Ce am învățat în primul an de Zenobisme
Acum un an, cam pe vremea asta, lucram zi și noapte la un proiect colectiv. O revistă feministă. Aveam o echipă mică, dar foarte dedicată. Cumpărasem domeniu, alesesem o temă, venisem cu un concept de brand. Aveam partea de grafică pusă la punct și vreo 10 materiale deja scrise. La fel, pagina de Facebook și contul de Insta erau gata de marea lansare.
Revista purta numele de Zenobisme.ro. De ce Zenobisme? În urmă cu ceva ani, citisem Zenobia lui Gellu Naum. M-a fermecat și m-a inspirat romanul. Așa că, atunci când am început să coc ideea unei comunități cu și pentru femei, nu exista un personaj românesc mai reprezentativ.
Așa cum zice și Gellu Naum:
Pentru Zenobia nimic nu e mărunt sau obișnuit; în privința acesta ea seamănă cu o lupă în care lumea se redimensionează, firesc și de la sine, în tipare lente, și nu se chinuie să fie…
Zenobisme ca revistă
Începutul a fost exploziv. Emoțiile mele erau atât de mari încât zilnic mă simțeam copleșită. Nu știam dacă pot să coordonez o echipă. Ultima oară când făcusem asta aveam 19 ani și eram lider Avon. Rolul meu era cu totul altul. De multe ori îmi era teamă să nu fac un pas greșit, să nu merg pe un subiect care să nu prindă, să nu iau în echipă o persoană toxică pentru proiect. Dar pe lângă toate astea, eram atât de entuziasmată încât nu voiam să fac altceva. Lucru imposibil, mai ales în acel punct.
Lansasem revista fără niciun buget, iar ea nu avea cum să producă bani. Plus, trebuia să trăiesc și eu din ceva.
În paralel, lucram ca freelancer pe Social Media cu niște brand-uri și eram în căutarea unui job. Aveam senzația că lucrez de zor și nu câștig mai nimic.
Zenobisme, revista, îmi dădea foarte mult entuziasm. Îmi oferea un spațiu virtual în care puteam începe să mă descopăr cunoscând poveștile altor femei.
Cu fiecare zi, revista noastră era din ce în ce mai citită.
Am reușit să mă angajez. Job-ul îmi fura cea mai mare parte din timp. Mă storcea de energie și nervi. Îmi era aproape imposibil să mai pot gândi programe editoriale, să mai scriu articole, să fac Social Media and so on. Aveam o șefă dubioasă care mă făcea să-mi pierd încrederea în mine și în munca pe care o prestez.
Ușor, ușor am început să nu mă mai regăsesc. Nici la job, nici în Zenobisme ca revistă.
Țin minte și acum ziua în care m-am hotărât să transform Zenobisme.ro într-un blog personal. Ninsese cu o noapte înainte și afară era extrem de frig. Încă lucram la firma de care vă povesteam mai sus. Luasem o pauză ca să-mi fac o ceașcă de ciocolată caldă. Eram la bucătărie când iubitul meu a venit la mine și m-a întrebat dacă sunt bine.
– Nu, i-am zis. Nu știu dacă Zenobisme e o revistă sau poate deveni una. Mă regăsesc mult în proiect, dar nu așa. Nu prea-mi place și nici nu vreau să-l împart.
– Fă ce simți. Investește în tine, mi-a spus.
Și l-am ascultat.
Cartea care m-a schimbat
E posibil ca nestatornicia mea când venea vorba de proiecte să fi fost o chestie specifică vârstei. Până la 23 de ani am schimbat job-urile și blogurile personale ca pe șosete fiindcă nu mă satisfăceau. Asta până la Zenobisme. Când am hotărât să fac tranziția, m-am temut că voi renunța iar. Dar apoi, pe la finalul lui decembrie, am început să conturez în minte o carte.
Starea mea psihică, lipsa de entuziasm, confuzia, nivelul scăzut de încredere pe care-l aveam m-au motivate să adun într-o carte poveștile unor femei care m-au inspirat de-a lungul timpului.
Eram convinsă că nu-s singura tânără care merge pe un drum străin, care are senzația că nu știe cine e. Cum pe piața românească de carte nu exista nicio culegere de povești autohtone ale femeilor care au reușit, m-am gândit să mă apuc eu de una.
Mi-am făcut o primă listă și din 7 ianuarie am început să le scriu femeilor pentru a le propune să participe la proiect.
Luni de zile am stat de vorbă, am adunat material, am făcut interviuri. Apoi a trebuit să mă mut din casa în care locuiam atunci, am făcut pentru prima dată Covid, am renunțat la idea de a mai avea job-uri și m-am concentrate doar pe freelancing și, în final, am început să scriu.
Spre finalul lui iunie am văzut primul exemplar tipărit vreodată din Zenobistele.
Digital Divas m-a făcut să conștientizez pentru cine scriu
Tot proiectul ăsta a fost ca un exercițiu de dezvoltare personală, de vindecare și autoînțelegere. Mi-a dat un sens, m-a poziționat pe drumul meu și mă împlinește în fiecare zi.
După cum am mai zis, Zenobistele a ieșit din tipar pe la finalul primei luni de vară, iar la începutul lui iulie a intrat în librării. Tot pe atunci am reluat scrisul constant pe blog, pentru că lăsasem asta pe un plan secund.
În august, am avut surpriza și bucuria de a fi nominalizată la categoria de Best Lifestyle blogger, alături de Mara Coman, Diana Cosmin, Laura Cosoi și nu numai. Nu am câștigat fiindcă eram prea mica, dar nominalizarea m-a făcut să conștientizez că eu sunt, în sfârșit, bine cu mine și că rolul meu în online-ul românesc e să ascult și să fac cunoscute poveștile femeilor de pe meleagurile noastre care nu au (încă) o voce.
Cam așa a trecut primul an din viața Zenobisme. A fost plin, au avut loc transformări, împliniri, redescoperiri și reîndrăgostiri interioare. Anul ăsta sărbătoresc prin a spune Zenobisme, c’est moi.