Zenobistele: am scris o carte din cauza lipsei modelelor feminine românești

Să știi că nu ești singură

Până la 23 de ani, am locuit în cinci orașe, am schimbat prea multe job-uri, am încercat să mă adapatez, să rămân eu, autentică, să păstrez eleganța, să mă aranjez, să port tocuri, să port rochii, să îmi fac timp pentru mine. Am avut o perioadă în care am simțit că am eșuat. Într-un an am fost și PR, Copywriter, Social Media Manager, SEO Specialist, freelancer. Am fost blondă, am fost brunetă, am avut părul roz, verde, albastru, turcoaz, mi-am purtat părul drept, ondulat cu peria rotativă, uscat natural și creț, am citit cărți care nu mi-au plăcut, dar și cărți care m-au ajutat, m-am apropiat de oameni pe care nu-i voiam în viața mea, dar am clădit relații și cu oameni care vreau să rămână, am încetat să merg acasă, dar am vorbit zilnic cu ai mei, m-am îngrășat mai mult de 15 kilograme și am încercat să slăbesc de mai multe ori, am început să port colanți și bluzele largi ale iubitului meu pentru a-mi ascunde formele prea rotunde, fundul prea mare, sânii mici ca două pere necoapte și grăsimea de pe abdomen. Am făcut tot ce era posibil doar ca să regăsesc o parte din femeia care visam să devin atunci când eram copilă.

Pe tot parcursul călătoriei către mine, am căutat să citesc povești ale femeilor care au reușit. Am citit aproape toate traducerile. De la Femei care aleargă cu lupii, Femeie în punctul zero, zeci de autobiografii și jurnale. Toxicitatea modelelor siliconate și superficiale care apar peste tot a devenit deranjantă. Am început să simt nevoia de a vedea figuri feminine naturale care să inspire. Din păcate, am sesizat că pe piața de carte nu există niciun titlu de acest gen, nicio poveste a unei femei din România care a reușit, care se simte împlinită.

Am fost învățată ca atunci când îmi lipsește ceva, să construiesc singură.

Într-o dimineață, m-am uitat la mine în oglindă și am avut senzația că mă privește o străină. Nu știu de ce, dar mi s-a ilustrat în minte Zenobia lui Gellu Naum, cu omniprezența ei magică. M-am gândit la Zenobisme, la Zenobistele – femeile puternice pe care le-am cunoscut și pe care le urmăresc. Așa a luat naștere și blogul meu, Zenobisme.ro, unde am început să strâng povești ale femeilor pe care le consider relevante.

Apoi am început să gândesc cartea pe care o ai acum în față. Am încercat să povestesc cu doamne și domnișoare din zone diferite, să descopăr cum au copilărit ele, care au fost situațiile neplăcute sau traumatizante prin care au trecut și cum le-au depășit, ce compromisuri au făcut pentru succesul pe care îl au acum, cum au ajuns la independență; am vrut să surprind cum arată zilele lor obișnuite, ce fac prima dată când se trezesc, ce simt atunci când se privesc în oglindă, ce iubesc la ele, ce vor să schimbe.

Am conversat cu femei cu vârste cuprinse între 23 și 91 de ani.

Pe Aluziva am apreciat-o pentru naturalețea ei, pentru faptul că nu promovează o imagine falsă de femeie editată și îmbogățită cu filtre și, mai mult de atât, pentru ceea ce face din punct de vedere umanitar, pentru implicarea ei constantă în campanii de violență împotriva femeilor, pentru bibliotecile construite în școli din zone defavorizate, iar mai târziu pentru cât de devotată a fost refugiaților ucrainieni pe care i-a primit în casa ei.

Maria Popovici, dintre toate comediantele, mi-a atras atenția prin dezinvoltura sa. Am vrut să aflu ce simte atunci când colegii de breaslă fac glume despre aspectul ei fizic și ce a motivat-o să adopte din nou un stil de viață sănătos.

Multe dimineți am petrecut ascultând-o pe Gilda Comârzan de la Radio Guerrilla. La finalul interviului pe care i l-am luat pentru acest proiect mi-a oferit, cred, cel mai bun sfat: să nu mă compar niciodată cu alții. De asemenea, mi-a plăcut la ea și felul în care combină jurnalismul cu fotografia ei intimă.

Pe Melinda Teohari mereu am privit-o ca pe o femeie curajoasă: și-a deschis un restaurant pentru că refugiul ei e mâncarea, într-o perioadă de stres și-a ras tot părul, iar mai târziu vulnerabilitatea pe care o are m-a emoționat.

Camelia Cavadia s-a apucat de scris după 40 de ani și este o femeie care nu se consideră puternică. Vorbind cu ea, am aflat de ce a amânat cea mai mare pasiune ai ei și am realizat că în momentele de cumpănă pe care le-a avut a demonstrat că timiditatea și firea emotivă se pot transforma într-o armă.

Acum 5 ani am cunoscut Bookletta, geanta pentru cititoare, iar doi ani mai târziu am întâlnit-o pe femeia care a creat-o, o tânără din Republica Moldova, care, la doar 24 de ani, a renunțat la orice job și a realizat un accesoriu pentru femeile care citesc.

