2021 a fost anul în care am schimbat 5 job-uri, m-am îngrășat 15 kile și am citit 51 de cărți semnate de femei

La fiecare final de decembrie sper la un an mai bun și îmi fac o listă de rezoluții, ca toată lumea. Și, la fel ca mulți alții, rar ating tot ce mi-am propus. Așa s-a întâmplat la finalul lui 2020. Nici nu mai am lista aia. Mai bine. Nu vreau să intru în 2022 într-o notă negativă. Nici nu știu cum să etichetez 2021: anul în care m-am mutat într-o casă veche din centrul Bucureștiului? Anul în care am adoptat un cățel? Anul în care mi-a murit pisica? Anul în care am văzut-o pe mama după 2 ani? Anul în care am pus bazele Zenobisme? Anul în care cântarul m-a speriat? Anul în care am schimbat 5 job-uri și am avut mai multe colaborări decât degetele de la ambele mâini? Anul în care am citit mai multe autoare decât autori? Poate toate asta sau nimic din ce am enunțat mai sus nu-mi definesc 2021-ul. A fost cel mai dubios an pe care l-am trăit. Din care am avut de învățat. Mult.

Aș putea să scriu despre toate lunile în care am mâncat FastFood și ciocolată până am ajuns să port doar colanți și bluze largi ca să mă simt bine, despre alergătura după bani, pierderea job-urilor și demisii, despre depresia pe care am avut-o la începutul lui decembrie, despre perioadele în care mi-am pierdut încrederea în mine, despre dorul de casă și de ai mei, despre vaccin, despre frica de a lua Covid, despre izolare, despre proiecte schițate care s-au încheiat la fel cum au început, fără niciun fel de artificii, despre eșec, după eșec, după eșec, dar n-am să fac asta.

Așa cum v-am obișnuit, o să vorbesc despre cărți. La începutul lui 2021, am intrat pe GoodReads și am setat ca Goal să citesc 85 de cărți. Am reușit să depășesc pragul cu două. Probabil singura mea reușită din an. Mai mult decât atât, din cele 87 de titluri, 51 sunt semnate de femei. Nici nu știu de ce. Probabil pentru că, din cauza lipsei de încredere, am căutat să-mi regăsesc feminitatea, femeia sălbatică din interiorul meu, așa cum spune autoarea cărții Femei care aleargă cu lupii. Am crezut că dacă citesc mai multă literatură scrisă de femei și mai multă nonficțiune, nu o să mă mai simt singură în călătoria asta interioară, că o să descopăr o scurtătură. Nu s-a întâmplat asta, dar toate cărțile pe care urmează să le enumăr, pe moment, au reușit să mă bucure, să mă răscolească sau să mă aline.

Nu o să stau acum să vorbesc despre fiecare carte în parte, însă sunt câteva titluri demne de menționat.

Vânătăi ascunse: Ce nu știi despre violența domestică te poate ucide, de Rachel Louise Snyder

Când am început să citesc cartea asta nu eram în cea mai fericită perioadă a mea. Lucram cam 12 ore pe zi la o revistă de gagici, ca și Copywriter. Mi-a luat cam două săptămâni să o termin, pentru că eram prea obosită la finalul unei zile și citeam mai mult în weekenduri. Mi-a plăcut fiindcă nu e o carte corect politic, nu dă lecții, nu explică cum ar trebui să…, ci spune poveștile unor femei care au fost ucise de proprii soți sau iubiți. În România sunt foarte puține cărți pe tema asta, iar faptul că se traduc astfel de titluri mă bucură nespus. Dacă nu a ajuns în mâinile voastre până acum, puteți să o puneți pe lista pentru 2022.

Anul gândirii magice și Nopți albastre, de Joan Didion

Ei, Didion a fost revelația lui 2021. Cu aceste titluri a început colaborarea mea cu Editura Trei. Din fericire, am răsfoit două cărți despre doliu (doliul după moartea partenerului de viață și doliul după moartea copilului) detașată. Chiar și așa, Joan m-a sfâșiat cu scriitura ei. Lecturând-o am simțit că m-am întors la o veche prietenă, apoi, chiar luna trecută, am pierdut-o.

