Cât de mult TREBUIE să te expui în online? O lecție despre empatie
Ne luăm multe modele din online. Fie că sunt cântăreți, actori, scriitori ori, pur și simplu, creatori de conținut sau, mai scurt, influenceri. Îi urmărim pe Instagram. Pe TikTok. Pe YouTube. Pe tot ce se poate. Le dăm like-uri. Le scriem comentarii și mesaje. Le urmărim fiecare Story ca pe un nou episod dintr-un serial și, cumva, ne pierdem pe drum, uităm că sunt și ei oameni.
Prin meseria mea, am ajuns de-a lungul timpului să intervievez anumiți influenceri. Unii mai falși decât un pate vegetal din supermarket, iar alții care sunt și trăiesc așa cum se prezintă în online.
Ideea acestui articol mi-a venit după ce am văzut comentariile unor persoane la „Procedura secretă”, clipul de pe YouTube în care Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu împărtășesc călătoria prin fertilizarea in vitro și în care își anunță, după patru ani, despărțirea.
Unele doamne „se lăudau” cu faptul că ele au rămas însărcinate din primele încercări, altele întrebau ce au de gând să facă cu casa pe care au cumpărat-o în urmă cu câteva luni ori cu cei doi căței. Alții i-au acuzat să sunt „fake” și surprinși exclamau: „dar, vai, cât de artificială este Social Media!”.
„Procedura secretă”: un documentar românesc despre infertilitate
Chiar dacă apreciez mulți creatori de conținut și cu unii am avut șansa să povestesc, simt nevoia să mărturisesc că nu prea sunt consumatoare de content online. Însă, atunci când mi-a apărut notificare care anunța că „Procedura secretă” este on, acel video pe care Marilu a spus că-l pregătește de multă vreme, știu că mi-am umplut sticla de apă, m-am retras în birou și m-am așezat în fața laptopului așteptând un final fericit.
La fel ca restul urmăritorilor, de-a lungul timpului, am văzut unele Story-uri în care Marilu se trezea din anestezie ori în care zicea că nu se simte bine, ba chiar postarea de anul trecut (sper să nu greșesc) în care mărturisește că vor mai încerca o dată. Chiar dacă nu a pus punctul pe i, era destul de clar despre ce a fost vorba.
Într-o țară în care infertilitatea este (încă) un subiect tabu, în care, ca femeie care abia a trecut de 20 de ani, ești întrebată constant „dar când o să faci un copil?”, în care dacă nu vrei să ai un copil înseamnă că „nu îți faci datoria de femeie”, Marilu și Iustin ne-au plimbat prin călătoria brutal de sinceră a unui cuplu tânăr care se confruntă cu această problemă.
De la clipele pline de romantism în care făceau dragoste în natură, la injecțiile cu hormoni făcute în burtă până la menstruațiile care au dus-o în pragul leșinului. Cei doi au trăit patru ani plini de durere, patru ani în care relația lor a ajuns să se destrame.
Atât Marilu, cât și Iustin au fost mereu genul de oameni extrem de transparenți cu urmăritorii lor. De la mici certuri pe care le mai împărtășeau în mediul online, detalii concrete referitor la încasările lor și chiar referiri la „Procedura secretă”.
Mai straniu nu mi s-a părut că au primit „hate”, că au fost judecați de public că „le-au prezentat un ideal de relație care, de fapt, nu există în viața reală”, ci faptul că unii au „prins” doi OAMENI care se află într-un moment de vulnerabilitate absolută și i-au lovit unde doare mai tare.
Care mai este misiunea unui influencer?
Un influencer este un creator de conținut, un lider și chiar un formator de opinie. Acesta are carismă și știe cum să se adreseze publicului larg. Prin platformele sociale, el sau ea reușește să ajungă la oamenii potriviți mult mai ușor.
Cu toate acestea, un influencer nu îi aparține publicului. Nu trebuie să se simtă dator să împărtășească fiecare detaliu al vieții lor cu urmăritorii. Asta nu înseamnă că este „fake”, că minte, că este un șarlatan care profită de naivitatea și fidelitatea fanilor din online.
Faptul că Marilu și Iustin au ales să nu împărtășească în timp real fiecare detaliu al procedurii nu este o lașitate ori o trădare, ci o alegere prin care și-au permis să aibă puțină intimitate.
Am auzit voci care spuneau că au mințit în legătură cu relația lor, că au jucat niște roluri, că s-au prefăcut atât de bine încât oamenii au ajuns să creadă că acesta este idealul de relație.
Dacă doi oameni au ajuns să se despartă nu înseamnă că nu s-au iubit ori că tot conținutul postat împreună este regizat. Tu, ca și utilizator obișnuit de Social Media, care are în listă doar prieteni, anunți pe Facebook de fiecare dată când te cerți cu soțul ori cu iubitul? Ori când ești răcită? Ori când treci, poate, printr-o intervenție chirurgicală? Sau alegi să postezi imagini din vacanțe, selfie-uri în care sunteți îmbrățișați și citate inspiraționale?
Asta nu înseamnă că ești fals, că minți, ci doar că alegi să inspiri oamenii cu un conținut frumos. Ei bine, același lucru este valabil și în cazul influencerilor. Singura diferență sunt cifrele.
Chiar dacă ai cinci mii de urmăritori, 10 mii, 15 mii, 70 de mii, 300 de mii de urmăritori, asta nu înseamnă că ești un robot prin care injuriile trec. Chiar dacă pe unele le ignori, de altele râzi, tot se întâmplă ca unul, la un moment dat, să te atingă în sens negativ. Și brusc, fiindcă așa mai funcționează uneori mintea noastră, toate mesajele pozitive și cele de susținere se șterg.
Cât de „real” să fii în Social Media
În momentul în care scriu acest articol, trec printr-o perioadă destul de stresantă. Mă simt presată de unele proiecte pe care le am în derulare, de faptul că am migrat de la PFA la SRL și încerc să învăț, din mers, cu ce se mănâncă asta și lista nu se oprește aici.
De asemenea, a trecut foarte mult timp de când nu mi-am mai luat o vacanță reală, în care nu am avut o săptămână întreagă în care să nu fac ceva de natură profesională.
Mă simt apăsată, obosită și pe lângă asta mai trebuie să-mi vină și menstruația, care încă este o bătălie pentru mine.
Faptul că nu sunt în apele mele nu vreau să se reflecte în feed-ul meu din Instagram. Am mai pus câteva Stories legat de felul în care mă simt, și asta când am avut starea necesară și energia să comunic online.
Și este absolut normal. Fiindcă tot eu sunt în fotografiile pe care l-am postat zilele acestea de la ședința foto cu Muna Radu din Valea Doftanei. Tot reală sunt. Iar energia pozelor mă încurajează să îmi mențin active conturile personale în această perioadă haotică și plină.
În final, aș vrea să subliniez faptul că „Procedura secretă” este, din punctul meu de vedere, un gest de curaj. Marilu și Iustin au început acel proiect cu scopul de a-l arăta copilului lor, iar în final, chiar dacă rezultatul nu a fost acela pe care-l visau, au fost transparenți. Și-au împărtășit, public, călătoria.
După trei zile de la publicare, „Procedura secretă” are 1,7 milioane de vizionări și este pe locul 1 în Trending pe YouTube. Scopul lor nu a fost acela de a face reclamă, nu este vorba despre PR, ci despre emoția și durerea care a trecut de ecrane.