Isabelle Vijiiac: „dacă nu mă simt confortabil în ceea ce port, renunț la acel obiect”

Isabelle Vijiiac este o femeie pe care o admir de multă vreme, care și-a găsit libertatea în designul vestimentar. Am cunoscut-o la finalul lui 2023, la atelierul de Coronițe de Crăciun organizat de fetele de la Flori Sauvage.

Am fost împreună să ne luăm câte o cafea la localul din apropiere, am început să povestim, iar lucrurile s-au legat imediat. Am avut senzația că stau de vorbă cu o veche prietenă.

Cum erai în copilărie?

Și acum mă simt adesea un copil, mereu curios și fascinat de lucrurile noi pe care le descoperă. Am fost dintotdeauna asemenea unui explorator, eram în căutarea poveștilor, îmi plăcea mereu să meșteresc câte ceva alături de bunicii mei care locuiau la țară – pe lângă bunica stăteam să fur din tainele croitoriei, pe lângă bunicul meu din tainele tâmplăriei. Și țin minte că eram încântată să văd cum rodeau toate cele pe care le puneau ei în pământ. Mereu voiam să-mi dea și mie un petec de grădină să-mi plantez propriile legume.

Am fost un copil cu o imaginație bogată și cu o energie de nestăvilit. Inventam piese de teatru cu păpușile mele, le cream haine, dădeam rețete medicale „pacienților mei” (pentru că mama este medic, încercam să-i fur subtil din tainele meseriei), scriam poezii, desenam mereu pe toate caietele.

Care a fost primul tău job?

Primul și singurul job (pentru că acum nu definesc ceea ce fac ca un job, ci mai mult ca o pasiune pe care am transformat-o într-o sursă de venit și împlinire profesională) a fost, după terminarea facultății, a fost cel de one woman show într-o firmă ce importa țesături de lux în Romania.

Am învățat foarte multe în perioada scurtă petrecută acolo pentru că eram responsabilă de o mulțime de task-uri pe care nu le învățasem în facultate, dar care mi-au fost utile ulterior în postura de tânăr antreprenor. Mi-am dat demisia când nu am mai rezonat cu ceea ce făceam și deja visam să-mi transform schițele în realitate.

Cum ai intrat în domeniul designului vestimentar?

Ideea de a urma cursurile de modă a apărut înainte de terminarea liceului, când mama m-a întrebat ce facultate mi-ar plăcea să urmez. După câteva dezbateri, am rămas la varianta de a mă înscrie la Universitatea de Arte din București. Tot mama a fost cel mai mare susținător al meu pe tot parcursul meu educațional și ulterior, în primii ani de antreprenoriat.

Pentru mine totul a început ca o joacă. Primele colecții, primele participări la târguri de profil, primele ședințe foto – experimentam foarte mult, nu aveam un plan de business pe care să-l urmez și nu regret absolut deloc acest lucru. Am avut toată libertatea să descopăr direcția estetică a brandului și pe mine deopotrivă prin intermediul creațiilor mele.

Acum mi se pare că am avut parte de un statut privilegiat. Pentru mine ar fi ideal să las doar imaginația să dicteze estetica noilor piese vestimentare, fără să conteze componenta financiară a businessului.

Cum și când ai pus bazele brandului tău?

Povestea Atelierului a pornit acum 13 ani cu câteva produse pe care le realizam singură și le publicam pe internet. Ulterior am participat la câteva târguri de designer ce tocmai se lansaseră în peisajul bucureștean și așa am ajuns să strâng în jurul meu o comunitate de femei minunate din care fac parte cliente sau persoane publice care m-au susținut încă de la început.

Acela a fost momentul în care am înțeles că am nevoie de un spațiu în care să expun permanent creațiile mele, unde să  pot primi clientele pentru probe și să-mi amenajez un spațiu de lucru mult mai mare.

În 2013, am deschis pentru prima dată ușile showroom-ului în care mă aflu și acum, un loc în care m-am simțit acasă din prima clipă. Mi-am dorit să fie un atelier de creație vestimentară sur mesure, inspirată de procesul prin care bunica mea își croia și cosea singură hainele care arătau impecabil.

Am înțeles cât de important este să porți o haină realizată pe dimensiunile tale, în culori și croiuri care să pună în valoare atuurile siluetei tale și în același timp definirea unei estetici coerente și care să rezoneze cu felul tău de-a fi.

Îmi place ca hainele create de mine să iasă din tiparele cotidianului ce definesc moda în prezent.

Tot ceea ce fac acum este de fapt un proces continuu de învățare deoarece țesăturile prind viață diferit pe corpul nostru, pot schimba complet trăsăturile unei persoane, iar culorile ne insuflă de multe ori o stare de bine, rezonează cu emoțiile pe care vrem să le transmitem.

Acum în atelier, pe lângă piesele în ediție limitată sau unicat disponibile, ai posibilitatea de a-ți crea propria rochie alegând din multitudinea de țesături și schițe ale modelelor existente. De multe ori clientele îmi cer îndrumarea pentru a le recomanda ce tip de rochie li s-ar potrivi cel mai bine, deci pot spune că ofer și servicii de consultanță vestimentară.