Patimi și Despre creierul femeii și alți demoni, de Sofia Nădejde

Nu discut acum despre orientări politice, ci despre Sofia, prima femeie care a luat Bac-ul în România și i-a închis gura lui Titu Maiorescu, care a spus că femeile au creierul mai mic decât al bărbaților, deci sunt mai proaste. Patimi a fost un roman care m-a surprins prin complexitatea lui, viu, puternic, care m-a urmărit mult timp după ce l-am încheiat, iar eseurile semnate de Nădejde m-au purtat într-o Românie de secol XIX și mi-au arătat viața femeilor de atunci.

Viața mincinoasă a adulților, de Elena Ferrante

Elena Ferrante m-a inițiat într-o călătorie fabuloasă prin Napoli și în suflețelul unei puștoaice afectate de vorbele tatălui ei. Viața mincinoasă a adulților m-a agățat încă de la prima pagină. Țin minte că era săptămâna în care lucram de acasă la o agenție de publicitate și, timp de trei zile, mi-am terminat treaba de dimineață ca să am timp să citesc în restul zilei. Ferrante chiar m-a surprins plăcut cu romanul ăsta, mai ales că Zilele abandonului, prima carte pe care am citit-o semnată de ea, m-a cam dezamăgit.

Nu te găsesc pe nicăieri, de Laura Ionescu

Cartea asta de memorii m-a făcut să-mi apreciez mai mult relația pe care o am cu mama. Laura ne scoate cu forcepsul într-o lume în care prezență maternă este doar spirituală. Un carusel emoțional foarte bine construit, în care m-am simțit un soi de Mario care urcă pe dealurile pierderii, sare peste prăpastia doliului, se bate cu creaturile amintirilor până ajunge la prințesa eliberării. Am plâns la Nu te găsesc pe nicăieri. Probabil singurul titlu la care am plâns anul ăsta.

Cele patru oglinzi ale adevărului, de Ana-Maria Negrilă

O altă autoare foarte puternică. Cartea asta a apărut chiar anul acesta la Editura Hyperliteratura. Ana-Maria Negrilă pictează formidabil Suceava secolului XIV și călătoria lui Ștefan, personajul principal, către libertate. Am stat la povești cu autoarea romanului la scurt timp după ce a luat naștere Zenobisme și am aflat care a fost traseul ei ca scriitoare și cum își împarte timpul între familie, scris și carieră. Puteți citi interviul aici.

Casa Bântuită, de Shirley Jackson

Anul care a trecut, chiar în apropierea Halloween-ului, am citit și câteva romane horror, iar Casa Bântuită, cartea care stă la baza serialului de pe Netflix cu titlu omonim, e pe primul loc. Un roman atât de bine scris care m-a făcut să-mi fie frică să merg la baie noaptea, mai ales că stau într-o casă din 1898. Recomand cu căldură și prozele scurte din volumul The missing girl.

Între două lumi, de Suleika Jaouad

Suleika descrie în prima pagină mâncărimea pe care a simțit-o la 22 de ani, înainte să fie diagnosticată cu leucemie. Între două lumi e o carte de memorii absolut fantastică. Când am citit-o, la începutul lui decembrie, abia îmi pierdusem job-ul și eram destul de rătăcită. M-am calmat imediat atunci când am descoperit cât de aproape a fost Suleika de moarte la doar 22 de ani. După lupta cu boala, după ce a ieșit învingătoare, autoarea a anunțat, înainte de sărbători, că trebuie să o ia de la capăt.

Oriunde, Oricând, Oricui_

GirlUp Romania a cules mărturii despre abuzurile stradale ale mai multor adolescente din țară. Am vorbit despre titlul acesta aici. Deși nu este nici literatură, nici o carte de nonficțiune ieșită din comun, ci doar o culegere de istorisiri, a avut un impact foarte puternic asupra mea. M-a făcut să-mi amintesc toate situațiile nasoale în care am fost pusă de la 12 ani până acum și mi-a dat curaj să o întreb pe mama dacă a fost vreodată agresată sexual.

Alte cărți scrise de femei pe care merită să le citești în 2022

Între două fronturi, de Oana David

Sînt alta, de Svetlana Cârstean

Henry și June, de Anaïs Nin

Sexul inutil, de Oriana Fallaci

Trei femei, de Lisa Taddeo

Idioata, de Elif Batuman

Mă găsești când vrei, de Lavinia Braniște

un nor în formă de cămilă, de Alina Nelega

20 de ani în Siberia, de Anița Nandriș-Cudla