Mereu am considerat-o pe Simina Cernat o Elizabeth Gilbert (autoarea cărții Mănâncă, roagă-te, iubește). Fata asta a plecat singură în Asia ca să se regăsească.

Apoi, mi-am dorit să surprind și povestea Dariei Jane, femeia trans, pentru care transformarea în ceea ce este azi a fost o cursă lungă, costisitoare și extrem de emoțională, îngreunată de multe ori de abuzuri.

Bogdana Goea mi-a fost colegă de muncă acum mai mulți ani. În pauzele noastre de cafea, mi-a spus pe scurt povestea ei. De la cum, imediat după liceu, a plecat în Japonia și a pozat pentru publicații mari precum Vogue până la momentul în care a aflat că tatăl ei a murit și a simțit nevoia să renunțe la cariera ei doar pentru a se apropia de familie și pentru a regăsi stabilitatea.

Pe Bianca Adam o urmăream pe YouTube cu colegele de liceu. Țin minte că nu ratam nicio postare nouă și nu pot să uit cât de mult îmi plăcea simțul umorului pe care-l avea. Consider că Bianca este o piesă importantă în acest proiect fiindcă și-a găsit drumul în viață de la frageda vârstă de 14 ani.

Apoi, Marilu Dobrescu este o divă a Social Media-ului românesc. Mai mult decât atât, la doar 23 de ani, își dorește să devină mamă și face tot posibilul să își atingă acest obiectiv.

Poemele Norei Iuga le-am descoperit prin liceu, iar prin facultate romanele. Am avut ocazia să stau de vorbă cu ea imediat după ce am terminat de citit Hipodrom, ultimul său roman autobiografic. Pentru mine, Nora e mai mult decât un model, e o legendă, iar prezența ei în acest proiect mi s-a părut esențială. Nu doar că pentru că a fost bună prietenă cu Gellu Naum, autorul Zenobiei, carte care a m-a inspirat să-mi denumesc proiectul Zenobistele, ci și pentru că a reușit să-și păstreze feminitatea și puterea indiferent de traumele și abuzurile prin care a trecut, de regimul politic, de iubiri eșuate sau împlinite.

Și asta e doar o mică parte din poveștile din Zenobistele.

Zenobistele e pentru femeile care trebuie să afle că nu sunt niciodată singure în procesul transformării lor.

Proiectul ăsta e pentru femeile care, ca și mine, caută să se regăsească. Care poate au nevoie de un sfat pe care nu au de la cine să-l primească, care urmăresc influenceri pe Social Media și tânjesc după o viață ca a lor, care poate au fost pipăite la locul de muncă și rămân pe acel post deoarece au nevoie de bani, care au fost lovite de iubiții lor și rămân doar din frica de a nu fi urmărite, sau pentru cele care își urăsc corpul și renunță la toate bucuriile mici. Pentru femeile care sunt excluse din orice grup, judecate pentru că au mai multe kilograme decât trebuie, care citesc mai mult și sunt considerate tocilare, pentru femeile acostate de un străin pe stradă căruia nu-i răspund, iar apoi sunt etichetate ca tipe ușoare, care nu pot ieși dintr-o relație toxică, care aleg să se culce cu mai mulți bărbați, care nu au o relație monogamă, care iubesc alte femei, care nu-și doresc copii, care vor să fie mame, care nu se simt iubite de nimeni.

Cartea-exercițiu

Iar pentru ca această carte să nu fie „doar” o lectură de weekend, l-am rugat pe iubitul meu, romancierul Andrei Ruse și directorul editurii Hyperliteratura, care m-a ajutat în tot mersul acestui proiect și inclusiv în redactarea textelor, să gândească la fiecare final de „poveste” o serie de exerciții introspective și de creative writing totodată, prin care să încurajeze cititoarele să pună în practică sfaturile sau ideile primite de la modelele feminine selectate în carte și să se descopere. Așadar, Zenobistele au devenit și o carte din categoria „dezvoltare personală” în adevăratul sens al cuvântului, la care e bine să adaugi un caiet sau o agendă în care să notezi și să încerci să lucrezi temele pe care ți le propunem.

În final, sper ca această carte să te ajute cel puțin cât m-a ajutat pe mine atunci când am scris-o.

Proiectul ăsta m-a responsabilizat, faptul că s-au implicat atât de multe femeie m-a motivat să nu renunț la el. M-a ajutat să fiu mai atentă la mine, să am grijă nu doar de chipul meu, ci și de ceea ce simt. M-a făcut să conștientizez faptul că mă comparam constant cu alte femei și cu mine, cea din trecut, lucru pe care deja am început să-l schimb. Mi-am dat seama că toate aceste femei realizate au niște puncte comune: citesc foarte mult și fac terapie, două lucruri esențiale în dezvoltarea lor. Și am realizat și că m-am așezat pe drumul meu, iar asta e direcția în care vreau să continui să evoluez.

Comandă cartea de aici.