„De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”, un film despre iubire
Când vorbesc despre Nora Iuga, vorbesc despre iubire. Acesta a fost și sentimentul pe care l-am simțit pe parcursul filmului documentar, regizat de Carla Teaha, pe care l-am văzut în premieră la Cinema Elvire Popesco.
De Nora Iuga m-am îndrăgostit când eram în liceu. Obișnuiam să împrumut volumele ei de poezie de la bibliotecă, ca mai apoi să le citesc, pe ascuns, la orele de matematică și chimie. Probabil din acest motiv am avut câte doi de patru, consecutiv, în ambele semestre din clasa a X-a.
Mi-a plăcut sinceritatea și autenticitatea cu care scria despre dragoste, erotism și chiar literatură, mai mult, am iubit imaginile onirice. Apoi, chiar la începutul pandemiei, odată cu „Hipodrom”, mi-am dat seama că Nora Iuga este una din scriitoarele mele favorite.
Am devorat cartea sa autobiografică în care povestește cum, la douăzeci și un pic de an, a furat dintr-un cimitir un craniu de femeie pe care l-a transformat în lampă, despre cele două violuri prin care a trecut, despre relația cu poezia și scrisul, despre calul alb pe care l-a văzut într-o vitrină din Sibiu și despre visul ei neîmplinit (încă) de a deveni actriță.
De ce Nora merită un film
Nora Iuga s-a născut în data de patru ianuarie 1931, într-o familie de artiști. Mama ei era o balerină, iar tatăl șef de orchestră.
„Din doi artiști nu putea să se nască decât o artistă”, mărturisește Nora zâmbind.
Copilăria ei a fost una aparte. petrecând cele mai multe momente în vagoane de tren și săli de operă, Nora visa să devină balerină, ca mama ei. Aceasta obișnuia să-i spună cu severitate că, din cauza temperamentului și personalității de care a început să dea dovadă de la o vârstă fragedă, va ajunge o femeie ușoară.
Așadar, după treizeci de ani, sub influența romantică a poetului Nino, soțul ei, Nora a început să scrie poezie. A transformat paginile albe într-un soi de scenă unde a început să joace, remarcându-se ca fiind „marea doamnă a literaturii”.
Femeia care a împlinit visul Norei
Am aflat că urmează ca Nora să aibă un film al ei dintr-un interviu pe care scriitoarea l-a oferit celor de la Digi, acum un an și ceva, la scurt timp după ce eu am povestit cu ea pentru „Zenobistele”, cartea mea de debut despre feminitate și regăsire.
Îmi amintesc cât de fericită am fost atunci că un regizor român dorește să o surprindă pe Nora într-un film documentar. Bineînțeles, m-am întrebat cine este această persoană care vrea să se ocupe de un asemenea proiect unic.
Este vorba de Carla Maria Teaha, femeia cu care am stat de vorbă în vară pentru Haute Culture by Biz.
Carla Teaha și-a început cariera, la 19 ani, ca PR și om de comunicare. La 24 de ani, s-a înscris la Facultatea de Artă Teatrală și a jucat în teatru, filme și seriale românești. 2023 este anul debutului ei ca regizor, aducând pe Marele Ecran un film documentar despre Nora Iuga.
Traseul ei s-a schimbat în momentul în care a cunoscut-o pe Nora. Aceasta trebuia să joace într-un spectacol-lectură după „mai drăguț decât Dostoievski”, o carte de-ale Norei, scrisă în colaborare cu Angela Baciu. Într-o zi, s-a întâlnit cu cele două scriitoare la Grădina Verona.
Ceva mai târziu, actrița a invitat-o pe Nora la emisiunea „Roz”, de la Radio Guerrilla, pe care o realizează și acum și unde prezintă femei care o inspiră. Atunci, a simțit ea, s-a atins cea mai importantă bornă care a dus la nașterea filmului.
O emisiune la radio nu i s-a mai părut suficientă. Nu voia să o lase pe Nora să plece „în cea mai mare călătorie”, așa cum spune chiar poeta, fără să o imortalizeze.
În octombrie 2019 au început filmările și undeva prin 2021 s-au încheiat, iar documentarul surprinde și nașterea și lansarea romanului Hipodrom, în care Carla a găsit și fraza „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”, care a devenit titlul filmului.
„De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”
În această vară, filmul „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” s-a mai întâlnit cu publicul în diverse orașe. Vedeam pozele de la ecranizări și îmi era ciudă că nu m-am numărat printre cei din sală.
Acesta a fost filmul pe care l-am așteptat tot anul. Premiera a avut loc pe 14 noiembrie, la Cinema Elvire Popescu. Am ajuns puțin mai devreme, cu doi colegi de la Haute Culture, fiindcă urma să o fotografiem pe Nora pentru cel de-al cincilea număr al revistei, unde veți putea citi al treilea interviu pe care i l-am luat autoarei.
Am fost atât de emoționată, fiindcă atunci am întâlnit-o pentru prima dată pe Nora, am povestit cu ea și chiar mi-a semnat exemplarul meu din „Hipodrom”.
Cu aceste emoții m-am așezat în scaunul din sala de cinema. Am fost cucerită de fragmentul în care Nora, stând întinsă în pat și îmbrăcată doar în dresuri, făcea exerciții pentru picioare. Vulnerabilitatea și delicatețea acestei scene m-au cutremurat.
M-am distrat când Nora, înainte să iasă din țară pentru a merge la cel mai mare târg de carte din Frankfurt, și-a dat seama că și-a uitat buletinul acasă. Am plâns atunci când vorbea despre poezie și despre perioada în care a fost interzisă de comuniști din cauza „erotismului morbid” din textele sale.
„De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” este mai mult decât un documentar despre un scriitor român. Este un film de stare, este un film despre emoție, iar Carla Teaha a reușit să o surprindă pe Nora exact așa cum este, așa cum scrie despre sine în cel mai recent roman, „Hipodrom”.
Vă încurajez să mergeți la cinema să vedeți filmul, apoi să intrați pe Cărturești și să o cunoașteți pe Nora Iuga și prin ceea ce a publicat.