștere în care să nu fi fost sărbătorită. De fiecare dată, cu o seară înainte de ziua ei, după ce se culca, părinții rămâneau treji noaptea ca să umfle baloane, să scrie pe fiecare La mulți ani, Gilda!, să decoreze casa unde a doua zi urmau să vină prietenii de la bloc, poate câțiva colegi de clasă și familia. Fiind începutul lunii august, mulți erau plecați în vacanțe cu ai lor. Acum, Gilda organizează câte o petrecere în fiecare an de ziua ei, continuă să se serbeze cu cei apropiați ei. Prietenii o numesc Revelionu’ verii.
Neavând ocazia să petreacă timp la țară, cum o făceau majoritatea copiilor pe care îi avea în preajmă, își petrecea timpul în apartamentul cu două camere al părințilo. Avea propriul ei dormitor, unde construia căsuțe pentru păpuși, improvizând cu ce avea. Era un fel de designer interior pentru figurinele ei de plastic. Se juca deopotrivă cu păpuși și mașinuțe, însă adevărata dragoste erau puzzleurile, care de fiecare dată erau transformate în tablouri. Astfel, pereții ei erau acoperiți de peisaje și personaje realizate din bucățele de carton înrămate. După ce a mai crescut, au fost înlocuite cu postere, iar acum pereții ei sunt încărcați de fotografiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului.
Pe lângă asta, camera în care a copilărit era încărcată de foarte multă muzică: casete audio, casete video sau CD-uri, după posibilități. Cum nu era internet, sursele către a asculta și descoperi muzica erau casetele părinților și radioul. Obișnuia să-și tragă singură muzica pe casete, apoi o asculta de zeci de ori pentru a putea să scrie versurile într-un caiet. Asta era poezia ei. Prima casetă audio pe care și-a dorit-o și a cumpărat-o de la o tarabă a fost „Vama Veche”, al trupei cu nume ononim. Primul CD a fost „Meteora” de la Linkin Park și nici nu știa că nu cumpără ceva original; pe atunci, prin 2003, habar nu avea care erau diferențele între materiale originale și contrafăcute.
Jucăria ei preferată era rățușca McDonald, o chema așa pentru că dacă apăsai un buton de pe mână cânta „Old McDonald had a farm”. Avea figura rățuștei urâte, cea pe care o vedeam toți la vârstă aceea prin desene, doar că aceasta purta o salopetă și o pălărie și nu era alungată de familia ei de rățuște. Dormea cu ea, o căra prin oraș, apoi, la o vârstă mai înaintată, când a plecat din țară pentru prima dată, Gilda l-a înghesuit în bagaj și pe McDonald. În prezent, datorită acelui maimuțoi, a dezvoltat o pasiune pentru rațele de cauciuc și are o colecție în continuă creștere.
Memoria personală e superbă, dar e normal să mai uiți… Cu aparatul foto surprind ce îmi văd ochii pentru o veșnicie, momente pe care e posibil să nu le mai am la îndemână, dar care mă încântă permanent când le regăsesc.
Modelul Gildei a fost mama ei. Se uita mereu cu admirație la ea, lucru pe care nu a încetat să îl facă vreodată, era prietena ei cea mai bună și liantul între ea și orice lucru care-i apărea în cale. Mama ei a învățat-o să fie delicată, diplomată și să aibă răbdare, Gilda vrând să facă tot cât mai repede și într-un ritm alert.
Încă de mică a fost foarte apropiată de părinți, care au făcut tot posibilul ca Gilda să aibă tot ce e mai bun. Niciodată nu a simțit că îi lipsește ceva și a învățat să aprecieze, în primul rând, experiențele. Când se gândește la copilăria ei, își aduce aminte, mai ales, cât se distra cu părinții, cât se plimbau prin București și prin țară. De cele mai multe ori, în weekend, o trezeau și o întrebau: „Ia zi, unde ai vrea să mergem? La munte sau la mare?”, și, astfel, cu sandvișuri la pachet, plecau în excursii. Destinația care era tot timpul constantă era Marea Neagră, chiar și atunci când era iarnă.
Când era mică, Gilda visa să ajungă medic veterinar. Aducea acasă toți cățeii și toate pisicile pe care le găsea în speranța de a le oferi un cămin. Ulterior s-a mai gândit și și-a dat seama că nu vrea să ajungă medic, ci designer de haine, lucru prea puțin probabil din cauza faptului că se pricepea prea puțin la desenat. Prin școala generală se imagina profesoară de limba spaniolă, ceea ce, la finalul studiilor chiar putea fi. Încă de la trei ani, de la grădiniță, a învățat spaniola și engleza, iar instituția de învățământ pe care a urmat-o 12 clase a fost Liceu Bilingv de Limbă Spaniolă „Miguel de Cervantes”.