Ideea aceasta are și o componentă sustenabilă la mijloc pentru că realizarea unei garderobe personalizate din țesături de calitate superioară, pe dimensiunile clientei, reduce risipa de haine pe care suntem tentați să o facem din ce în ce mai mult atunci când mergem shopping impulsiv.

Care sunt pașii pe care un designer îi parcurge la început de drum?

Nu am o formulă magică pentru cei ce aspiră la această meserie. Pentru mine a funcționat intuiția, prietena mea cea mai bună, cum o alint eu. O ascult cel mai des atunci când sunt pe punctul de a lua o decizie. Mă ghidez mult după ce simt, emoțiile au un loc important în tot ceea ce fac.

Ce te inspiră atunci când creezi o rochie?

Tot ce mă înconjoară, în momente diferite. Poate fi o carte, un film, o melodie pe care tocmai am descoperit-o – chiar ieri am fost la un concert de muzică clasică și preț de câteva minute am visat pe acordurile unei melodii o rochie pentru primăvara aceasta. De asemenea, mă poate inspira și o plimbare prin natură, o călătorie într-un loc nou, o vizită la muzeu, o întâlnire cu o prietenă dragă, o dimineață începută cu o cafea bună.

Muza mea este destul de capricioasă, dar și foarte darnică.

Care este piesa ta vestimentară preferată?

Rochia în toate formele ei. Ador rochiile. Fie că sunt din țesături uni, cu imprimeuri florale, din bumbac, in sau voaluri diafane, sunt cea mai constantă prezență în colecțiile mele.

Îmi plac volumetriile mânecilor, de aceea multe dintre ele au elemente de inspirație victoriană, dar fără austeritatea caracteristică acelor timpuri.

Îmi place să păstrez proporții armonioase în tot ceea ce creez. Rochiile mele sunt definite de un aer boem, feminin, cu linii simple, lejere, ușor de inclus în garderoba personală. Prefer țesăturile prietenoase cu mediul și pielea noastră, mai ales pentru sezonul cald.

Recomandă-mi 3 cărți cu și dspre modă.

Mi-au plăcut biografiile lui Gabrielle Chanel, Elsa Schiaparelli, Christian Dior și multe albume de artă sau de evoluție a stilului vestimentar de-a lungul timpului.

Pe mine cel mai mult m-au inspirat în procesul creativ filmele vechi alb-negru, perioada favorită fiind Nouvelle Vague, o mișcare cinematografică franceză ce a dat lumii pelicule superbe ca Breathless, Vivre sa vie, Cleo from 5 to 7, acestea fiind doar câteva dintre favoritele mele.

Cred că stilul personal se cristalizează în timp și evoluează odată cu noi prin alegerile pe care le facem zilnic, fie că este vorba de o alegere vestimentară sau de altă natură. Important este să rămânem deschiși ideilor noi și să depășim stereotipurile despre cum ar trebui să ne îmbrăcăm la o anumită vârstă sau ca să ne arătăm statutul social, aspect lipsit de grație de cele mai multe ori.

Eu am o singură regulă momentan: dacă nu mă simt confortabil în ceea ce port, renunț la acel obiect în secunda următoare, indiferent de valoarea lui materială sau emoțională. Nu-mi place să mă atașez de obiecte care nu-mi stârnesc emoție.

La ce te gândești când auzi femeie puternică?

În definiția mea actuală, o femeie puternică este cineva care se află într-o călătorie permanentă de autocunoaștere, care își setează limite sănătoase în interacțiunea cu ceilalți, care își reevaluează constant prioritățile și căreia nu îi este frică să recunoască atunci când se simte vulnerabilă sau să ceară sprijin atunci când se simte copleșită de task-uri ce nu îi mai permit să aibă momente de respiro.

Când ai simțit că a început procesul transformării tale în femeie?

Nu știu dacă pot pune un punct de start pe harta aceasta, a transformării în ceea ce sunt azi. Simt că toți pașii de până acum, toate momentele în care am simțit bucurie, dar mai ales tristețe și deznădejde au fost catalizatorii acestei transformări. Cred că acele momente de restriște emoțională ne transformă mult mai mult decât cele de fericire maximă. Abia atunci ne dăm seama de cât de puternici suntem, de câte resurse dispunem să trecem peste situațiile tensionate din viața noastră.

Ce le sfătuiești pe femeile care sunt într-o perioadă de regăsire?

Să fie sincere cu ele, cu ce își doresc, cu ce rezonează în viața lor, la momentul respectiv. Femeile posedă o intuiție de invidiat, dar de multe ori o ignoră.

Am fost atât de acaparați de ideea asta că femeia este egală bărbatului în toate privințele încât ne-am pierdut pe drumul acesta, al încercării de a ne dovedi puterea prin a ne sacrifica feminitatea și fragilitatea.

Aș vrea să ne respectăm în primul rând libertatea de a alege, de a fi autentici, indiferent de gen și să ne oferim mai degrabă sprijin și înțelegere în momentele dificile.

Foto (C) cover Desene cu lumină