Prin clasa a IX-a, a început să citească cu pasiune reviste de muzică precum mult cunoscuta Bravo. Tot prin acea perioadă a ajuns să fie parte a echipei redacționale a unui supliment pentru liceu ei, proiect al Academiei Cațavencu. Materialele acolo se scriau doar de elevi sub anonimat, un pseudonim personalizat, dar numele i-a apărut ulterior în Teen Press, o revistă pentru liceenii din București. Acolo s-a dezvoltat din punct de vedere jurnalistic datorită redactorilor care încurajau tinerii să facă asta și să scrie despre orice doreau cu sinceritate și autenticitate. O perioadă a îmbinat scrisul cu fotografia, în speranța de a fi foto-reporter, îi plăcea ca întreg materialul să aibă amprenta personală, să creeze o poveste cap-coadă. A început să meargă la concerte, să scrie despre evenimente și să promoveze muzica pe care o asculta. „Teen Press” pare să fie primul loc de muncă al Gildei.
Prin generală, a primit cadou din străinătate un aparat foto digital, foarte mic, cât o cutie de chibrituri. Avea zece cadre, iar calitatea pozelor era una îndoielnică. Cu toate acestea, l-a cărat cu ea pe la școală pentru a-și fotografia colegii în pauzele dintre ore. Fără să-și dea seama, pasiunea pentru fotografia profesională a început din acel moment, iar primele imagini artistice pe care le-a realizat cu un aparat foto au fost cu flori și tot felul de peisaje pe care le întâlnea. Gildei nu-i place să aranjeze cadre perfecte, ea surprinde oameni, natura moartă exact așa cum e, atât de perfectă cu toate imperfecțiunile ei.
Femeile puternice sunt femeile care sunt împlinite cu ele însele, care se acceptă cu tot ce reprezintă
,care trăiesc în prezentul lor.
După o perioadă în care s-a concentrat pe fotografia de artă, sub variile ei forme, de la portrete ale scriitorilor, până la cadre realizate la festivaluri de film și de muzică, Gilda s-a îndepărtat de această zonă, natural, concentrându-se pe studiile pe care le absolvise. A studiat Jurnalismul la Universitatea Hyperion și încă din timpul facultății încerca șă își găsească un loc în mass-media. A început să fie parte a echipei Radio Guerrilla în timp ce finaliza cursurile de master, undeva prin 2012. Din 2014 se aude constant pe postul de radio, unde își folosește vocea pentru a bucura câți mai mulți ascultători încă de la prima oră. Datorită job-ului pe care l-a ales sau care a ales-o, pentru că viața profesională se îmbină atât de bine cu cea personală, Gilda se descoperă în continuare și învață că limita pe care credea că o are este una falsă. Nu se imagina vorbind on air, a crezut că este făcută pentru a fi producător. A acceptat provocări dificile, s-a expus public și a învățat că vulnerabilitatea este un act curajos, că penibilul este parte a normalului și a creșterii personale. Și-a depășit niște bariere crezând în ceea ce este, știind care îi este potențialul și sperând că, orice ar fi, este ceea ce trebuie în acel moment.
Cu toate acestea, pasiunea pentru fotografie a rămas, dar a fost transformată într-un proiect personal, intim, un jurnal foto în care se regăsește fiecare zi a vieții ei printr-o imagine în care a surprins cea mai importantă întâmplare.
Fotografiile pe care înainte le-ar fi pregătit pentru o expoziție foto, acum sunt online, pe conturile ei sociale. În continuare cele mai bune modele sunt florile și peisajele pe care le vede însuflețite.
Gilda mi-a mărturisit că de fiecare dată când se privește în oglindă este o surpriză. Pentru că de fiecare dată se surprinde într-un moment aparte. Cu toate că arată la fel de multe ori, ochii îi vorbesc. Este considerat un clișeu că ochii sunt oglinda sufletului, dar ea chiar se poate privi mai adânc. De fiecare dată când își vede reflexia, vede cum îi arată trăirile prin interpretarea imaginii ei pe care o vede invers față de cum este în realitate. Îi place de ea, este genul de tipă cu care chiar s-ar împrieteni. Este sinceră, determinată, hotărâtă, muncitoare, haioasă, curajoasă, își testează mereu limitele, se apreciază pentru bunul simț pe care-l are.
Pentru Gilda, femeile puternice sunt toate femeile pe care le-a avut în familie, la ele se duce primul gând. De la străbunice până la ea. De-a lungul timpului a văzut cum au supraviețuit, cum s-au descurcat, trecând prin niște regimuri dificile și situații limită, a văzut cum au acționat și apreciază efortul lor care au dus la ceea ce este ea acum. Gilda crede în energia generațiilor din urmă și crede că moștenirile culturale, ale neamului ei, sunt parte a ceea ce este ea și parte a ce va lăsa în urma ei.
Prefer să compar abuzurile cu niște vânătăi; le ai, le știi, te dor, dar trec și înveți ceva, unde să nu te lovești, de ce să te aperi și cum.
Provocările mari au venit în perioada liceului, atunci când, conform unor teorii, te descoperi și te definești mai mult, atât fizic, cât și psihic. Gilda a fost o elevă de liceu nonconformistă din punct de vedere vestimentar. În acea perioadă, 2004 – 2008, uniforme nu erau, iar ea avea stilul ei, diferit cu mult față de al multora din clasă. Nu era extravagantă sau exagerată, era doar ori foarte colorat îmbrăcată, ori foarte dark. Stilul vestimentar îi reflecta gusturile muzicale, mai ales. Asculta foarte multă muzică alternativă, rock și punk, dar prin Winamp găseai un playlist pestriț, cu toate plăcerile ei auditive: pop, dance, tehno, hip-hop, folk etc.
Gilda se îmbrăca cu precădere în pantaloni, tricouri și cămăși pe care le accesoriza cu cravate, brățări din piele, brățări și curele cu ținte, cercei fără pereche și converși. Ghiozdanul era uneori o geantă de umăr care atârna plină de insigne cu trupe și cu mesaje precum: „Make love, not war”, „Don’t worry, be happy”.
Tot în perioada liceului a hotărât să își lase părul să crească. Până atunci îl purta scurt, băiețește, lucru întâlnit la unii copii născuți în 1990. Prin clasa a XI-a, s-a hotărât să se vopsească. Stilul vestimentar îl avea personalizat, își făcuse încă trei găuri în urechi față de cele clasice, și s-a gândit că i-ar sta bine ochilor ei albaștri cu portocaliul lui Tori Amos. Astfel, de la 17 ani pare că este o roșcată sub acoperire.
I-a plăcut să meargă la școală, i-a plăcut să învețe și acorda un interesez major lucrurilor care o pasionau.
A te descoperi și a te dezvolta nu înseamnă să te întreci cu altcineva, nu înseamnă să te întreci nici măcar cu propria persoană. Important e să colaborezi cu tine, atât cea care ai fost, cât și cea care ești, pentru a excela, a înflori mai departe.
Perioada liceului este cea în care feminitatea a jucat un rol important. S-a abătut de la blugii rupți și negri, înspre rochițe și fuste, tot în zona ei confort, și-a lăsat formele să apară natural și și-a scos în evidență ochii prin câteva produse de make-up: rimel negru și farduri roz și mov.
Feminitatea a mai recunoscut-o și prin primii fluturi în stomac, prin emoțiile primului sărut, prin răsfățul care venea înspre ea. .
La 19 ani, încurajată de părinți și datorită circumstanțelor, Gilda s-a mutat singură. A învățat să se gospodărească, să-și drămuiască banii. Nu a fost niciodată copleșită de responsabilități.
Abia intrase în rolul de oficial adult, adică o tipă tânără cu planuri de viitor și visuri de a face cât de mult bine poate pe lumea asta.
Gilda crede că trebuie să te accepți tot ce știi despre tine, cu toate emoțiile și experiențele care te-au adus în punctul în care ești, fie ele vesele, triste, entuziaste sau înspăimântătoare. Ea crede în Efectul Fluturelui.
Mai mult decât atât, trebuie să ai încredere că oricând, indiferent de moment, îți poți schimba traiectoria. Analizează-te și descoperă care sunt calitățile tale, care sunt lucrurile care te fac vulnerabilă, încearcă să le vezi ca pe niște puncte forte. Nu uita că ești singura care se cunoaște cel mai bine, tu îți știi gândurile, perspectivele și povestea pe care alegi să o crezi despre tine E important să ai oameni dragi alături, care să te susțină, să îți ofere sprijin, și la fel de important este să îți fii și tu, tot pentru tine.
